Ştiri din Timiș
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul pentru supervizarea proiectării și execuției centurii Sud a Timișoarei. Varianta de ocolire de 25,6 kilometri va scoate traficul greu de pe arterele orașului. Peste 2 milioane de euro costă un kilometru de centură.
4
Ştiri din Timiș
Un taximetrist recalcitrant din Timișoara s-a crezut mai presus decât legea și va plăti pentru acest lucru. A fost amendat pentru că a înjurat polițiștii locali, pentru a treia oară. Omul aștepta clienții într-o zonă interzisă, iar când a fost luat la rost a început să facă scandal. A sunat inclusiv la 112.
24
Ştiri din Timiș
Dacă până acum mai mult s-au axat pe reabilitarea parcurilor și a locurilor de joacă, reprezentanții primăriei schimbă registrul. Spun că 2020 e anul noilor parcuri la Timișoara, pentru că urmează să fie amenajate mai multe zone verzi. Continuă și reabilitarea celor existente: Parcul Copiilor, Parcul Civic și altele.
8
Ştiri din Timiș
Incendiu puternic, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea timișeană Găvojdia. Pompierii militari au fost chemați să intervină după ce o casă a fost cuprinsă de flăcări. Focul se pare că a fost pus intenționat de soțul proprietarei.
1
Ştiri din Timiș
Peste 3,3 milioane de lei vor să investească reprezentanții Primăriei Timișoara pentru extinderea și reabilitarea unei grădinițe amplasate foarte aproape de centrul orașului. Majoritatea banilor vin de la Uniunea Europeană, pe POR.
2
Ştiri din Timiș
Liliana Oneț, noul prefect de Timiș, va depune vineri jurământul. La ceremonia de învestire va participa și Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, conform reprezentanților Instituției Prefectului Timiș.
13
Ştiri din Timiș
Un monument ridicat cu ocazia pietruirii drumului care duce de la Timișoara la Săcălaz, până la Jimbolia și Kikinda, în urmă cu 185 de ani, în parcarea aflată după ieșirea din urbea de pe Bega, a fost pus în valoare de o echipă a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, care l-a curățat și a refăcut suprafața carosabilă de pe amplasament.
25
Ştiri din Timiș
Peste 3,3 milioane de lei vor să investească reprezentanții Primăriei Timișoara pentru extinderea și reabilitarea unei grădinițe amplasate foarte aproape de centrul orașului. Majoritatea banilor vin de la Uniunea Europeană, pe POR.
2
Ştiri din Timiș
La Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara se află internați trei copii și un adult cu suspiciune de gripă. Aceștia au și alte afecțiuni asociate, iar doctorii îi țin sub supraveghere.
Ştiri din Timiș
Epopeea mutării stației de măsurare a calității aerului din Calea Șagului s-ar putea apropia de final. Sau ar trebui să se apropie de final, pentru că au fost nenumărate promisiuni că stația va fi mutată din calea tramvaiului 7, dar niciuna nu a fost împlinită. Primarul Robu ne anunță iar că în scurt timp va fi eliberată linia 7 spre mall, dar mai trebuie un aviz destul de important.
21
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișorenii pot depune prin aport voluntar deșeuri precum mobilă, covoare, gresie, obiecte sanitare, frunze și crengi ca să evite amenda pentru abandonul deșeurilor de până la 6000 de lei
Ştiri din Timiș
Accident de circulație, miercuri dimineață, la intrare în Ghiroda, în Calea Lugojului. Două persoane au fost rănite după ce două autoturisme s-au ciocnit.
3
Azi în Timișoara
Luni, 15 decembrie, vă așteaptă o zi plină de magie! Puteți explora Târgurile de Crăciun din centrul orașului și de la Muzeul Satului Bănățean, să vă bucurați de atmosfera festivă și evenimentele speciale. Aveți opțiunea să mergeți și la teatru sau să descoperiți expoziții interesante.
