Postul Paștelui sau Postul Păresimilor, cum e cunoscut în popor, este cel mai aspru post din anul bisericesc. În cele 40 de zile, care anticipează sărbătoarea Învierii Domnului nu se consumă deloc alimente de origine animală. Această „pauză” de la mâncarea animală poate însă veni și cu avantaje, precum scăderea în greutate și alimentarea cu mai multe fructe și legume de sezon, spun medicii de la Spitalul Clinic CFR din Timișoara.
Scarlatina este o infecție bacteriană, deosebit de contagioasă. Ea apare deseori la populația pediatrică însă poate afecta și adulții. Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara vin cu o nouă lecție despre această maladie și ne dau recomandări, atât pentru tratarea simptomatică dar și pentru tratament.
Medicii specialiști, primari sau rezidenți, care fac gărzi, vor primi aceleași indemnizații ca și anul trecut, anunță Ministerul Sănătății. O Ordonanță de guvern care prevede unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, a fost publicată în Monitorul Oficial, la începutul acestei săptămâni.
După 13 luni petrecute la cârma celei mai mari unități sanitare din vestul României, medicul Dorel Săndesc a vorbit despre paradoxul în care se află sistemul sanitar. S-a ajuns în situația ca un spital mare, cum este Spitalul Județean din Timișoara, să fie subfinanțat, iar instituții medicale din Oravița ori Orăștie să nu aibă datorii.
Cancerul ovarian este, conform statisticilor, a șaptea cauză de deces în rândul femeilor din întreaga lume și este unul din cele mai prevalente cancere ginecologice. Cancerul ovarian afectează mii de femei anual, în România, iar zilnic trei românce pierd lupta cu maladia, din cauza faptului că au depistat-o prea târziu. Medicii de la OncoHelp Timișoara vin cu recomandări, pentru ca femeile să fie vigilente și să nu neglijeze simptomele care pot apărea.
O femeie din trei din România suferă de anemie cauzată de lipsa de fier (anemie feriprivă) însă nu este conștientă de acest lucru. Dacă totuși bănuiesc că au această carență, specialiștii recomandă un consult la medicul de familie, care mai apoi poate solicita un set de analize de sânge, iar aceste analize se pot face gratuit, pentru că sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Numărul studiilor care demonstrează faptul că exercițiile sunt benefice și sigure în cazul pacienților cu limfedem este în continuă creștere, explică fizioterapeutul Radu Butu. Exercițiile fizice efectuate regulat pot ameliora simptomele limfedemului, în cazul pacienților care au dezvoltat deja limfedem, sau pot ajuta chiar în prevenirea apariției limfedemului.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat luni, la Târgu Mureș, începerea oficială a lucrărilor pentru centrul de arși gravi din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. La Timișoara, acest centru va fi parte integrată a unei clădiri complexe, care va conține nu doar paturi de mari arși, ci și secții de ATI, un bloc operator generos și un heliport. Lucrările la Timișoara sunt, evident, într-un stadiu mai avansat pentru că au început la mijlocul anului trecut.

Ştiri din Timiș

Terenurile neîngrijite din Timișoara, luate la control. Amenzi și avertismente date de Poliția Locală
În ultimele 5 luni, Poliția Locală Timișoara a făcut peste 1000 de verificări și reverificări ale terenurilor neîngrijite, unde se aruncă gunoaie sau sunt pline de plante alergene.

Sănătate

Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în România. Cum poate fi redus riscul și cum se măsoară corect tensiunea acasă
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces atât la nivel mondial, cât și în România, iar hipertensiunea arterială este unul dintre principalii factori de risc. De Ziua Mondială a Inimii, marcată în fiecare an pe 29 septembrie, Institutul Național de Sănătate Publică atrage atenția asupra importanței depistării timpurii și a controlului factorilor de risc cardiovascular.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 septembrie
Marți, 29 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Festivalul „Ceaunul Chișozean” revine. Muzică populară, tradiții și bucate la cea de-a șaptea ediție
Toamna aduce din nou la Chișoda o sărbătoare dedicată tradițiilor, folclorului și gastronomiei locale. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Ceaunul Chișozean” va avea loc duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 12:00, în Grădina de Vară a Casei Naționale Chișoda.

Dialoguri Sănătoase

Reabilitare în osteoartrita de șold și fractura de șold
Coxartroza (OA) este o boală articulară degenerativă care afectează cartilajul articular și țesuturile înconjurătoare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 septembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la expoziții și la un spectacol.

România

A murit jurnalistul Patrick André de Hillerin
Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie, la vârsta de 52 de ani. Cunoscut în lumea presei sub inițialele PAH, jurnalistul a făcut parte din generația formată în jurul revistei „Academia Cațavencu” și a continuat să publice, de-a lungul anilor, în mai multe publicații din România.

România

Alexandru Nazare, ministrul interimar la Finanțe: „Nu cred că pentru anul 2027 putem vorbi despre o modificare a TVA”
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat luni seară, la Parlament, că nu ia în calcul o modificare a cotei de TVA în anul 2027 și că, în acest moment, nu se pune problema unei noi majorări a taxei. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici