Factorii de risc ai acestei afecțiuni sunt vârsta peste 50 de ani, sexul masculin, având risc mai mare în rândul bărbaților cu vârsta sub 50 de ani și al femeilor cu vârsta peste 50 de ani, obezitatea, genetică și ocupația care implică efectuarea de activități sportive cu impact ridicat și suprasolicitare biomecanică (de exemplu, fermieri).

Adesea, pacienții cu această patologie prezintă cel mai frecvent simptome precum durere anterioară sau laterală de șold, în special în timpul susținerii greutății, inclusiv mersul, tranziția de la șezut la stat în picioare, urcarea scărilor, redoare matinală sau rigiditate care apare după ce stau jos (rigiditate care durează câteva minute), rotirea genunchiului în interior și extensia limitată a șoldului.

Diagnosticul coxartrozei poate fi pus pe baza tabloului clinic. Examenul obiectiv trebuie să includă:

• Inspecția extremităților inferioare
• Măsurarea discrepanței lungimii picioarelor
• Evaluarea deformității articulației șoldului
• Palparea proeminenței osoase pentru sensibilitate

Evaluarea amplitudinii de mișcare pasive și active pentru flexie, extensie, adducție, abducție, rotație internă și rotație externă

Cercetările sugerează că educația pacientului ar trebui să includă informații despre pierderea în greutate și exercițiile fizice regulate. Atunci când se discută despre modificarea activității, trebuie luată în considerare modificarea mediului, inclusiv, de exemplu, înălțimea scaunului sau a canapelei de pe care se ridică pacientul.

Tratamentul de fizioterapie oferă beneficii semnificative în stadiile incipiente ale coxartrozei.

Exercițiile trebuie să fie individualizate și focusate pe deficiențe, antrenament pentru mers și antrenament pentru echilibru.

Fractura de sold

Termenii fractură de șold și fractură de col femural se referă amândoi la același tip de leziune, ambii termeni descriu o fractură a femurului.

Căderile la vârstnici: Reprezintă majoritatea fracturilor de șold. Factorii de risc pentru căderile la populația vârstnică sunt numeroși, cei puternic asociați cu aceste fracturi fiind antecedentele de căderi, anomaliile de mers, utilizarea dispozitivelor ajutătoare la mers, vertijul, boala Parkinson. Mulți pacienți au factori de risc multipli, iar acest lucru, combinat cu calitatea redusă a oaselor asociată cu vârsta, este cauza principală a majorității fracturilor de șold. Majoritatea fracturilor de șold de fragilitate au avut loc în interiorul locuinței, iar la cei tineri pot fi traumatisme semnificative (coliziuni auto).

Caracteristicile acestei patologii sunt următoarele: durere surdă în zona inghinală și/sau a șoldului, incapacitatea de a pune greutate pe piciorul accidentat, piciorul mai scurt pe partea laterală a șoldului accidentat, rigiditate, vânătăi și umflături în și în jurul șoldului.

Recuperarea trebuie să se întindă pe o perioadă de 3 până la 6 luni pentru a se vindeca complet. Vindecarea poate dura mai mult dacă fractura a fost deschisă sau ruptă în mai multe bucăți sau dacă pacientul este fumător.

Recuperarea postoperatorie este la fel de importantă ca intervenția chirurgicală. Operația are ca scop restabilirea mobilității și începerea mobilizării timpurii, iar recuperarea medicală trebuie făcută regulat pentru a încuraja progresia rapidă a mobilității, cu scopul de a restabili mobilitatea pacientului.

Primul lucru la care vom fi atenți este mersul, respectând precauțiile privind susținerea greutății. Pacienții trebuie mobilizați în ziua următoare intervenției chirurgicale, cu excepția cazului în care există contraindicații medicale sau chirurgicale. Mobilizarea trebuie continuată cel puțin o dată pe zi.

Exerciții structurate, bazate pe antrenament progresiv în intensitate mare pentru forță , echilibru, susținere a greutății și mobilitate funcțională. În timpul îngrijirii în spital după o intervenție chirurgicală pentru o fractură de șold, intervenția fizioterapeutică trebuie să fie cât mai des, cu o durată în funcție de toleranță și trebuie să includă instruire într-un program la domiciliu.

