Istoria Timișoarei se păstrează nu doar în clădirile și monumentele orașului, ci și în documente vechi de secole: registre scrise de mână, planuri, diplome imperiale, sigilii și jurnale de călătorie. Unele dintre ele, aflate în depozitele Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale, dezvăluie momente importante din trecutul orașului, de la administrația habsburgică la dezvoltarea instituțiilor românești după Marea Unire.

Registrul din 1811, cu 2.411 procese-verbale ale administrației Timișoarei

Unul dintre documentele prezentate de dr. Raul Rus este un registru de procese-verbale al Consiliului Comunal al Timișoarei, care începe în anul 1811. Volumul oferă o imagine asupra modului în care era administrat orașul la începutul secolului al XIX-lea și asupra problemelor discutate de reprezentanții municipalității.

„Este scris în paleografie latină pe hârtie, dar este o hârtie obținută manual, nu o hârtie obținută industrial”, explică dr. Raul Rus, șeful Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale.

La începutul registrului apare protocolul oficial, cu menționarea magistratului orașului liber regesc Timișoara, urmat de numele participanților la ședințe și de ordinea de zi. Documentul nu impresionează neapărat prin aspectul decorativ, ci prin dimensiuni și prin cantitatea de informație păstrată.

„Deși este destul de gros și are o dimensiune de 25 cm ca grosime, se pot citi toate paginile registrului; nicio informație nu este obturată”, spune dr. Raul Rus.

Registrul cuprinde 2.411 procese-verbale ale ședințelor Consiliului Comunal, iar coperțile sale au fost îmbrăcate în piele pentru a proteja volumul de intemperii și de efectele trecerii timpului.

Un alt registru, prezentat de Aurelia Kincses, consilier superior la Serviciul Județean Timiș al Arhivelor Naționale, este chiar mai vechi. Documentul păstrează procese-verbale de ședință din perioada 1764–1768 și reflectă o etapă în care administrația orașului avea o structură particulară.

„Acest registru este tot din fondul Primăriei Municipiului Timișoara, este unul dintre cele mai vechi registre de procese-verbale. Conține procesele-verbale de ședință din perioada 1764–1768, perioadă în care a existat o dublă autoritate”, explică Aurelia Kincses.

Potrivit acesteia, în acea perioadă existau magistratul german și magistratul rascian, cel din urmă fiind asociat populației sârbe sau, în majoritate, de religie ortodoxă. Registrul prezentat provine de la magistratul german.

Documentul cuprinde informații despre organizarea orașului și despre hotărârile luate în legătură cu Cetatea Timișoarei. Prin intermediul acestor însemnări pot fi urmărite modificările administrative și deciziile care au influențat viața comunității în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

O stampă a Cetății, din perioada de după cucerirea habsburgică

Istoria Timișoarei de după anul 1716, când orașul a intrat sub stăpânirea habsburgică în urma campaniei conduse de Eugeniu de Savoya, este ilustrată și printr-o stampă a cetății. Documentul păstrează repere ale unei perioade în care orașul se afla într-un proces de transformare, iar urmele administrației și arhitecturii otomane erau încă vizibile.

Imaginea oferă indicii despre configurația cetății și despre vestigiile perioadei otomane, înainte ca transformările urbane din secolele următoare să schimbe înfățișarea orașului.

 

Planul inițial al Spitalului Militar, păstrat în arhive

Printre documentele cu o legătură directă cu orașul de astăzi se află și planul inițial al Spitalului Militar din Timișoara. Desenul prezintă organizarea clădirii, curțile interioare și încăperile prevăzute în proiectul original.

Spitalul a fost construit pentru a răspunde nevoilor trupelor austriece, după pierderile suferite în timpul asediului asupra Timișoarei. La început, clădirea avea doar parter, iar ulterior a fost extinsă, potrivit dr. Raul Rus. Planul cuprinde cote și dimensiuni ale încăperilor, precum și informațiile necesare realizării construcției. Partea scrisă, redactată în limba germană, completează reprezentarea grafică.

Potrivit șefului Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale, documentul este datat în arhivă în anul 1764. Arhitectul Mihai Opriș propune însă o altă datare, însă intervalul de construcție indicat de dr. Raul Rus este 1760–1769.

Clădirea a suferit avarii grave în timpul Revoluției de la 1848–1849, în urma bombardamentelor armatei revoluționare conduse de Lajos Kossuth, fiind ulterior reconstruită.

Diplome imperiale cu sigilii din ceară și pergamente vechi de sute de ani

Un alt capitol important al patrimoniului arhivistic este reprezentat de diplomele emise de monarhii Imperiului Habsburgic. Acestea atestă acordarea unor privilegii, confirmarea unor statute sau recunoașterea unor merite și păstrează elemente de autenticitate precum blazoanele, semnăturile și sigiliile.

