În lunile iulie și august, familiile ajungeau aici cu trenul pentru a petrece câteva săptămâni dedicate relaxării și tratamentelor balneare. Unii veneau pentru proprietățile terapeutice ale apelor minerale, iar alții pentru atmosfera cosmopolită și viața socială care anima stațiunea, relatează reprezentanții Muzeului Național al Banatului.

Programul unei zile începea cu un pahar de apă minerală băut direct de la izvor, urmat de băi terapeutice, plimbări prin parc și momente de răcoare sub celebra colonadă. După-amiezile erau petrecute pe Lacul Sfântul Anton, iar serile aparțineau fanfarei, care aduna turiștii în parc. Acolo se legau prietenii, începeau povești de dragoste și se stabileau întâlniri pentru ziua următoare.

În centrul stațiunii se afla Grand Hotel, construit între anii 1848 și 1853. Clădirea, pe a cărei fațadă erau inscripționate denumirile „Nagy Szálloda” și „Grand Hôtel”, găzduia atât turiștii, cât și administrația stațiunii. De aici porneau aleile către izvoare, băi, colonadă și parc.

Faima Buziașului s-a construit în jurul izvoarelor sale minerale. Prima analiză chimică a apelor a fost realizată în anul 1805, iar în 1884 specialiștii comparau calitatea acestora cu cea a apelor din renumitele stațiuni Spa și Bad Pyrmont. Îmbutelierea apei minerale începuse încă din 1840, iar apa izvoarelor Mihai și Iosif era exportată inclusiv în Germania. La începutul secolului al XX-lea, apa minerală de Buziaș obținea medalii la expoziții și concursuri internaționale, consolidând reputația stațiunii.

Sezonul balnear se desfășura între 15 mai și 1 octombrie. Hotelurile și vilele își primeau oaspeții, ștrandul cu apă minerală era plin, iar în anul 1905 au fost efectuate peste 92.000 de proceduri balneare. În fiecare seară, fanfara susținea concerte în parc, iar plimbările pe sub colonadă deveniseră un adevărat ritual pentru vizitatori.

Buziașul era și un important centru cultural. În 1937, compozitorul Filaret Barbu a organizat aici un curs de vară de muzică și dirijat, la care a participat și corul condus de Ion Vidu, contribuind la prestigiul cultural al stațiunii.

Farmecul locului era completat de veverițele care populau parcul și care, potrivit Muzeului Național al Banatului, alergau printre turiștii îmbrăcați elegant încă de acum un secol. Astăzi, acestea au devenit simbolul orașului și au chiar propriul festival.

Fotografiile de epocă păstrate surprind o stațiune cosmopolită, unde se vorbeau româna, maghiara, germana și franceza, iar vacanțele aveau gust de apă minerală, sunet de fanfară și umbra răcoroasă a colonadei. Cu mult înainte ca vacanțele să fie promovate prin rețelele sociale, Buziaș era deja una dintre cele mai apreciate destinații turistice din Banat și din Europa Centrală.

Foto: Muzeul Național al Baantului