Potrivit IPJ Timiș, cei doi bărbați, de 48 și 49 de ani, ar fi avut un conflict spontan, în urma căruia s-ar fi luat la bătaie. Incidentul a avut loc în timp ce în sală se desfășura partida din Campionatul Național de junioare 3.
În urma verificărilor, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, transmite IPJ Timiș.
În cazul celui de-al doilea bărbat, în vârstă de 49 de ani, cercetările continuă „pentru stabilirea întregii activități infracționale”.
Conflictul a fost surprins în imagini, în care se vede cum unul dintre bărbați trece peste scaunele din tribună și îl agresează pe celălalt. Mai mulți spectatori au intervenit pentru a-i despărți.
Polițiștii s-au sesizat după apariția imaginilor în spațiul public. Inițial, IPJ Timiș anunțase că nu fusese depusă nicio sesizare cu privire la incident.
Pe aceeași temă:
VIDEO. Bătaie între părinți în tribune la un meci de handbal al junioarelor, la Sala Olimpia
Citiți principiile noastre de moderare aici!