Denis Blidariu atrage atenția asupra faptului că existența unor drepturi recunoscute prin lege nu garantează automat respectarea lor în viața de zi cu zi și explică de ce subtitrarea nu este întotdeauna suficientă pentru a asigura accesul la informație. Dincolo de experiențele profesionale, povestea sa este și una despre empatie, identitate și respectul față de celălalt.

Cum a început povestea dvs. profesională și ce v-a făcut să alegeți drumul interpretării în Limba Semnelor Române?

Sincer, nu eu am ales Limba Semnelor Române, ea m-a ales pe mine. Sunt CODA, copil al unor părinți cu deficiențe de auz, așa că limba semnelor este o limbă maternă pentru mine. Am semnat în același timp ce învățam să vorbesc și am crescut între două lumi: lumea tăcerii de acasă și lumea sunetelor de afară. Ca mulți copii CODA, am fost interpret încă de mic, în diverse contexte de zi cu zi, fără să știu că asta e o meserie. Cu timpul, am înțeles că ceea ce făceam din iubire pentru familia mea poate deveni un rol profesionist, cu reguli, etică și responsabilitate. Atunci am decis să îl fac cum trebuie. În 2014 am făcut cursul și de atunci fac cu drag meseria asta.

Ce nu vede publicul atunci când urmărește un interpret la lucru?

Publicul vede doar mâinile și fața, câteva minute pe un ecran sau pe o scenă. Nu se văd orele de pregătire de dinainte, dar și documentarea pe subiect, terminologia sau studierea materialelor, în funcție de context.

Care sunt calitățile esențiale pe care trebuie să le aibă un bun interpret în limba semnelor?

Aș începe cu o bună cunoaștere a culturii surde: să știi cum gândește, cum glumește și ce trăiește comunitatea. Evident, e nevoie și de o bună stăpânire a ambelor limbi, LSR și româna. Ceea ce implică dezvoltare continuă. Limbile sunt ca niște organisme vii cu termeni și semne noi ce apar constant și atunci e nevoie să fii mereu la curent. Etica și confidențialitatea sunt iar două elemente musai de avut. După care aș zice neutralitatea. Interpretul nu e părinte, avocat sau salvator. Asta e probabil cea mai dificilă de menținut, din toate. Modestia iar e importantă. E nevoie să nu uităm că în prim-plan să rămână mereu persoana surdă. Ar mai fi și altele, dar cred că acestea ar fi esențiale.

Care este cea mai dificilă situație pe care a trebuit să o gestionați ca interpret?

Îmi aduc aminte de un moment din copilărie. Pe vremea aceea stigmatizarea surzilor era mult mai accentuată. Eram cu familia la un restaurant și la masa de lângă noi erau alte persoane, auzitoare. Care vorbeau foarte urât despre familia noastră, în timp ce noi vorbeam prin semne. Ai mei cumva și-au dat seama că e vorba despre ei și m-au rugat să le spun și lor ce aud. Momente de genul ăsta sunt grele, mai ales când ești un copil…

Dar cea mai frumoasă experiență profesională pe care ați trăit-o și pe care nu o veți uita niciodată?

Nu am o experiență anume care îmi vine în minte acum, dar cu siguranță nu pot să uit chipul părinților mei din diverse contexte din trecut. Cum li se luminează fața și cum zâmbesc cu bucurie. Ele rămân cu mine mereu.

Sunteți și promotor al drepturilor omului. Care considerați că este, în acest moment, cea mai mare problemă cu care se confruntă persoanele surde din România?

Deși avem o lege, chiar din 2020, care recunoaște Limba Semnelor Române drept limba maternă a persoanelor surde, în practică accesul la ea rămâne o excepție, nu o regulă. La asta se adaugă numărul mic de interpreți raportat la nevoie. O altă problemă ar fi educația. Mulți copii surzi învață fără profesori care să stăpânească bine LSR, iar asta le limitează toată viața de după.

Cât de accesibilă este, în realitate, societatea românească pentru o persoană surdă?

Aș zice că puțin. Am făcut pași importanți în ultimii ani și nu sunt de neglijat, dar accesibilitatea încă depinde mult de bunăvoința cuiva și mai puțin de un sistem bine pus la punct. O persoană surdă trebuie să planifice dinainte lucruri pe care noi le facem spontan: o vizită la medic, un drum la primărie, o excursie, etc. Accesibilitatea reală înseamnă să nu mai fie nevoie de un efort suplimentar pentru a fi un cetățean obișnuit.

În ce situații sunt persoanele surde cel mai des puse în dificultate din cauza lipsei accesibilității?

În situații medicale și juridice aș spune. La medic și/sau în spital, unde comunicarea greșită poate avea consecințe grave. Dar și în instanță, la poliție, sau în alte contexte de natură legală. După care aș adăuga la locul de muncă sau la angajare. Dar oricum sunt puse în dificultate zi de zi. O bună parte din serviciile de relații cu clienții de astăzi sunt oferite prin telefon.

