În cadrul rubricii „Femei în funcții-cheie”, Liliana Oneț vorbește despre drumul său în politică și administrație, barierele pe care le întâmpină femeile în funcțiile de conducere și de ce egalitatea de șanse ar trebui să însemne, înainte de toate, evaluarea oamenilor după ceea ce fac, nu după gen.

Ce înseamnă să fii femeie în politică și administrație, domenii istoric dominate de bărbați?

Pentru mine, politica și administrația au mers întotdeauna împreună, chiar dacă fiecare are reguli și provocări diferite. Politica înseamnă implicare, consecvență, diplomație și foarte multă muncă. Este un domeniu în care trebuie să ai răbdare, să construiești încredere și să accepți că rezultatele nu apar peste noapte.

Administrația, în schimb, înseamnă profesionalism, pregătire și disponibilitatea de a învăța permanent. Am absolvit Facultatea de Drept și, imediat după aceea, am intrat în administrația publică. Am lucrat în instituții deconcentrate, în administrația centrală și, ulterior, în Instituția Prefectului. Fiecare etapă m-a obligat să învăț și să mă adaptez.

Când ocupi funcția de prefect sau de subprefect, nu există program de lucru. Pot apărea situații de urgență în orice moment și trebuie să fii acolo.

Este mai greu pentru o femeie? Eu cred că da. De multe ori simți că trebuie să muncești mai mult și să demonstrezi mai mult decât un bărbat pentru a primi aceeași încredere. În politică, femeile sunt analizate nu doar pentru deciziile pe care le iau, ci și pentru felul în care arată, vorbesc sau reacționează. Nu cred că femeile au nevoie de privilegii. Au nevoie de șanse egale. Iar șanse egale înseamnă să nu fii obligată să demonstrezi de două ori mai mult pentru a primi aceeași încredere. Cu timpul, însă, am învățat un lucru: oamenii nu mai țin minte dacă ai fost femeie sau bărbat. Țin minte dacă ai fost competent și felul în care ai reușit să gestionezi provocările cu care te-ai confruntat.

Când ați știut că vreți să vă implicați în politică?

Spre deosebire de unii colegi din politică, eu m-am înscris în PNL încă din perioada studenției. Practic, am crescut în acest partid. Nu am ars etape. Nu am avut un «spate» politic și nu am fost promovată pe alte criterii decât cele care țin de muncă, seriozitate și consecvență. Mi-am construit cariera pas cu pas și cred că tocmai de aceea apreciez fiecare etapă pe care am parcurs-o.

În timpul facultății lucram deja la un cabinet parlamentar. Petreceam zilnic timp în mediul politic și atunci am descoperit că îmi place această lume și că vreau să rămân implicată.

Ce v-a motivat să o faceți? Ați avut în vedere și faptul că puteți fi un exemplu pentru alte femei?

Când am intrat în politică, erau foarte puține femei implicate activ. Am crezut atunci că lucrurile se vor schimba și, într-adevăr, s-au schimbat, dar nu atât de mult pe cât mi-aș fi dorit. Nu am rămas în politică pentru că mi-a fost ușor. Au existat și momente în care ar fi fost mai simplu să fac un pas înapoi. Nu l-am făcut niciodată. Am vrut să demonstrez că și femeile pot ocupa funcții importante, pot inspira încredere și pot conduce cu seriozitate și responsabilitate.

Nu mi-am propus să devin un model. Dar, pe parcurs, am înțeles că fiecare femeie care ajunge într-o funcție importantă deschide puțin drumul și pentru cele care vin după ea. Uneori nici nu îți dai seama că, pur și simplu prin faptul că nu ai renunțat, ai contribuit la schimbarea unor mentalități.

Cum considerați că se raportează partidele politice, în prezent, la ideea de reprezentare feminină în funcții-cheie?

Cred că există încă un plafon invizibil atunci când vorbim despre funcțiile cele mai importante. Da, cu siguranță deschiderea este mult mai mare decât în urmă cu două sau trei decenii, însă nu sunt convinsă că această schimbare a venit exclusiv în mod natural.

Această schimbare a venit și pentru că societatea românească s-a schimbat, dar și pentru că apartenența la Uniunea Europeană a adus standarde și politici publice care au încurajat egalitatea de șanse. Adevărata măsură a progresului va fi momentul în care nu vom mai considera prezența unei femei într-o funcție importantă o excepție sau o știre.

Cum stă PNL la acest capitol, comparativ cu alte partide? Atunci când se discută nominalizări, propuneri și liste de candidați, se are în vedere și egalitatea de gen?

Trebuie să spun cu sinceritate că PNL nu excelează la acest capitol. Dacă privim obiectiv scena politică din ultimii ani, observăm că alte partide au făcut pași pe care PNL încă ezită să îi facă. Au existat propuneri de femei, din partea altor partide politice, pentru cele mai înalte funcții în stat. Dincolo de modul în care au fost evaluate acele candidaturi, simplul fapt că au existat spune ceva despre disponibilitatea de a acorda încredere unor femei pentru pozițiile cele mai importante.

În PNL există multe femei competente, cu experiență administrativă și politică, dar cred că nu le valorificăm suficient. Reprezentarea femeilor în funcțiile de conducere și pe pozițiile cu adevărat relevante este încă sub potențialul pe care îl avem. Nu cred că soluția este promovarea unor femei doar pentru că sunt femei. Dar nici nu cred că este normal ca femeile competente să fie ocolite sau împinse spre poziții secundare.