Inițiam antrenamentul în activitățile vieții de zi cu zi, inclusiv mobilitatea în pat și transferurile către și de la pat și toaletă. Obiectivul este obținerea independenței la toate transferurile.

Pacienții care au făcut o protezare de sold trebuie să evite următoarele timp de aproximativ 12 săptămâni:

• Flexia șoldului mai mare de 70–90°
• Rotația externă a piciorului
• Apropierea piciorului dincolo de linia mediană

Este important să urmăm un protocol de exerciții la domiciliu pentru a avea îmbunătățiri moderate până la mari ale performanței fizice și ale calității vieții.

În această patologie avem mai multe faze ale recuperării care se împart pe mai multe săptămâni.

Faza inițială începe în săptămânile 0-2, iar tratamentul include mișcări passive și active ușoare și reeducarea mersului folosind cadrul sau carjele. Pacientul v-a fi îndrumat cum să urce și să coboare din pat, așezatul și ridicatul de la toaletă și, cel mai important, cum urcă și coboară scările. Este important să facem câteva exerciții de bază pentru amplitudinea mișcărilor și exerciții de întărire pentru a menține un anumit grad de forță și a reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge. În perioada de imobilizare, terapeuții trebuie să mobilizeze activ piciorul, cu sau fără greutate. Utilizarea exercițiilor izometrice este, de asemenea, importantă pentru antrenarea mușchilor (cvadriceps, ischiogambieri și fesieri) ai coapsei.

1. Pompări de gleznă: Mișcați laba piciorului în sus și în jos (flexie/extensie). Repetați de 15-20 de ori pentru a stimula fluxul sanguin.
2. Contracții de cvadriceps: Întindeți complet piciorul operat și apăsați genunchiul în jos, încordând mușchiul coapsei. Mențineți încordarea 5 secunde, apoi relaxați.
3. Izometrie fesieră: Strângeți puternic mușchii fesieri. Mențineți contracția timp de 5 secunde și repetați de 10-15 ori

Următoarea perioadă de recuperare începe în săptămâna a 2-a (săptămâna 2-6) și are ca scop întărirea musculaturii coapsei și a fesierilor. Exercițiile sunt adaptate conform criteriilor stabilite de chirurg/fizioterapeut pentru a se asigura că sunt efectuate în siguranță și eficient.

1. Alunecări de călcâi pe pat: Îndoiți ușor genunchiul piciorului operat, glisând călcâiul spre șezut, fără a depăși un unghi de 90 de grade la șold. Reveniți încet.
2. Abducții în picioare (cu sprijin): Stând în picioare, ținându-vă de spătarul unui scaun fix, depărtați lateral piciorul operat. Mențineți trunchiul perfect drept și nu rotiți laba piciorului.
3. Flexia șoldului din picioare: Sprijiniți-vă de scaun, ridicați încet genunchiul spre piept. Atenție: Nu ridicați genunchiul mai sus de nivelul șoldului (maximum 90 de grade).

Ultima perioadă a recuperării este în săptămânile 3-12, iar aici urmărim revenirea treptată la funcționarea/activitatea sportivă cu exerciții specifice sportului. Refacerea capacității cu ajutorul activităților zilnice de viață, de exemplu, mersul pe jos la cumpărături, curățenia casei și grădinăritul .

1. Ridicări de pe scaun: Așezați-vă pe un scaun înalt, cu ambele picioare pe sol. Ridicați-vă în picioare împingând în mod egal cu ambele membre, utilizând mâinile doar pentru echilibru, dacă este necesar.
2. Extensii de șold din picioare: Menținând spatele drept și sprijinindu-vă de un suport, duceți piciorul operat în spate, menținând genunchiul perfect întins. Acest exercițiu activează fesierul mare.
3. Antrenamentul de echilibru pe un singur picior: Menținând mâna aproape de un perete sau scaun pentru siguranță, încercați să vă mențineți echilibrul doar pe piciorul operat timp de 10–20 de secunde.