 

Cât de important este accesul la informație în Limba Semnelor Române, mai ales în situații de urgență, în spitale, în relația cu instituțiile statului sau în educație?

Păi este vital, la propriu. O informație care e menită pentru toată lumea, ca să salveze vieți trebuie să ajungă la toți în același timp, nu mai târziu și nu „cum se poate”. Aici aș adăuga faptul că mulți oameni cred că subtitrarea rezolvă totul. Dar nu e așa. Ea ajută, dar pentru mulți surzi, româna scrisă este o a doua limbă, învățată cu greu.

Ce drept al persoanelor surde considerați că este încă prea puțin cunoscut de public?

Dreptul la interpret în LSR. Puțină lume știe că persoanele surde au dreptul la interpret în relația cu instituțiile publice. De multe ori nici instituțiile nu știu, așa că responsabilitatea de a-și cunoaște și cere drepturile cad tot pe umerii persoanei surde. Munca în plus pentru ei, deși nu ar trebui să se întâmple.

Care sunt cele mai frecvente prejudecăți pe care le întâlniți atunci când vine vorba despre persoanele surde?

Cred că cea mai des întâlnită e că dacă ești surd, sigur ești și mut. Termenul „surdo-mut” e depășit și jignitor. O altă prejudecată e legată ar fi că limba semnelor e universală. Nu este, fiecare țară are limba ei. Ba chiar sunt și variante regionale. După care sunt și acolo arhaisme, neologisme etc. Încă sunt surprins cum alții sunt surprinși că o persoană surdă poate conduce.

Ce îi deranjează cel mai mult pe membrii comunității surde atunci când interacționează cu persoanele care aud?

Cred că atunci când li se vorbește prin altcineva. Cineva se uită la interpret și spune „zi-i că…”, în loc să se uite la persoana surdă. Sau când li se răspunde cu „lasă, nu contează” după ce au cerut să li se repete ceva. Și, poate cel mai mult, când sunt tratați cu infantilitate. Ce își doresc e simplu: să fie priviți în ochi și tratați ca adulți.

Cât de important este ca oamenii să înțeleagă că surditatea nu înseamnă lipsă de capacitate?

Este esențial. Persoanele surde nu au o problemă de capacitate, au o problemă de acces. Când barierele de comunicare dispar, dispare și „dizabilitatea” în sensul în care o înțelege lumea. Sunt nenumărate exemple care ne arată asta zi de zi.

Ar trebui ca Limba Semnelor Române să fie mai prezentă în școli și în spațiul public?

Da, categoric. Ar fi fain ca LSR să poată fi învățată opțional în școlile obișnuite, așa cum se învață o limbă străină. Copiii auzitori ar învăța nu doar semne, ci și empatie și un alt fel de a vedea lumea. În plus, cred că le-ar plăcea foarte mult. Iar dacă vorbim de școlile pentru surzi, LSR ar trebui să fie limba de predare, categoric. Cu profesori care o stăpânesc nativ sau fluent.

Cine este Denis Blidariu dincolo de profesie?

În timpul liber de obicei mă găsiți prin natură sau printr-o excursie. Îmi place să fiu activ, să urc muntele, dar am o slăbiciune și pentru înot în ape deschise. Îmi place tot ce e legat de fermentare și visez să mă mut la țară, alături de soția mea. Aș zice că sunt constant curios și îmi place să descopăr lucruri noi. Am observat cum lucruri pe care le-am învățat în trecut nu mai sunt valabile iar asta mă face să mă întreb ce alte lucruri se schimbă? Ce pot să învăț despre lumea noastră care e mereu în schimbare?

Care este cea mai importantă lecție pe care v-a oferit-o cariera dumneavoastră?

Că a comunica nu înseamnă a vorbi, ci a fi înțeles. Am văzut oameni care aud perfect și nu se înțeleg deloc, și oameni care nu aud nimic, dar înțeleg totul dintr-o privire. Spectrul e larg și fiecare persoană e diferită, dar atâta timp cât există acces la informație și comunicare, am realizat că oamenii pot face multe.

De ce aspecte trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea carieră?

Aș zice că cele mai importante lucruri sunt flexibilitatea și adaptabilitatea. Este incredibil viteza cu care se schimbă lucrurile din ziua de azi. Și atunci e important să rămâi agil, cred eu. Ce am constatat de-a lungul timpului e că în ziua de azi un om nu mai are neapărat aceeași meserie pentru tot restul vieții, cum era cazul în trecut. Ieri eram activist, astăzi sunt interpret, mâine pot fi ghid de turism, poate iar inginer în construcții și cine știe ce mai oferă viitorul. Cum ziceam, cred că e important ca un tânăr să rămână curios și să își dorească să învețe constant. E musai să investească în el însuși.

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.