Există însă persoane ale căror ligamente sunt mai elastice decât în mod obișnuit, având laxitate ligamentară sau hipermobilitate articulară. Pentru unele persoane reprezintă doar o caracteristică fizică fără consecințe, în timp ce pentru altele poate duce la dureri articulare, senzație de instabilitate și un risc crescut de accidentări.

Genunchiul este una dintre articulațiile cel mai frecvent afectate deoarece trebuie să combine mobilitatea cu o stabilitate foarte mare. În activități precum alergarea, săriturile, schimbările rapide de direcție sau sporturile de contact, ligamentele genunchiului sunt supuse unor solicitări importante.

Ce este laxitatea ligamentară?

Laxitatea ligamentară reprezintă o creștere a amplitudinii de mișcare a unei articulații din cauza unei elasticități crescute a structurilor de stabilizare. Practic, ligamentele permit o mișcare mai mare decât ar trebui.

Este importantă diferența dintre:
• hipermobilitate articulară– articulația are o amplitudine de mișcare crescută
• laxitate ligamentară – ligamentele permit o mobilitate excesivă
• instabilitate articulară – pacientul nu poate controla această mobilitate și apar simptome precum senzația că articulația scapă.

Nu toate persoanele hipermobile au dureri sau probleme funcționale. Problemele apar atunci când stabilitatea articulației este insuficientă pentru activitățile zilnice sau sportive.

Laxitatea ligamentară generalizată

Laxitatea generalizată afectează mai multe articulații ale corpului, nu doar una singură. Persoanele cu această particularitate pot observa:
• extensia exagerată a coatelor sau genunchilor
• degetele care se îndoaie mult înapoi
• flexibilitate crescută
• entorse repetate
• dureri musculare sau articulare după efort
• oboseală musculară.

Laxitatea generalizată poate fi influențată de factori genetici, structura colagenului și caracteristicile țesutului conjunctiv. În unele situații poate apărea în cadrul unor sindroame genetice ale țesutului conjunctiv, însă multe persoane prezintă doar o hipermobilitate izolată.

Cercetările arată că hipermobilitatea generalizată poate fi asociată cu un risc mai mare de anumite leziuni sportive, în special cele care implică ligamentele genunchiului, inclusiv ligamentul încrucișat anterior.

De ce apare laxitatea ligamentară?

Cauzele pot fi împărțite în două categorii principale:

1. Laxitate congenitală

Unele persoane se nasc cu ligamente mai elastice. Această caracteristică poate fi observată încă din copilărie prin flexibilitate crescută sau capacitatea de a realiza mișcări neobișnuite.

2. Laxitate dobândită

Poate apărea după:
• entorse repetate;
• rupturi ligamentare;
• traumatisme sportive;
• perioade lungi de imobilizare;
• revenirea prea rapidă după accidentări.

După o leziune ligamentară, țesutul cicatricial format poate să nu ofere aceeași rezistență mecanică precum ligamentul inițial, iar articulația poate rămâne mai puțin stabilă.

Laxitatea ligamentară a genunchiului

Genunchiul este stabilizat de patru ligamente principale:

a) Ligamentul încrucișat anterior (LIA)

Are rol important în controlul deplasării anterioare a tibiei față de femur și în stabilitatea rotațională a genunchiului. Laxitatea LIA poate determina:
• senzația de instabilitate;
• episoade în care genunchiul „cedează”;
• dificultăți la schimbări rapide de direcție.

b) Ligamentul încrucișat posterior (LIP)

Controlează deplasarea posterioară a tibiei. Leziunile sale sunt mai rare, dar pot afecta stabilitatea genunchiului.

c) Ligamentele colaterale medial și lateral

Acestea controlează mișcările excesive în valg ( genunchi in X) și varus (genunchi in paranteze sau in forma de O), protejând genunchiul de forțele laterale. O laxitate la nivelul acestor ligamente poate apărea după entorse sau traumatisme și poate modifica modul în care sunt distribuite presiunile în articulație.

Cum se manifestă laxitatea genunchiului?

Simptomele diferă de la o persoană la alta. Cele mai frecvente sunt:
• senzația că genunchiul nu este sigur
• instabilitate la coborârea scărilor
• dificultate la alergare sau schimbări de direcție
• zgomote articulare
• durere după activități solicitante
• inflamație după efort.