Un partid își dovedește deschiderea față de egalitatea de șanse nu prin declarații, ci atunci când ia deciziile importante: când stabilește cine conduce, cine candidează și cine primește încrederea de a reprezenta partidul. Acolo se vede dacă egalitatea de șanse este un principiu sau doar un deziderat.

De-a lungul carierei dvs., ați observat diferențe între femei și bărbați care să justifice de ce anumite poziții, mai ales de conducere, s-ar preta doar unui singur gen?

Nu. Nu cred că există funcții „pentru bărbați” și funcții „pentru femei”. În cei peste douăzeci de ani petrecuți în administrație și în politică, am întâlnit femei extraordinare în poziții de conducere și bărbați foarte buni, după cum am întâlnit și exemple mai puțin reușite de ambele părți. Competența, echilibrul, capacitatea de a lua decizii și de a conduce o echipă nu au legătură cu genul, ci cu omul.

Există însă o realitate pe care nu o putem ignora. Deși societatea a evoluat, în foarte multe familii femeia continuă să ducă cea mai mare parte a responsabilităților din afara serviciului. Ea este cea care organizează viața de familie, are grijă de copii, de părinții în vârstă, gestionează lucrurile de zi cu zi și încearcă să le țină pe toate în echilibru. De multe ori, după ce se încheie programul de lucru, începe un al doilea program, acasă.

Ori, o funcție de conducere presupune disponibilitate aproape permanentă, decizii luate sub presiune, întâlniri care depășesc programul obișnuit și situații neprevăzute. Dacă toate acestea se adaugă unor responsabilități familiale care sunt împărțite inegal, este firesc ca drumul unei femei către astfel de poziții să fie mai dificil.

De aceea spun adesea că femeile nu trebuie doar să demonstreze că sunt competente. De multe ori, ele trebuie să demonstreze că pot face față simultan unor responsabilități pe care societatea încă le așează, în mare măsură, tot pe umerii lor.

Cred că aceasta este una dintre barierele cele mai puțin discutate. Nu lipsa de capacitate sau de ambiție, ci faptul că multe femei sunt puse încă în situația de a alege sau de a jongla permanent între carieră și familie. Din fericire, observ că generațiile tinere încep să împartă mai echilibrat responsabilitățile în familie și sper că acest lucru se va reflecta, în timp, și într-o prezență mai mare a femeilor în funcțiile de conducere. O societate câștigă atunci când nici femeile, nici bărbații nu sunt obligați să aleagă între familie și carieră, ci au posibilitatea să le construiască pe amândouă.

Vi s-a întâmplat ca cineva să se îndoiască de autoritatea dumneavoastră doar pentru că sunteți femeie?

Da, cred că încă trăim într-o societate în care autoritatea unei femei este, uneori, pusă mai repede sub semnul întrebării.

Nu am tratat niciodată aceste momente ca pe o ofensă, ci ca pe o provocare. După ce am depus jurământul pentru funcția de prefect al județului Timiș, un bun prieten mi-a dat un sfat: să fiu o mână de fier într-o mănușă de catifea. Am acceptat provocarea. Am învățat că autoritatea nu este o trăsătură de gen. Ea se construiește prin competență, prin echilibru, prin dedicare și prin consecvență.

Ce sfat le-ați da fetelor și femeilor care vor să intre în politică? Ați avut un model de femeie politician?

Astăzi este firesc ca atunci când vorbim despre femei care au schimbat politica să ne gândim la Margaret Thatcher sau Angela Merkel. Le admir și eu pentru ceea ce au reprezentat și pentru felul în care au reușit să se impună într-un domeniu dominat mult timp de bărbați. Însă atunci când eu făceam primii pași în politică, modelul meu a fost Mona Muscă. Era colega mea de partid și una dintre cele mai apreciate parlamentare ale acelor ani. Mi-au plăcut întotdeauna decența, naturalețea, fermitatea și felul în care comunica. Nu încerca să impresioneze prin agresivitate sau prin spectacol, ci prin argumente și prin seriozitate.

Privind în urmă, cred că o admir și pentru modul în care a ales să se retragă din viața politică. A făcut-o cu demnitate, fără să se agațe de funcții sau privilegii și fără să transforme politica într-o carieră din care nu mai poți ieși. Cred că și aceasta este o lecție de caracter.

Iar tinerelor care își doresc să intre în politică le-aș spune să nu se lase descurajate de prejudecăți sau de faptul că, uneori, vor simți că sunt puse în umbră sau că trebuie să demonstreze mai mult decât alții. Să aibă o bază educațională și profesională solidă, să fie consecvente și să aibă răbdare.

În politică nu există scurtături durabile. Și le-aș mai spune un lucru, din propria experiență: să nu aștepte să le ofere cineva o șansă. Să și-o construiască.

În concluzie, credeți că este nevoie de mai multe femei în politică?

Da, categoric. Cred că România are nevoie de mai multe femei în politică. Nu din dorința de a bifa un procent sau de a răspunde unei tendințe, ci pentru că avem nevoie ca deciziile importante să fie luate de cei mai buni oameni pe care îi avem, iar printre aceștia sunt foarte multe femei. O societate care își dorește să evolueze nu își poate permite să lase nevalorificate experiența, competența și perspectiva jumătății dintre cetățenii săi.

Mi-aș dori ca, peste câțiva ani, o astfel de întrebare să nu mai fie necesară. Să nu ne mai întrebăm dacă este nevoie de mai multe femei în politică, ci doar dacă oamenii care ne reprezintă sunt competenți, integri și lucrează în interesul cetățenilor. Cred că aceea va fi, cu adevărat, măsura unei societăți mature.