Miriam Mircea a crescut și s-a format la Timișoara, a studiat franceza și istoria, a trăit experiența Erasmus în Franța, apoi a plecat în Germania fără să știe limba germană. Astăzi, după 14 ani petrecuți în spațiul germanofon, predă germană și engleză în Elveția, într-un mediu educațional internațional. Drumul ei profesional este unul construit prin ambiție, muncă și dorința de a transforma fiecare schimbare într-o oportunitate de învățare.
De la un copil abandonat de familia biologică și crescut în plasament, la un tânăr care și-a găsit libertatea prin muzică ajungând să cânte pe scena britanică. Povestea lui Andi Balla este despre curaj, traumă, perseverență și, mai ales, despre puterea de a-ți construi singur drumul atunci când cei din jur îți spun că nu se poate.
Dr. Alexandru Râță este omul care a reușit să îmbine jurnalismul, comunicarea, mediul universitar și implicarea în comunitate într-un parcurs profesional construit, mai ales, în jurul oamenilor. Cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara și vicepreședinte al Serviciului de Ajutor Maltez din România, filiala Timișoara, el vorbește despre voluntariat nu ca despre o activitate de timp liber, ci ca despre o formă de responsabilitate și de solidaritate față de cei aflați în nevoie.
De la Colegiul Național Bănățean și studiile de literatură până la consultanța educațională internațională și colaborarea cu universități de top din lume, parcursul Biancăi Foghel nu a fost unul liniar, ci construit din întâlniri, experiențe și alegeri care i-au schimbat perspectiva asupra educației și carierei.
De aproape trei decenii, Sorin Maxim este unul dintre oamenii care au contribuit discret, dar decisiv, la transformarea Regiunii Vest prin atragerea și gestionarea fondurilor europene. Este absolventul a două facultăți din cadrul Universității de Vest Timișoara: Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, și Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Management.
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.
Uneori, drumul profesional nu începe cu un plan bine stabilit, ci cu o întâmplare care schimbă o viață. Așa s-a scris și povestea Manuelei Zănescu, director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timișoara. De peste trei decenii, și-a construit cariera printre rafturi cu cărți, proiecte culturale și generații de cititori, transformând biblioteca într-un spațiu viu al cunoașterii și dialogului.
Dincolo de uniforma impecabilă și destinațiile exotice se află o profesie care înseamnă responsabilitate, disciplină și pregătire continuă. Absolventă a Facultății de Științe ale Comunicării și a unui master în cadrul Universității Politehnica Timișoara, Tania Lăpuște și-a urmat visul din adolescență și a ajuns în echipa uneia dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, Emirates.
A renunțat la o viață stabilă în Marea Britanie pentru a se întoarce acasă și a transforma o pasiune din copilărie într-o profesie. După nouă ani petrecuți în Anglia, unde a învățat metode unice de reabilitare și educare a câinilor alături de un mentor cu peste două decenii de experiență, Deian Iacsin și-a deschis propria companie de dresaj canin.
Drumul parcurs de Adina Rău către seismologie nu a fost unul liniar. Deși a copilărit printre seismografe și a crescut în curtea Observatorului Seismologic din Timișoara, a ales inițial o cu totul altă direcție, absolvind Finanțe-Bănci și lucrând în contabilitate. Destinul avea însă alte planuri. O experiență trăită pe teren, alături de cercetători din întreaga lume, i-a schimbat definitiv parcursul profesional și a readus-o acolo unde, poate fără să știe, îi era locul încă din copilărie.

Ştiri din Timiș

Dacă duminică ar fi alegeri, pe care partid ați pune ștampila? AUR domină cu 40% în intenția de vot, iar PSD depășește PNL
AUR se menține în jurul pragului de 40% în intențiile de vot ale românilor, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în septembrie. PSD a urcat pe locul al doilea, cu 18,7%, în timp ce PNL a coborât la 16,3%. USR și UDMR sunt celelalte partide care ar trece pragul electoral.

Ştiri din Timiș

Copiii, așteptați la pompieri de ziua lor. Vor putea vedea de aproape mașinile salvatorilor
De Ziua Pompierilor, aceștia au pregătit mai multe evenimente, iar duminică, 13 septembrie, își vor deschide porțile pentru timișeni, care vor putea vedea de aproape autospecialele și echipamentele folosite în misiuni.

România

Piața muncii din România: Timișul rămâne în topul județelor cu cele mai multe angajări
Aproape 150.000 de locuri de muncă au fost publicate de la începutul anului și până în prezent pe platforma eJobs.ro, iar aproape jumătate dintre acestea au fost disponibile în București. Capitala este urmată în clasamentul județelor cu cele mai multe oportunități de angajare de Brașov, Ilfov, Cluj, Iași, Constanța și Timiș.

Ştiri din Timiș

FOTO. Cu modernizarea aproape gata, după ani de blocaje, primăria caută mobilier nou pentru Școala Gimnazială 30
Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara se apropie de finalul lucrărilor de modernizare și extindere. Primăria a lansat două licitații, de aproape 1,4 milioane de lei, pentru mobilier și echipamente IT.

Eveniment

Amenzi usturătoare pentru șoferii care ocupă locurile pentru persoane cu dizabilități sau blochează spitalele, la Timișoara
Polițiștii locali din Timișoara au intensificat verificările privind oprirea și staționarea neregulamentară, în special în zonele destinate persoanelor cu dizabilități, femeilor gravide și persoanelor însoțite de copii mici, dar și în apropierea marilor spitale din oraș. În total, au fost aplicate 486 de sancțiuni, valoarea amenzilor ajungând la 370.000 de lei.

Sănătate

Analiza care poate depista prediabetul înainte de apariția simptomelor. Ce arată HbA1c
Hemoglobina glicozilată (HbA1c) este una dintre analizele folosite pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului. Testul oferă informații despre nivelul mediu al glucozei din sânge în ultimele 2-3 luni înainte de recoltare, explică medicii Spitalului CFR Timișoara. 1

Ştiri din Timiș

Amenzi de peste 100.000 de lei după controalele ITM Timiș în unitățile medicale private. Patru persoane munceau „la negru”
Angajați din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș au aplicat amenzi în valoare totală de 100.500 de lei în urma unei campanii de verificare desfășurate în sectorul medical privat. În timpul controalelor au fost descoperite mai multe nereguli privind relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, iar patru persoane au fost depistate prestând muncă nedeclarată.

Mapamond

Trump promite 5.000 de dolari fiecărui american dacă republicanii câștigă alegerile
Donald Trump a promis că fiecare adult american va primi un „dividend” de 5.000 de dolari dacă republicanii își păstrează majoritatea în Congres după alegerile din noiembrie. Promisiunea vine pe fondul scăderii popularității sale și al unor nemulțumiri tot mai mari în rândul republicanilor. În plus, nu este clar cum ar fi finanțată măsura, iar economiștii avertizează că ar putea alimenta inflația și crește presiunea asupra bugetului federal. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici