Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Cariere de Poveste
Sara Ciortan, timișoreanca ajunsă la conducerea unui festival de film din Viena: „Mă bucur că nu am avut totul stabilit de la început”

Sara Ciortan, timișoreanca ajunsă la conducerea unui festival de film din Viena: „Mă bucur că nu am avut totul stabilit de la început”

De Diana Lupulescu
la 16 November 2026 07:56 Reactualizat la: 16 November 2026 08:54

Sara Ciortan, timișoreanca ajunsă la conducerea unui festival de film din Viena: „Mă bucur că nu am avut totul stabilit de la început”

Foto: arhiva personală
16 November 2026 07:56 Reactualizat la: 16 November 2026 08:54
La doar 23 de ani, o tânără originară din Timișoara își construiește un parcurs profesional remarcabil în lumea cinematografiei și a comunicării culturale europene. Stabilită în prezent în capitala Austriei, unde urmează un masterat în Științele Comunicării la Universitatea din Viena, aceasta a ajuns să conducă unul dintre festivalurile internaționale de film dedicate drepturilor omului.
Scris de Diana Lupulescu - La doar 23 de ani, o tânără originară din Timișoara își construiește un parcurs profesional remarcabil în lumea cinematografiei și a comunicării culturale europene. Stabilită în prezent în capitala Austriei, unde urmează un masterat în Științele Comunicării la Universitatea din Viena, aceasta a ajuns să conducă unul dintre festivalurile internaționale de film dedicate drepturilor omului.

Trimite articolul

X

De la baschetul de performanță și experiența americană prin bursa FLEX la lumea cinematografiei europene, Sara Ciortan demonstrează că oportunitățile internaționale pot deveni începutul unei cariere construite cu perseverență, curaj și pasiune.

Ai 23 de ani și deja coordonezi un festival internațional de film la Viena. Te vedeai lucrând cinematografie sau acest drum s-a conturat pe parcurs?

Sincer, nu cred că mi-aș fi imaginat acum câțiva ani că voi ajunge să conduc un festival internațional de film la 23 de ani. Nu am pornit cu un plan foarte clar de a lucra în cinematografie, ci cu dorința de a activa în comunicare, într-un mediu internațional, în care să pot contribui la proiecte cu un impact real. Cinematografia a intrat în viața mea destul de natural. Am descoperit că reunește multe dintre lucrurile care mă interesează: comunicarea, cultura, politică și, mai ales, poveștile oamenilor. Un film ne poate face să privim o situație prin ochii altcuiva și, uneori, să înțelegem mai bine experiențe foarte diferite de ale noastre. Cred că tocmai această capacitate de a deschide perspective și de a crea empatie m-a atras cel mai mult. Filmul poate face accesibile subiecte complexe unor oameni care poate nu ar intra în contact cu ele prin alte mijloace. Într-un festival dedicat drepturilor omului, această dimensiune este esențială.

Privind în urmă, mă bucur că nu am avut totul stabilit de la început. Unele dintre cele mai bune oportunități au apărut tocmai pentru că am fost curioasă, am acceptat provocări noi și am avut curajul să ies din zona de confort.

Care a fost momentul în care ai simțit că Viena poate deveni mai mult decât un loc în care studiezi și că ar putea fi locul în care îți construiești viitorul profesional?

Nu a existat un singur moment, ci mai degrabă o serie de experiențe care m-au făcut să privesc Viena ca pe un loc în care aș putea construi ceva pe termen lung. Am venit inițial cu o bursă Erasmus, pentru o experiență profesională, nu pentru a începe imediat masterul. Îmi doream să văd cum este să lucrez într-un mediu internațional. Pe măsură ce am cunoscut oameni din industria culturală și am început să mă implic tot mai mult în proiectele de aici, am descoperit că ideile mele erau ascultate și că aveam spațiu să cresc. M-a cucerit și orașul în sine: Viena este un loc plin de viață culturală, frumusețe și inspirație.

Am ales apoi să îmi dedic o perioadă exclusiv muncii, iar după aproximativ un an am început studiile de master la Universitatea din Viena. Între timp, responsabilitățile primite în cadrul festivalului m-au făcut să simt că nu sunt doar în trecere, ci că pot contribui efectiv la viața culturală a orașului. În același timp, nu simt că trebuie să aleg definitiv între România și Austria. Din contră, mi-aș dori să construiesc cât mai multe punți între cele două spații culturale.

În numai doi ani ai trecut de la statutul de intern la coordonarea departamentului de marketing și comunicare, iar apoi la poziția de directoare a festivalului this human world din Viena. Cum s-a produs această evoluție?

A fost o evoluție rapidă, dar în spatele ei au fost multă muncă, inițiativă și, poate cel mai important, încrederea oamenilor cu care am lucrat. Am început printr-un internship, când încă învățam cum se organizează un festival de film. Treptat, am început să mă implic și în lucruri care depășeau responsabilitățile mele inițiale. În 2025 am preluat coordonarea departamentului de marketing și comunicare, iar anul acesta am făcut pasul către conducerea festivalului. Cred că un aspect important este faptul că nu am privit niciodată activitatea mea doar ca pe un loc de muncă. M-am implicat cu mult suflet, am venit cu idei proprii și am încercat să contribui la proiecte în care cred cu adevărat. Pentru mine, un festival dedicat drepturilor omului înseamnă și speranța că, prin cultură și dialog, putem contribui la o societate mai deschisă și mai empatică. La fel de importantă a fost încrederea pe care am primit-o. Tinerilor li se cere adesea să aibă experiență înainte de a li se oferi responsabilități, dar uneori tocmai șansa de a le asuma este ceea ce le permite să se dezvolte.

Ce presupune, concret, rolul de directoare a unui festival internațional de film? Cum arată o zi obișnuită de lucru și care sunt responsabilitățile pe care publicul nu le vede?

Cred că una dintre cele mai mari surprize este cât de diferită arată organizarea unui festival din culise față de ceea ce vede publicul. În spatele proiecțiilor, invitaților și discuțiilor sunt luni de pregătire. Mă ocup de coordonarea echipei, de direcția festivalului, de finanțări și buget, de relația cu partenerii și de construirea programului. Asta înseamnă și vizionarea și selecția filmelor, participarea la alte festivaluri și evenimente de industrie, întâlniri peste întâlniri și o muncă permanentă de a construi relații și colaborări. O zi obișnuită poate însemna o întâlnire cu o ambasadă dimineața, discuții cu distribuitori de film la prânz, coordonarea campaniei de comunicare după-amiaza și rezolvarea unor probleme logistice seara.

Publicul nu vede neapărat negocierile pentru drepturile de proiecție, contractele, organizarea deplasărilor invitaților sau toate schimbările de ultim moment. Rolul meu este să păstrez o viziune de ansamblu, fără să pierd din vedere detaliile. Dar mai ales să mă asigur că toți cei implicați pot lucra bine împreună. Un festival nu este realizarea unei singure persoane, ci a unei întregi echipe.

Festivalul this human world ajunge anul acesta la cea de-a 19-a ediție. Ce îți propui să aduci nou în această ediție și ce direcție vrei să imprime mandatul tău festivalului?

Ediția a 19-a se desfășoară sub tema „Turning Points/ Wendepunkte”, adică puncte de cotitură. Mi se pare o temă potrivită momentului în care trăim, atât din perspectivă politică și socială, cât și la nivel personal. Una dintre direcțiile pe care vreau să le dezvolt este festivalul ca spațiu de dialog. Pentru mine, experiența unui film nu se termină odată cu genericul de final. Uneori, partea cea mai importantă începe după proiecție, când publicul poate discuta cu realizatorii, cu experți sau cu alți spectatori, chiar și atunci când părerile lor sunt diferite.

De aceea, îmi doresc mai multe conversații și evenimente care să conecteze cinematografia cu societatea civilă, mediul academic și comunitățile locale. Vreau, de asemenea, să aduc mai multă vizibilitate perspectivelor din Europa de Est, inclusiv celor din România, și să atragem un public mai tânăr și mai divers. Pe termen lung, mi-ar plăcea ca this human world să fie mai mult decât un loc în care vii să vezi un film: să fie un spațiu în care întâlnești oameni, îți pui întrebări și poate pleci acasă cu o perspectivă nouă.

Cum este să coordonezi o echipă și să iei decizii importante într-un mediu internațional, mai ales la o vârstă la care mulți tineri abia își încep cariera? Ai simțit vreodată că trebuie să demonstrezi mai mult pentru a fi luată în serios?

Vârsta vine și cu provocări, și cu avantaje. Uneori este inevitabil să te întrebi dacă ai suficientă experiență pentru anumite decizii, mai ales când lucrezi cu oameni care activează în industrie de mulți ani. În același timp, cred că o perspectivă mai tânără poate aduce idei și abordări noi. Da, uneori simt că trebuie să demonstrez mai mult pentru a fi luată în serios.

Am învățat însă că respectul se câștigă prin felul în care lucrezi, îți asumi responsabilitatea și te raportezi la ceilalți, nu doar prin vârstă sau prin funcția pe care o ai. Simt permanent că am enorm de învățat de la colegii mei. Nu văd conducerea echipei ca pe o relație de superioritate, ci ca pe o colaborare și un schimb continuu de experiență. Pentru mine, să coordonez o echipă înseamnă să ascult, să am încredere în competențele celorlalți și să creez un mediu în care fiecare poate contribui egal, știu că am foarte multe de învățat de la fiecare dintre colegii mei. Una dintre cele mai importante lecții a fost că nu trebuie să am toate răspunsurile și nici să fac totul singură.

În cercetarea ta de master explorezi cinematografia ca formă de comunicare politică. Ce ai descoperit până acum despre felul în care filmele pot construi empatie și pot influența dialogul public?

Ceea ce mă interesează cel mai mult este felul în care un film poate transforma un subiect politic sau social, care la prima vedere pare abstract, într-o experiență umană cu care spectatorul poate relaționa. Când vorbim despre migrație, discriminare sau încălcări ale drepturilor omului, folosim adesea statistici și concepte generale. Un film poate aduce în prim-plan experiența concretă a unei persoane și ne poate ajuta să înțelegem nu doar ce se întâmplă, ci și cum sunt trăite acele realități. Din perspectiva comunicării politice, mă interesează nu numai mesajul filmului, ci și felul în care acesta este receptat. Mi-aș dori să cercetez mai concret impactul filmelor asupra spectatorilor: cum percep aceștia un anumit subiect înainte și după vizionare și dacă pot fi observate schimbări în atitudini, înțelegere sau empatie.

Sunt întrebări pe care vreau să le investighez, nu concluzii pe care le consider deja demonstrate. Cred că este important să nu idealizăm cinematografia: un film nu schimbă automat opiniile cuiva. Dar poate deschide o conversație și poate crea un context în care oamenii să își pună întrebări pe care altfel poate nu și le-ar fi pus.

Într-o perioadă în care publicul consumă tot mai mult conținut video pe platformele digitale, ce rol mai are cinematograful ca spațiu de întâlnire și experiență colectivă?

Cred că tocmai abundența de conținut digital face experiența cinematografului și mai valoroasă. Astăzi putem vedea aproape orice, oriunde, dar a urmări un film într-o sală, alături de alte persoane, rămâne o experiență foarte diferită. La cinema îi oferim filmului o atenție pe care rareori o mai acordăm conținutului din viața de zi cu zi. Nu îl întrerupem ca să răspundem la un mesaj și nu trecem imediat la următorul videoclip. Mai mult, cinemaul creează o experiență colectivă. Putem râde, putem fi emoționați sau chiar incomodați de aceleași scene, deși fiecare persoană din sală le poate interpreta altfel. În cazul festivalurilor, această experiență continuă prin discuții, întâlniri și schimburi de idei. Pentru mine, tocmai acest sentiment de comunitate și posibilitatea unui dialog real sunt lucrurile pe care platformele digitale nu le pot înlocui pe deplin.

Unul dintre obiectivele tale este să aduci mai multă vizibilitate cinematografiei din Europa de Est, în special celei românești. De ce consideri că această cinematografie merită să fie mai prezentă pe scenele internaționale?

Cred că Europa de Est are foarte multe povești care merită cunoscute, dar care nu beneficiază întotdeauna de aceeași vizibilitate ca producțiile din alte regiuni europene. Cinematografia românească a demonstrat deja că poate avea un impact internațional puternic, iar anul acesta am observat din nou interes și recunoaștere pentru filmele românești. Ceea ce impresionează mulți spectatori este sinceritatea lor, chiar și atunci când realitățile prezentate sunt dificile. Sunt povești care nu încearcă să înfrumusețeze lumea, dar care reușesc să găsească ceva profund uman și, uneori, chiar frumos în ea. Mi se pare însă important ca filmul românesc să nu fie redus la un singur stil sau la câteva teme. Există perspective foarte diferite despre identitate, relații, generații și transformările societății. Austria este un loc interesant pentru astfel de întâlniri culturale: se află în inima Europei și se învecinează cu opt țări.

Tocmai de aceea, cred că avem nevoie să fim expuși la cât mai multe perspective, inclusiv la cele care vin din estul continentului. A vorbi despre Europa înseamnă și a recunoaște diversitatea experiențelor din interiorul ei.

Ce crezi că lipsește astăzi pentru ca filmele românești să ajungă mai ușor la publicul internațional: promovare, distribuție, colaborări sau poate o mai bună conectare între festivaluri și comunități culturale?

Cred că avem nevoie de toate acestea, dar aș pune accentul pe distribuție și pe colaborări care să continue și după încheierea unui festival. Un film poate avea un parcurs festivalier foarte bun și poate câștiga premii importante, fără să ajungă apoi în cinematografele din alte țări. Unele filme circulă aproape exclusiv în mediul festivalier, iar referințele lor culturale sau sociale pot fi mai greu de înțeles pentru un public care nu cunoaște contextul din care provin. Nu cred însă că aceste povești sunt destinate doar cinefililor; uneori au nevoie doar de o prezentare potrivită. De aceea, nu este suficient să organizăm o proiecție și să sperăm că oamenii vor veni. Putem crea discuții cu regizorii, colaborări cu universități, institute culturale, comunități locale și cinematografe independente, astfel încât publicul să aibă mai multe puncte de intrare în poveste. Mi-ar plăcea să văd mai multe astfel de parteneriate între România și alte țări, construite pe termen lung, nu doar în jurul unor evenimente punctuale.

În paralel cu activitatea de la festival, lucrezi în marketing și comunicare pentru două cinematografe independente din Viena, Top Kino și Schikaneder. Cum reușești să gestionezi toate aceste responsabilități în timp ce îți continui și studiile de master?

Uneori, cu destul de multă dificultate. Ar fi nerealist să spun că reușesc întotdeauna să păstrez un echilibru perfect între toate aceste responsabilități. Partea bună este că activitățile mele sunt strâns legate între ele. Munca de marketing și comunicare pentru Top Kino și Schikaneder mă ajută să înțeleg mai bine publicul și felul în care funcționează cinematografele independente, iar studiile de master îmi oferă o perspectivă teoretică asupra lucrurilor cu care mă întâlnesc în practică. Încerc să îmi organizez timpul în funcție de priorități și să accept că nu pot face totul în același ritm. În perioada festivalului, zilele devin inevitabil mult mai intense. Cred că este important să vorbim sincer și despre această parte a sectorului cultural. Pasiunea este un motor extraordinar, dar linia dintre implicare și suprasolicitare este uneori foarte fină. Încă învăț să o respect.

Ce diferențe ai observat între industria culturală din Austria și cea din România, în special în ceea ce privește susținerea cinematografelor independente și a festivalurilor de film?

Din experiența mea, una dintre diferențele importante ține de infrastructura culturală și de felul în care organizațiile colaborează între ele. În Viena există o rețea activă de cinematografe independente, festivaluri și instituții culturale. Aceasta creează un cadru în care pot fi dezvoltate și proiecte care nu urmăresc exclusiv succesul comercial. Asta nu înseamnă că sectorul cultural din Austria este lipsit de probleme. Finanțarea rămâne o provocare, iar multe organizații se confruntă cu bugete limitate și cu dificultăți în planificarea pe termen lung. Și în România există multă creativitate și inițiative culturale remarcabile, inclusiv la Timișoara. Cred însă că ar fi nevoie de mai multă predictibilitate a sprijinului și de continuitate instituțională. Mi se pare important ca proiectele culturale să nu depindă doar de eforturile extraordinare ale câtorva oameni dedicați, ci să aibă structurile necesare pentru a crește sustenabil.

Care sunt cele mai mari provocări pentru un tânăr care încearcă să își construiască o carieră în sectorul cultural european?

Cred că una dintre cele mai mari provocări este să găsești oportunități reale de dezvoltare profesională și, în același timp, să îți poți asigura stabilitatea financiară. Sectorul cultural este competitiv, iar la începutul carierei există adesea așteptarea de a acumula experiență prin internshipuri și proiecte temporare, care nu oferă întotdeauna condiții sustenabile. O altă provocare este construirea unei rețele profesionale, mai ales atunci când începi într-o țară nouă, fără să cunoști bine industria sau limba locală. Din propria experiență, am înțeles cât contează inițiativa, dar și faptul de a întâlni oameni care sunt dispuși să ofere încredere și responsabilitate tinerilor și sunt foarte recunoscătoare pentru că am întâlnit astfel de oameni. Mi-aș dori un sector cultural care nu doar le cere tinerilor pasiune și creativitate, ci le oferă și condițiile necesare pentru a transforma această pasiune într-o carieră de durată.

