Doua zile de fericire la Timisoara. Distractia incepe pe strada Marasesti

De B.A.M
Reactualizat la:
2Comentarii
Doua zile de fericire la Timisoara. Distractia incepe pe strada Marasesti
© TION - Doua zile de fericire la Timisoara. Distractia incepe pe strada Marasesti
Campionate de ping pong, şotron, acrobaţii cu bicicleta şi chiar un meci împotriva FC Ripensia, toate acestea îi aşteaptă pe timişoreni, în această săptămână, pe strada Mărăşeşti.


Timişorenii care nu au uitat cum e să te distrezi sunt aşteptaţi, joi, pe strada Mărăşeşti, unde, de la orele 19, vor găsi numeroase surprize. Copiii vor primi creioane să deseneze, iar apoi, împreună cu părinţii lor, vor putea să redescopere jocuri “demodate” precum şotron, elasticul, raţele şi vânătorii sau Ţară, ţară, vrem ostaşi.

Nici adulţii nu au fost uitaţi, ei urmând să fie provocaţi la un campionat de ping pong. Totul, în timp ce Cristi Konyo va face mai multe acrobaţii cu bicicleta şi chiar îi va iniţia pe pasionaţi în tainele acestei “meserii”.

Întorşi cu rezultate lăudabile de la competiția ”X Men 2014”, membrii HAS Team, Horea Mureşan şi Gyori Kaed-Bey Aref, te provoacă la jocuri motrice (“buchetele”, “caracatiţa”, “plasa cu peşti”, ştafete), iar cei mai buni participanţi sunt premiaţi.

Dacă ţi-ai dorit vreodată să joci fotbal cu Echipa F.C. Ripensia, acum e şansa ta, să faci mişcare, să fii alături de o echipă cu tradiţie şi să câştigi premii oferite de echipa timişoreană cu tradiţie încă din 1929.

Când e vorba de dans, contează doar ritmul, energia şi pasiunea. Iar asta o va demonstra şi trupa ,,White steps dance school’’, care va dansa breakdance şi ai cărei membri sunt pregătiţi să te înveţe noi mişcări.

Vineri, distracţia se mută pe platforma Incontro din Calea Şagului, de la ora 10, acolo unde va avea loc un concurs de karting, deschis tuturor.

Evenimentul “Zilele fericirii” este organizat de Life Care.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor