Conferința „Memory, Resistance and Human Dignity in Times of Conflict” a venit la doar câteva ore după ce Oleksandra Matviiciuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UVT și la o zi după noi bombardamente asupra Kievului.

„Ieri, bombele au căzut aproape de apartamentul și familia ei”, a spus Sabina Iosub în deschiderea dialogului, mărturisind că prima impresie despre invitata ucraineană a fost aceea a unei persoane fragile.

„Dar citind despre dumneavoastră și ascultându-vă, sunteți o inspirație”, a adăugat jurnalista.

„Oamenii obișnuiți au început să facă lucruri extraordinare”

Oleksandra Matviiciuk și-a început intervenția povestind cum, în copilărie, a fost inspirată de dizidenții sovietici care „spuneau ce gândesc și făceau ce spun”, oameni persecutați, închiși sau uciși pentru că s-au opus regimului totalitar.

„Atunci am decis că voi studia dreptul și voi continua această luptă pentru libertate și demnitate umană”, a spus ea.

Invitata a vorbit apoi despre primele zile ale invaziei la scară largă începute de Rusia și despre momentul în care a decis să rămână la Kiev, deși multe organizații internaționale își evacuaseră deja personalul.

„Eram în Kiev când a început războiul la scară largă. Am refuzat să evacuez și, împreună cu o parte din echipa mea, am continuat activitatea pe teren. A fost o perioadă extrem de periculoasă, pentru că rușii încercau să încercuiască orașul meu. Și îmi amintesc că în fiecare dimineață sărbătoream ca pe o victorie faptul că reușeam să rezistăm încă o noapte.

Îmi amintesc, de asemenea, cum organizațiile internaționale și-au evacuat personalul, pentru că nu doar Putin, ci și partenerii internaționali erau convinși că Ucraina nu are capacitatea de a rezista unei forțe atât de mari. Așa că ne-au lăsat singuri.

Dar oamenii obișnuiți au rămas. Iar oamenii obișnuiți au început să facă lucruri extraordinare. Cei care au ajutat la supraviețuirea sub foc de artilerie au fost oameni obișnuiți. Cei care au scos alți oameni din orașele distruse au fost oameni obișnuiți. Cei care au reușit să străpungă încercuirea pentru a aduce ajutor umanitar au fost oameni obișnuiți.

Și dintr-odată a devenit evident că oamenii obișnuiți, care luptă pentru libertatea și demnitatea lor umană, sunt mai puternici decât chiar și a doua armată din lume”, a povestit Oleksandra.

„Am supraviețuit datorită vouă”

În discursul său, România a fost menționată de mai multe ori. Vorbind despre sprijinul primit de ucraineni în primele luni ale războiului, Matviiciuk a avut momente în care vocea i s-a frânt de emoție.

„Am supraviețuit datorită vouă. Aceasta este pur și simplu adevărul pe care milioane de oameni din Ucraina l-au spus. Nu ne interesează că Rusia este o forță atât de mare, încât are drept de veto în ONU, armament nuclear, potențial militar puternic, petrol și gaze.

(…) Au fost oameni obișnuiți din România, Franța, Elveția, Statele Unite, Kenya, Brazilia, care au fost alături de noi în acest moment dramatic al istoriei noastre, când oamenii obișnuiți au spus că guvernele lor trebuie să facă ceva pentru a ajuta Ucraina să reziste.

De aceea încă am lacrimi în ochi, pentru că este evident pentru mine că am supraviețuit datorită ajutorului vostru, datorită sprijinului vostru, pentru că nu ați fost indiferenți, și simt o imensă recunoștință. Vă mulțumesc”, a mărturisit aceasta.

„Și-a văzut mama arzând de vie în mașină”

O mare parte a conferinței a fost dedicată documentării crimelor de război. Organizația condusă de Matviiciuk a adunat deja peste 100.000 de mărturii și dovezi privind abuzurile comise în teritoriile ocupate.

„Rusia folosește crime de război și metode de război prin care, în mod deliberat, provoacă suferință și durere maximă civililor ucraineni. Este o modalitate prin care Rusia încearcă să rupă rezistența oamenilor și să ocupe țara”, a afirmat ea.

Pentru a ilustra amploarea tragediei, activista ucraineană a povestit cazul unui băiat de 10 ani din apropierea Kievului, a cărui familie a fost atacată de un tanc rusesc în timp ce încerca să fugă din calea războiului cu mașina. Băiatul a fost scos din mașină, însă părinții lui nu au mai reușit să iasă.