Sportivii cu laxitate crescută trebuie evaluați atent deoarece combinația dintre hipermobilitate și mișcări rapide poate crește solicitarea asupra ligamentelor și meniscurilor.

Diagnostic și evaluare

Diagnosticul începe printr-un examen clinic realizat de medicul ortoped.

Evaluarea poate include:
• teste manuale de stabilitate (Lachman, sertar anterior/posterior, teste de stres pentru ligamentele colaterale)
• evaluarea controlului neuromuscular
• teste de echilibru și propriocepție
• imagistică prin RMN atunci când este necesară evaluarea structurilor interne.

Prevenția accidentărilor la persoanele cu laxitate ligamentară

Prevenția accidentărilor este esențială în cazul persoanelor cu laxitate ligamentară, deoarece ligamentele mai elastice oferă o stabilitate pasivă redusă. În aceste situații, organismul trebuie să compenseze printr-un sistem muscular bine pregătit și printr-un control neuromuscular eficient. Scopul prevenției nu este reducerea mobilității articulațiilor, ci creșterea controlului asupra mișcărilor și protejarea structurilor care pot fi suprasolicitate.

1. Creșterea forței musculare

Mușchii reprezintă „stabilizatorii activi” ai articulațiilor. Atunci când ligamentele permit o mișcare mai mare, musculatura trebuie să preia o parte mai mare din rolul de protecție.

În cazul genunchiului, sunt importante în special cvadricepsul, ischiogambierii, fesierul mediu și fesierul mare, dar de asemenea și musculatura gambei.
Exercițiile de forță trebuie realizate progresiv, cu accent pe tehnica corectă, nu doar pe creșterea greutăților.

2. Antrenamentul proprioceptiv și neuromuscular

Propriocepția reprezintă capacitatea organismului de a percepe poziția articulațiilor și de a reacționa rapid la schimbări.

3. Învățarea tehnicii corecte de mișcare

Multe accidentări nu apar doar din cauza unei forțe mari aplicate asupra articulației, ci și din cauza unei poziții incorecte. La genunchi, este important:
• evitarea prăbușirii genunchiului spre interior la aterizare sau genuflexiuni
• menținerea controlului bazinului
• evitarea rotațiilor bruște pe picior fix
• realizarea corectă a schimbărilor de direcție.

În sporturile cu opriri rapide și schimbări de direcție (fotbal, handbal, baschet, schi), tehnica este un factor major de prevenție.

4. Încălzirea înainte de activitate fizică

O încălzire adecvată pregătește musculatura și sistemul nervos pentru efort.

5. Evitarea suprasolicitării

Persoanele cu laxitate ligamentară pot tolera bine anumite activități, dar pot dezvolta simptome atunci când volumul de efort crește prea rapid.

Este recomandată:
• creșterea progresivă a intensității antrenamentelor;
• alternarea zilelor solicitante cu perioade de recuperare;
• evitarea creșterii bruște a numărului de kilometri alergați sau a timpului de antrenament;
• monitorizarea durerii și a inflamației după efort.

Durerea persistentă sau umflarea repetată a unei articulații sunt semnale că nivelul de solicitare trebuie reevaluat.

7. Încălțămintea și echipamentul potrivit

Încălțămintea trebuie adaptată activității practicate și să ofere un nivel adecvat de susținere și amortizare.

8. Menținerea mobilității, dar evitarea stretchingului excesiv

Persoanele cu laxitate ligamentară au deja o amplitudine mare de mișcare. De aceea, obiectivul principal nu este obținerea unei flexibilități suplimentare, ci dezvoltarea controlului.
Stretchingul agresiv sau forțarea pozițiilor extreme poate accentua senzația de instabilitate.

Laxitatea ligamentară nu înseamnă automat că o persoană va dezvolta probleme articulare. Cu un program adecvat de forță, propriocepție, control neuromuscular și educație privind mișcarea corectă, majoritatea persoanelor își pot desfășura activitățile dorite și pot reduce semnificativ riscul de accidentări.

Pentru genunchiul lax, cheia prevenției este reprezentată de un sistem muscular puternic și un control bun al mișcării, nu de limitarea activității fizice.