Prima zi a conferinței, miercuri, 7 octombrie, este rezervată cursurilor preconferință. Participanții vor avea sesiuni practice despre ecografia pleuro-pulmonară pediatrică și bronhoscopie, două metode utilizate în evaluarea afecțiunilor respiratorii la copii.
„Am dorit ca PNEUMOPED să înceapă anul acesta cu medicina făcută practic. Putem vorbi ore întregi despre o tehnică de diagnostic, putem prezenta ghiduri și studii, dar există lucruri care se învață cu adevărat atunci când medicul folosește aparatura, când vede imaginile, face investigația și discută despre ceea ce observă. Același lucru este valabil și în bronhoscopie. Este foarte important, mai ales pentru medicii tineri, să existe această componentă practică”, transmite prof. dr. Ioana Ciucă, președinte PNEUMOPED 2026 și coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică.
Trei zile de conferință la Timișoara
Din 8 octombrie, programul se mută la Timișoara Convention Center, unde, timp de trei zile, medici din România și din alte țări, vor prezenta informații și abordări medicale din domeniul pneumologiei pediatrice.
Printre temele ediției se numără astmul la copilul mic și terapiile pentru formele severe, pneumonia comunitară, prevenirea infecției cu virusul respirator sincițial (VSR), fibroza chistică, bolile respiratorii rare și medicina de precizie.
Programul include și o componentă dedicată noilor tehnologii. Vor fi discutate utilizarea inteligenței artificiale în ecografia pulmonară și folosirea AI în urgențele pediatrice.
„Pneumologia pediatrică se schimbă. Avem investigații care ne permit să obținem informații rapid și fără iradierea copilului, avem terapii noi și începem să discutăm tot mai mult despre medicina de precizie și despre inteligența artificială. Dar trebuie să știm nu doar că aceste instrumente există, ci și când și cum să le folosim. De aceea, la PNEUMOPED încercăm să punem împreună experiența medicilor care au în spate mii de pacienți și entuziasmul tinerei generații”, mai explică dr. Ioana Ciucă.
În program mai sunt incluse sesiuni de spirometrie și oscilometrie, prezentări de cazuri clinice și întâlniri dedicate medicilor rezidenți și studenților. Vor fi analizate și situații în care simptomele respiratorii ale copiilor pot avea cauze mai greu de identificat.
PNEUMOPED 2026 este organizată sub egida INSPiRED – International Society of Pediatric Respiratory Diseases și a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!