Sara Ciortan

 

Care a fost cel mai dificil moment de până acum în acest parcurs și ce te-a ajutat să mergi mai departe?

Cred că una dintre cele mai dificile perioade a fost tranziția de la un rol în care eram responsabilă în principal de propriile proiecte la unul în care deciziile mele influențează munca unei întregi echipe și direcția unui festival. Responsabilitatea se simte altfel când trebuie să iei decizii care implică bugete, parteneriate, oameni și așteptări venite din mai multe direcții. A trebuit să învăț că nu pot controla fiecare detaliu și că uneori trebuie să decid chiar și atunci când nu am toate certitudinile pe care mi le-aș dori. M-a ajutat mult sprijinul oamenilor din jur, dar și faptul că am încercat să privesc dificultățile ca pe o parte firească a învățării. Am învățat să am mai multă răbdare cu mine și să accept că dezvoltarea profesională înseamnă nu doar reușite, ci și greșeli, incertitudine și capacitatea de a merge mai departe.

De ce aspecte trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea carieră?

Cred că este important să îți pui întrebarea nu doar „Ce profesie vreau să am?”, ci și „Ce fel de viață îmi doresc și ce mi-ar plăcea să fac zi de zi?”. Pentru mine, contează enorm să iubesc ceea ce fac și să simt că munca mea are un sens. Nu am avut niciodată ca obiectiv principal să câștig cât mai mulți bani, cu orice preț. Evident, stabilitatea financiară este importantă, dar îmi doresc mai ales o carieră care să mă motiveze și în care să cred. Nu cred nici că trebuie să avem un plan precis pentru următorii zece ani. Este firesc ca interesele și prioritățile să se schimbe pe măsură ce acumulăm experiență. I-aș încuraja pe tineri să fie curioși, să încerce lucruri noi și să aplice pentru oportunități chiar și atunci când nu îndeplinesc perfect toate criteriile. Poate cea mai importantă lecție de până acum este că o carieră nu se construiește întotdeauna după un plan stabilit de la început. Uneori, drumul potrivit apare tocmai atunci când ai curajul să explorezi ceva la care nu te-ai fi gândit.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
festival internațional de film ,
Sara Ciortan ,
viena
0 Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Peter Magyar a cerut ridicarea imunității. Are dosar după ce a aruncat telefonul unei persoane în Dunăre
    2
    Zoltan Kovacs și-a lansat la Timișoara volumul de interviuri realizate în aproape cinci decenii de presă
    3
    Horoscop săptămâna 16–22 noiembrie
    4
    VIDEO. Explozie puternică în centrul Atenei. O clădire s-a prăbușit, iar trei persoane au fost rănite
    5
    Peste o sută de persoane vizate într-o anchetă privind comenzi online de arme și muniție. Percheziții în Lugoj și alte localități
    6
    CCIA Timiș deschide înscrierile pentru o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă
    7
    200.000 de lei de la CJ Timiș pentru lucrări la Biblioteca Academiei Române din Timișoara
    8
    Curs gratuit pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, destinat angajaților din vestul țării
    9
    Protest de Ziua Internațională a Animalelor, la Timișoara
    10
    „Trimite-mi vești despre tine, darling!" Vrei o scrisoare de dragoste scrisă de Brâncuși?

    Cele mai noi știri

    Cariere de Poveste

    Sara Ciortan, timișoreanca ajunsă la conducerea unui festival de film din Viena: „Mă bucur că nu am avut totul stabilit de la început”

    Horoscop

    Horoscop săptămâna 16–22 noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 16 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Dispozitive de comunicare, depistate la examenul de rezidențiat din Timișoara. Trei candidați au fost reținuți

    Mapamond

    Estonia ia în calcul închiderea frontierei cu Rusia, după dejucarea unui sabotaj atribuit Moscovei

    Eveniment

    Pozitiv la canabis după accidentul mortal din Giroc! Adolescentul de 17 ani a fost reținut

    Mapamond

    Lovitură pentru industria blănurilor. Bulgaria interzice fermele de nurci, vulpi și șinșile

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Bloc operator ultramodern la Spitalul de Copii din Timișoara. Investiție de aproape 60 de milioane de lei din bugetul local

    Eveniment

    UPDATE. Adolescentul de 17 ani implicat în accidentul mortal din Giroc a fost reținut

    Lugoj

    Restricții de circulație în Lugoj, timp de șase luni! Un tronson important de pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se închide de luni
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323