„Băiatul le-a spus colegilor mei cum și-a văzut mama arzând de vie în mașină”, a spus Matviiciuk.

„Dacă ne oprim din rezistență, vom dispărea ca națiune”

Într-unul dintre cele mai puternice momente ale serii, Oleksandra Matviiciuk a vorbit despre încercarea Rusiei de a șterge identitatea ucraineană, Putin spunând că „nu există limbă ucraineană, cultură ucraineană sau națiune ucraineană”.

Activista a vorbit despre deportarea copiilor ucraineni în Rusia, despre „taberele de reeducare” și despre profesorii, scriitorii, jurnaliștii sau preoții dispăruți în teritoriile ocupate.

Ea a relatat și cazul scriitorului pentru copii Volodymyr Vakulenko, găsit mort într-o groapă comună după eliberarea regiunii Harkov.

„De ce au ucis rușii un scriitor pentru copii? Răspunsul e simplu: pentru că puteau”, a spus Matviiciuk.

Concluzia ei a fost una dură: „Nu avem literalmente altă opțiune. Dacă ne oprim din rezistență și Rusia ocupă întreaga țară, vom înceta să existăm. Vom dispărea ca națiune”.

 

Povestea jurnalistei Viktoria Roschchyna

Matviiciuk a vorbit și despre prietena și colega ei, jurnalista ucraineană Viktoria Roschchyna, dispărută după ce a încercat să documenteze abuzurile din teritoriile ocupate de ruși.

„Ea credea că este obligația unui jurnalist să meargă în teritoriile ocupate și să vorbească despre tortură, violență sexuală și crimele comise acolo. A dispărut. Acum știm că a fost răpită de ruși, torturată și transferată în secret în Rusia”, a spus activista.

Potrivit acesteia, Roschchyna era ținută fără acuzații oficiale și nu a primit îngrijiri medicale.

„Colegii ei de celulă spuneau că ajunsese să cântărească aproximativ 30 de kilograme”, a afirmat Matviiciuk.

Momentul cel mai greu al mărturiei a venit când Matviiciuk a vorbit despre recuperarea trupului jurnalistei.

„Rușii au refuzat timp de șase luni să returneze corpul familiei. Când l-au trimis înapoi, avea semne evidente de tortură, iar mai multe organe interne lipseau”, a spus ea.

Vizibil afectată, laureata Nobel a explicat de ce continuă să vorbească public despre astfel de cazuri: „Viktoria și-a riscat viața pentru a spune adevărul despre ce face Rusia în teritoriile ocupate. Credea că adevărul contează. Că faptele contează. Și eu cred asta”.

De la dezinformare la fragilitatea libertății

Întrebată despre polarizarea tot mai accentuată și neîncrederea în instituțiile democratice din Europa, Oleksandra Matviiciuk a spus că una dintre cele mai mari provocări ale prezentului este fragmentarea societăților și impactul rețelelor sociale asupra adevărului.

„Cine va găsi o soluție pentru a gestiona această fragmentare a societăților europene și globale va primi, cred eu, Premiul Nobel pentru Pace. Este o problemă extrem de dificilă”, a afirmat ea.

Matviiciuk a avertizat că, potrivit studiilor, „minciuna se răspândește de șase ori mai repede decât adevărul pe rețelele sociale”, nu neapărat dintr-un calcul deliberat, ci din cauza încărcăturii emoționale pe care o generează.

Ea a criticat rolul platformelor digitale și al marilor companii tehnologice, despre care spune că „urmăresc în primul rând profitul” și ignoră efectele asupra societății prin „crearea de bule informaționale, pierderea capacității de a comunica între oameni cu opinii diferite și ruperea legăturii cu realitatea”.

În opinia sa, o altă problemă majoră este faptul că multe societăți europene au uitat ce înseamnă lipsa libertății.

„Oamenii nu mai știu ce înseamnă să trăiești sub un regim autoritar”, a spus ea.

Deși recunoaște că democrația are probleme reale, inclusiv inegalitatea socială, Matviiciuk a subliniat că alternativele nu oferă soluții mai bune: „Regimurile autoritare nu rezolvă aceste probleme. Singura diferență este că oamenii nu au voie să se plângă”.