Cinema
Seria „Timeless Timiș”, găzduită de Cinema Timiș, propune publicului o nouă întâlnire cu un film internațional care a trecut testul timpului. Duminică, 21 decembrie, de la ora 19:00, timișorenii sunt invitați să revadă pe marele ecran „Love Actually”, comedia romantică lansată în 2003 și devenită, de-a lungul anilor, un adevărat film-cult al sezonului de iarnă.
Eveniment
FOTO. Protest la Timișoara în fața Palatului Dicasterial. Sute de persoane cer schimbări în Justiție
Astăzi, 14 decembrie, de la ora 18, sute de persoane s-au adunat în Piața Vlad Țepeș, în fața Palatului Dicasterial din Timișoara, pentru a protesta împotriva corupției și pentru a cere reforme în sistemul judiciar. Evenimentul este organizat de Inițiativa Timișoara.
Ştiri din Timiș
Asociația CASA RAFA desfășoară o campanie de strângere de alimente neperisabile și produse de igienă, destinată copiilor și familiilor vulnerabile din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier produs în Ghiroda s-a soldat cu rănirea unei fetițe de 4 ani, pasageră într-o mașină care circula regulamentar. Evenimentul a avut loc la intersecția dintre calea de acces a unui magazin și DJ 606 D – strada Aeroport. În urma impactului, copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
1
Sănătate
Recuperarea medicală după o intervenție chirurgicală începe, în multe situații, chiar din perioada de spitalizare și joacă un rol important în procesul de vindecare. Medicii Spitalului CFR Timișoara subliniază că această etapă poate face diferența între o recuperare completă și una incompletă, marcată de dureri persistente și limitări funcționale pe termen lung.
Eveniment
Un incendiu izbucnit duminică, 14 decembrie, la un operator economic situat pe DN68A, la ieșirea din municipiul Lugoj spre Făget, a mobilizat mai multe echipaje de pompieri. Focul a afectat acoperișul clădirii și mansarda, însă nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Duminică, 14 decembrie, la Biserica Reformată din Piața Sfânta Maria din Timișoara a avut loc un eveniment dedicat cinstirii memoriei celor care au contribuit la declanșarea revoluției române, care a adus la căderea regimului comunist. După slujbă, au fost depuse coroane lângă plăcile comemorative din fața bisericii.
2
România
România va avea parte, în următoarele zile, de o vreme mai caldă decât normalul perioadei, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 14 grade Celsius. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă până la 21 decembrie, ceața, norii joși și episoadele de vânt slab vor fi fenomene întâlnite frecvent.
Eveniment
Mai multe tramvaie, inclusiv Tramvaiul Turistic, s-au blocat duminică dimineața în Piața Maria din Timișoara. UPDATE. Circulația tramvaielor s-a reluat
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Turism
În primele zile ale iernii, pe când orașele din Europa Centrală doar ce au început să își aprindă luminile Crăciunului, pe străzi a ieșit și Krampus, creatura cu coarne, blană și clopoței, întruchipare a spaimei și a dezordinii. Ritualul, vechi de secole, continua să supraviețuiască spectaculos în Alpi, transformând sate întregi în scene de mitologie vie.
1
Azi în Timișoara
Duminică, 14 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgurilor de Crăciun din centru și de la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la film, teatru sau la expoziții.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Perioada de iarnă este una dintre cele mai solicitante pentru organism. Temperaturile scăzute, zilele mai scurte și lipsa expunerii suficiente la soare pot influența nivelul de energie, imunitatea și starea generală de bine. În acest context, suplimentarea corect aleasă devine un sprijin real, mai ales atunci când este adaptată nevoilor specifice sezonului rece.
Ştiri din Timiș
Happy Tails Timișoara a dat startul unei noi licitații caritabile de cărți, prin care participanții pot sprijini direct câinii aflați în adăpost. Licitația se desfășoară până pe 17 decembrie, ora 23:59, pe pagina de Facebook a organizației, conform regulamentului stabilit de aceștia
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara a reluat seria de evenimente dedicate diplomației academice sub titlul „Ambasadori în dialog @UVT”, într-un format actualizat, continuând astfel programul „Ambasadori la UVT”.
Mapamond
Tot mai mulți tineri din Ungaria își încep studiile universitare în afara țării. Potrivit unui studiu realizat de Academia Engame, peste 18.000 de tineri maghiari au urmat cursuri la universități din străinătate în anul universitar 2024–2025. Datele provin din seria de cercetări Active Youth Hungary și arată că aproximativ fiecare al nouălea tânăr maghiar alege să studieze peste graniță.
2
Ştiri din Timiș
Membrii și voluntarii Asociației Generații pentru Generații vă invită săptămâna viitoare la Cinema Johnny, în cartierul Freidorf, la „Serata de Crăciun a Generațiilor”. Pe lângă o seară de colinde și muzică live, tombole și gustări, puteți ajuta cu donații care vor merge către vârstnicii de la Căminul de Bătrâni de pe strada Micul Klein din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Dosarul de candidatură pentru obținere titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028” a fost acceptat de forul internațional care coordonează competiția, iar regiunea intră într-o etapă decisivă a procesului de selecție.
1
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 13 decembrie, puteți vizita și participa la evenimente din cadrul Târgului de Crăciun din centrul orașului. Mai puteți merge la film, la expoziții, petreceri sau să faceți o oprire și târgul de la Muzeul Satului Bănățean.
Ştiri din Timiș
Simți și tu fiorul din aer? Se apropie Crăciunul, iar la Iulius Town atmosfera de sărbătoare a pus deja stăpânire peste tot, cu decoruri magice și zone care te invită să intri în poveste. În acest weekend, cei mici se pot bucura de ateliere creative de ornamente și de spectacole pe patinoar cu personaje deosebite.
Ştiri din Timiș
Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată și de gazdă sunt câteva dintre datinile care vor aduce culoare și bucurie pe străzile Timișoarei la Alaiul Colindătorilor, cel mai așteptat eveniment al iernii.
2
România
Editura Nemira avertizează că noua programă de limba română pentru clasa a IX-a, fără autoare și literatură contemporană, poate reduce interesul pentru lectură și gândirea critică, și lansează o petiție pentru schimbarea ei.
Ştiri din Timiș
Evenimentul caritabil „Santa Paws - Christmas is a Feeling” va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 10:30, la Tucano Coffee de la Iulius Town. Evenimentul face parte din seria lunară „La cafea cu blănosul” și este organizat pentru susținerea câinilor fără stăpân aflați în grija Asociației Furrytales – Povești cu blănoși.
România
Judecătoarea Raluca Moroșanu a mulțumit pe Facebook celor care o susțin pe ea și pe colegul Laurențiu Beșu, după ieșirea publică în care a confirmat acuzațiile acestuia privind atmosfera „toxică” și presiunile din Curtea de Apel București. Ea a afirmat că magistrații sunt „terorizați” prin acțiuni disciplinare și respinge orice legături cu serviciile secrete.
16
Utile
Structurile Primăriei Municipiului Timișoara vor funcționa după un program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Ştiri din Timiș
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, în parteneriat cu Garda Forestieră Timișoara și cu sprijinul Direcției Silvice Timiș – Ocolul Silvic Coșava, a organizat în 12 decembrie o amplă acțiune de plantare de puieți pe raza O.S. Coșava, în zona Cuculeu.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Dreams”, o dramă intensă despre sacrificii și pericolele pe care le presupune o iubire interzisă între două persoane care provin din lumi complet diferite, cu Jessica Chastain și Isaac Hernández ca protagoniști.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului Iuliu Maniu (cunoscut și ca Podul Muncii), una dintre arterele esențiale care leagă Gara de Nord de Calea Șagului.
2
Utile
Comisia de circulație a Primăriei Municipiului Timișoara anunță noi restricții rutiere, valabile începând de luni, 15 decembrie, ca urmare a lucrărilor de mentenanță la infrastructura rutieră și rețeaua de gaz, dar și pentru desfășurarea unor evenimente publice.
urmtor3 szet
Sănătate
Training online gratuit de prim ajutor și informare medicală, oferit de UMF „Victor Babeș" Timișoara
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță desfășurarea unei sesiuni online gratuite, dedicată publicului larg, în cadrul proiectului „Medical Infrastructure for the Development of Excellence Surgical Services in the Cross-border Area” – MEDICARE (RORS467), parte a programului Interreg – IPA CBC România–Serbia.
Sănătate
Saloanele de spitalizare de zi din Secția de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timișoara au fost recent reamenajate, printr-o intervenție punctuală care a vizat îmbunătățirea condițiilor în care pacienții își desfășoară tratamentele. Lucrările au constat în montarea unor tavane extensibile și modernizarea sistemului de iluminat, într-un spațiu folosit zilnic de pacienții care fac chimioterapie.
1
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecția Judiciară după acuzațiile din documentarul Recorder privind schimbarea completelor de judecată la Curtea de Apel București. Mai mulți magistrați, între care Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, confirmă public aceste practici și vorbesc despre presiuni și o atmosferă tensionată în instanță, relatează Agerpres.
4
Urmareste-ne pe:
Top Articole
JOCURI FLASH
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la proiecții, spectacole și petreceri.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că un caz de lepră (boala Hansen) a fost confirmat joi, 11 decembrie, iar alte trei persoane sunt evaluate clinic și microbiologic. Este vorba despre patru femei originare din Asia care lucrau ca maseuze la un salon din Cluj-Napoca. Activitatea spa-ului a fost suspendată până la finalizarea anchetei epidemiologice.
1
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2025 cu premiera spectacolului „Scriitoarea”, după Ella Hickson, în traducerea lui Radu Iacoban. Evenimentul va avea loc duminică, 28 decembrie, de la ora 19:00, la Atelierele „Fabrica de decoruri”.
Eveniment
Polițiștii timișeni au descoperit și confiscat 1,5 tone de articole pirotehnice, în urma unui control derulat într-un depozit al unei firme de curierat din Ghiroda. Inițial, intervenția a vizat verificarea unor colete suspecte, însă acțiunea s-a transformat rapid într-o captură de proporții.
Ştiri din Timiș
Dezvăluirile din cel mai recent documentar Recorder au declanșat în țară un val de reacții. În acest context, viceprimarul Ruben Lațcău vorbește despre plângeri penale ale primăriei rămase nerezolvate și avertizează că o justiție capturată înseamnă o dreptate care nu mai ajunge la cetățeni, lansând totodată un apel la vigilență și implicare civică.
28
Ştiri din Timiș
Proiectele europene din Regiunea Vest sunt, de acum, la un click distanță. La finalul unui an în care țintele de absorbție au fost depășite, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a lansat o platformă digitală care permite monitorizarea în timp real a investițiilor finanțate prin Programul Regional Vest.
Ştiri din Timiș
Andreea Dobre, tânăra de 22 și absolventă a Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, s-a calificat în semifinala „Vocea României”. Parcursul ei din competiție a atras atenția atât a antrenorilor, cât și a publicului, datorită timbrului său puternic, a prezenței scenice și a maturității artistice formate în anii de studiu din Banat.
Eveniment
O femeie de 56 de ani a fost rănită după ce un șofer de 57 de ani nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei întoarceri, în apropiere de Sânandrei, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 29 de ani.
Eveniment
O femeie de 30 de ani din comuna Giroc a fost agresată de fostul concubin în apropierea locuinței sale, iar ulterior în casă, bărbatul fiind reținut și plasat sub ordin de protecție cu monitorizare electronică.
România
Asociația „Inima Îți Vorbește” organizează miercuri, 17 decembrie, de la ora 18:00, un bal caritabil dedicat celor 70 de copii aflați în evidența organizației. Evenimentul va avea loc la Pensiunea Veneția din Ghiroda și va include momente festive, colinde, dansuri și activități pregătite special pentru participanți.