Printre piesele prezentate se află o diplomă de înnobilare emisă de împăratul Leopold al II-lea pentru Michael Constantin Hoffmann, primul asesor al administrației camerale din Timișoara, ca recunoaștere a meritelor sale în problema colonizării. Documentul este însoțit de un sigiliu imperial din ceară roșie sau chinovar, care era atașat diplomei cu ajutorul unor șnururi. Acestea nu s-au mai păstrat în forma originală până la preluarea documentului de către arhive.

În arhive se află și o diplomă de înnobilare acordată de împăratul Iosif I lui Ioan Popovics Tőkőlli, căpitanul miliţiei sârbeşti de pe Mureş şi familiei acestuia, pentru merite militare în războiul cu turcii.

O altă piesă este o copie a unei diplome emise în 1804 de împăratul Francisc al II-lea, prin care orașului Vârșeț îi era acordat statutul de oraș liber regesc. Spre deosebire de alte acte similare, aceasta este redactată pe hârtie, nu pe pergament, și păstrează sigiliul și stema orașului Vârșeț.

Meseriile Timișoarei, consemnate într-o diplomă din 1815

Arhivele păstrează și documente care arată cum erau organizate meseriile și breslele în Timișoara la începutul secolului al XIX-lea. Un exemplu este diploma din 1815 prin care împăratul Francisc I confirma statutele breslelor tâmplarilor, constructorilor de orgi și ale meșterilor care realizau instrumente muzicale.

„Este, la fel ca toate celelalte diplome, scrisă pe pergament, în limba latină, și are un sigiliu atașat într-o capsulă”, explică Aurelia Kincses.

În cuprinsul documentului sunt menționați meșterii și constructorii de orgi și instrumente muzicale, numele acestora fiind evidențiate în text. Actul oferă o perspectivă asupra organizării profesionale din Timișoara și asupra modului în care activitatea meșteșugarilor era reglementată și recunoscută de autorități.

Diploma lui Aurel Cosma și începuturile învățământului superior românesc la Timișoara

Patrimoniul arhivistic păstrează și documente legate de personalități și instituții din perioada de după Primul Război Mondial. Printre acestea se află diploma de doctor acordată lui Aurel Cosma, primul prefect al administrației românești din 1919. Diplom, emisă de Universitatea de Drept din Budapesta, este redactată pe pergament și poartă sigiliul instituției de învățământ.

Un alt document important este decretul regal referitor la înființarea Școlii Politehnice din Timișoara (din 1920), instituție devenită ulterior Universitatea Politehnica Timișoara.

„Era, practic, a doua instituție de învățământ superior tehnic din România, după Școala Politehnică din București”, explică dr. Raul Rus.

Planurile Palatului Camerei de Comerț și ale actualului Palat Administrativ

Printre documentele tehnice păstrate de Arhivele Naționale se află și planul clădirii Palatului Camerei de Comerț și Industrie Timișoara, construit în perioada 1924–1925, în stil eclectic, cu influențe neoclasice.

Potrivit lui Raul Rus, realizarea construcției a durat aproximativ un an, iar clădirea a fost ultima construită în perioada interbelică în actuala Piața Victoriei.

O altă colecție importantă este reprezentată de planurile actualului Palat Administrativ al județului Timiș, unde funcționează Consiliul Județean Timiș și Instituția Prefectului.

Povestea clădirii este mai puțin cunoscută. Inițial, aceasta fusese concepută ca o școală de menaj, însă proiectul nu a putut fi finalizat din cauza dificultăților financiare generate de criza economică mondială de la începutul anilor 1930.

„Criza economică din 1930, care la noi a ajuns puțin mai târziu, după crahul bursei de pe Wall Street din 1929, a făcut ca asociația care se ocupa de construcția acestei clădiri să rămână fără fonduri, iar aceasta nu a fost finalizată”, explică dr. Raul Rus.

Destinația clădirii s-a schimbat ulterior, în contextul reformei administrativ-teritoriale din timpul domniei lui Carol al II-lea, când au fost înființate ținuturile. Actualul Palat Administrativ a fost ales drept sediu al rezidenței regale a Ținutului Timiș, iar construcția începută în anii 1920 a fost continuată la începutul anilor 1930.

Un „Marco Polo bănățean” din secolul al XVIII-lea

Printre documentele cu o poveste aparte se numără jurnalul de călătorie intitulat „Călătorie pe Pământul Sfânt”, scris de Andrei Petkovici, un autor de origine sârbă din Timișoara, care a călătorit spre Ierusalim în secolul al XVIII-lea. Dr. Raul Rus îl descrie drept un „Marco Polo bănățean”, datorită relatărilor despre locurile întâlnite în timpul călătoriei cu diligența. Jurnalul cuprinde descrieri ale localităților și clădirilor văzute de autor, inclusiv reprezentări desenate ale unor construcții care i-au atras atenția prin diferențele față de cele cu care era obișnuit.