Momentul câștigării premiului Nobel: „Primul meu gând a fost că voi pierde trenul”

Întrebată despre momentul în care a aflat că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, Matviiciuk a relatat un episod aproape paradoxal de banal în mijlocul unui context istoric.

Ea se afla în drum spre casă, după o conferință în Statele Unite, într-un traseu complicat din cauza faptului că aeroporturile din Ucraina nu funcționează din cauza războiului.

„Eram la gară în Varșovia, cu bagajele, pregătită să iau primul tren. Colegii m-au sunat și mi-au spus: «Am câștigat Premiul Nobel pentru Pace». Am spus: «E o glumă bună» și am închis telefonul”, a povestit ea.

În câteva secunde însă, a înțeles că vestea era reală.

„Primul meu gând a fost: «Doamne, o să pierd trenul și nu voi ajunge mâine la Kiev»”, a spus ea.

Dincolo de momentul în sine, Matviiciuk a insistat că războiul a fost evenimentul care i-a schimbat radical viața, nu premiul Nobel.

„Războiul la scară largă mi-a distrus complet viața normală, la fel ca pentru milioane de oameni din Ucraina”, a spus ea.

„Nu cu Donald Trump”: despre negocieri și iluzia unei păci rapide

Întrebată cum crede că s-ar putea încheia războiul, Oleksandra Matviichuk a respins ideea unor soluții rapide bazate exclusiv pe negocieri politice superficiale.

„Nu cu Donald Trump. Pentru că obiectivul președintelui Donald Trump este să semneze un acord și să câștige Premiul Nobel pentru Pace. Acesta a fost un plan. Planul a fost genial, dar nu a funcționat”, a explicat Oleksandra.

Ea a explicat că, în opinia sa, problema nu este ideea negocierii în sine, ci lipsa unei înțelegeri reale a modului în care Rusia a folosit în trecut perioadele de „pace” pentru reînarmare și pregătirea unei noi ofensive.

Matviichuk a amintit că Ucraina a semnat anterior acorduri de încetare a focului, în condițiile în care nu exista o alternativă militară realistă, însă acestea au fost încălcate sistematic.

Când a fost întrebată de ce îi este teamă, Oleksandra Matviichuk a explicat că frica nu ține de siguranța personală, ci de responsabilitatea istorică și morală pe care o poartă. Ea a explicat că, deși Ucraina este juridic victimă a unei agresiuni, asumarea exclusivă a acestui rol poate deveni o formă de blocaj.

„Indiferent de ceea ce facem, poți fi ucis în fiecare noapte. Așa că dacă ți-e frică de aceste circumstanțe, o iei razna. Dar cred că am ajuns să conștientizez și să accept acest nivel de pericol.

Mi-e teamă însă că țara mea ar putea face o alegere istorică greșită și mă refer la conservarea poziției de victimă. Din punct de vedere juridic, suntem victime. Suntem victime ale crimei de opresiune. Și v-am spus recent că sperăm că am făcut primul pas pentru a crea un tribunal special pentru agresiune, care să îi tragă la răspundere pe Putin și pe conducerea politică de vârf a statului rus. Pentru că decizia acestei conduceri de a rupe pacea și de a începe acest război a deschis drumul spre iad.

Dar nu ne putem permite să rămânem blocați în această poziție de victimă. Pentru că atunci când te consideri doar victimă, transferi responsabilitatea către salvatori. Iar noi nu trăim într-o lume ideală; nu există salvatori. Noi suntem propriii noștri salvatori.

Aceasta este adevărata mea teamă. Pentru că atunci când te percepi doar ca victimă, obții un avantaj aparent, dar acesta devine o capcană. Este o otravă”, a transmis Matviichuk.

„Împreună suntem oceanul”

Conferința s-a încheiat cu o reflecție despre responsabilitate civică și despre puterea oamenilor obișnuiți de a schimba istoria.

Oleksandra Matviiciuk a amintit de un poster creat în timpul Revoluției Demnității din Ucraina, pe care erau desenate o picătură și mesajul: „Suntem o picătură în ocean”.

„Ceea ce înseamnă că, da, nu suntem Dumnezeu, suntem ființe umane, iar eforturile noastre sunt modeste. Și probabil că, prin eforturile mele individuale, nu pot schimba situația. Dar fără eforturile mele individuale, nimic nu se va schimba.

Și mai mult decât atât, împreună suntem oceanul, împreună reușim”, a concluzionat Oleksandra Matviiciuk.