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susține că documentarul Recorder reprezintă o amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești și că urmează să analizeze măsurile necesar a fi dispuse, scrie Agerpres. UPDATE. Reacție a Curții de Apel București
20
România
Noua programă de limba și literatura română propusă de Ministerul Educației pentru clasa a IX-a, cu sprijinul Academiei Române, a stârnit un val amplu de contestări în mediul academic și în rândul profesorilor. Documentul, aflat în dezbatere publică, este criticat pentru promovarea unei viziuni considerate depășite, cu accente identitare și protocroniste, o ideologie apărută în perioada comunistă, care susținea că românii ar fi fost „primii” în aproape orice domeniu cultural, științific sau istoric.
8
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani, aflat sub control judiciar și monitorizat prin brățară electronică, a fost găsit spânzurat într-o anexă a gării din Ciacova, după ce sistemul de supraveghere a alertat poliția că acesta nu mai răspunde la telefon.
5
Ştiri din Timiș
„De 11 ani avem grijă de seniori cu suflet, respect și căldură. Pentru noi, bătrânețea nu înseamnă sfârșit, ci o continuare frumoasă a vieții.”. Așa sună povestea frumoasă vândută de «Casa Ana». Realitatea pe care au descoperit-o autoritățile arată însă altceva.
15
Ştiri din Timiș
Filiala din Szeged a Institutului Cultural Român Budapesta găzduiește până în 15 februarie 2026, expoziție care aduce în prim-plan figura emblematică a sculptorului Ovidiu Maitec (1925-2007), născut la Arad, dar și moștenirea sa culturală, la o sută de ani de la naștere.
Ştiri din Timiș
În fiecare sâmbătă și duminică, între orele 14:00 și 18:00, igluul din curtea Muzeului Satului Bănățean se transformă într-un atelier plin de imaginație, unde copiii dau culoare globurilor, îngerașilor și decorațiunilor de sezon. La evenimentul organizat în cadrul Lights of the Village vor avea loc și concerte în weekend.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a deschis un Târg de Crăciun cu caracter social, dedicat întregii comunități. Târgul are loc în Piața Victoriei nr. 1/B, în spațiul fostei florării, și poate fi vizitat zilnic, între orele 13:00 și 21:00, până în data de 31 decembrie.
1
România
Dominic Fritz susține că dezvăluirile din documentarul „Justiție Capturată”, care arată un sistem controlat politic în care marii corupți scapă nepedepsiți, trebuie să „ajungă în Parlament” și „să dărâme sistemul de control al magistraților”.
37
Ştiri din Timiș
Compatibilitatea se descoperă la prima întâlnire, așa că vino în 12-14 decembrie la Open Doors să vezi ce model BYD ți se potrivește.
4
Utile
Joi, 11 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe expoziții și proiecții.
Eveniment
Polițiștii și reprezentanții serviciilor sociale din Timiș au identificat, într-un cămin de bătrâni improvizat din Cenad, nu mai puțin de 74 de persoane în vârstă cazate fără respectarea cerințelor legale. Toți beneficiarii au fost evaluați medical și urmează să fie relocați, în timp ce cazul este acum investigat penal pentru exercitarea fără drept a unei activități. UPDATE. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat în cazul bătrânilor ținuți în condiții mizere la azilul care funcționa ilegal
2
Capitală Culturală
Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara marchează 35 de ani de activitate printr-un eveniment festiv, „Concertul Aniversar de Crăciun”, care va avea loc vineri, 12 decembrie, de la ora 19:30, la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii.
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește, în această săptămână, pentru două zile de energie și muzică live, odată cu „UNDER: Aici se face gălăgie”, festivalul care aduce în față trupele ce pornesc din beciuri, garaje sau camere de cămin, fără manager, fără bugete și fără susținere instituțională, dar cu o pasiune care umple orice scenă.

