Aproape un milion de euro ar ajuta spitalul CFR din Timișoara să instaleze și să implementeze un nou sistem informatic, care ar permite, printre altele, realizarea eficientă a programărilor online, o evidență clară a medicamentelor intrate în gestiune, dar și monitorizarea pacienților, prin fișe electronice. În urmă cu 7 luni, reprezentanții unității sanitare au aplicat pentru fonduri din PNRR, iar vestea că sunt eligibili a venit în urmă cu puțin timp.
O veste foarte bună pentru sistemul sanitar timișean vine de la București. Deputatul social-democrat Alfred Simonis a anunțat, miercuri seara, că 11 unități sanitare din Timiș au fost incluse pe lista pentru finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Timișoara anunță că există un stoc excedentar pentru mai multe grupe de sânge. Astfel, pentru a se asigura că sângele ajunge la pacienți, în funcție de nevoile spitalelor, donatorii inițiali și cei de ocazie sunt rugați să reprogrameze vizita la centru după jumătatea lunii martie.
O sută de femei, care au trecut print procesul de îndepărtare chirurgicală a unui sân, pot să beneficieze de o proteză mamară externă gratuit, în cadrul unei campanii, derulată de Asociația „Moving On Breast Cancer”. Campania „100 de zâmbete” se derulează pe tot parcursul lunii martie a acestui an și atrage atenția asupra impactului pe care o mastectomie îl are asupra vieții femeilor.
În fiecare an, procentul românilor cărora indicele de masă corporală intră în zona supraponderabilității sau obezității crește ușor. Peste jumătate din populația țării este încadrată la această categorie. Copiii sunt și mai rotofei. Iar cei mici au și cea mai accelerată creștere a indicelui de masă corporală: 5,6% în fiecare an. 4 martie este Ziua Mondială a Obezității – organizațiile de profil atrag atenția asupra pericolelor pe care greutatea în plus le aduce asupra sănătății.
Informarea este unul din pașii esențiali pentru ca pacientul să fie liniștit atunci când trebuie să treacă printr-o intervenție chirurgicală. Specialiștii spun că e importantă examinarea de dinainte de operație pentru ca anestezia să poată fi făcută în concordanță cu fiziologia pacientului și cu istoricul său medical. Medicul anestezist dr. Mihaela Gica- medic primar Anestezie Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Clinic CF din Timișoara, vine cu informații pentru ca pacienții să se teamă mai puțin de procedură.
Copiii și adulții care suferă de hemofilie pot afla, de azi, mai multe informații despre această patologie de pe un portal nou, accesibil în România. Este o resursă cu informații științifice și materiale educaționale, dedicată atât celor care au boala cât și persoanelor din mediul acestora sau oricine dorește să afle mai multe informații legate de această afecțiune hematologică.

Eveniment

Tânără arestată după ce a condus beată și a intrat într-o mașină pe un drum din Timiș
Luni, o femeie de 29 de ani a fost oprită de polițiști pe DN6, în județul Timiș, după ce, în timpul unei depășiri, ar fi lovit o altă mașină,

Ştiri din Timiș

FOTO. Se face noua buclă de tramvai. Pasajul Solventul rămâne închis momentan
Pasajul Solventul rămâne închis, iar lucrările se concentrează acum pe infrastructura de tramvai. Se montează șinele pentru noua buclă de întoarcere, care va permite legătura directă cu Gara de Nord.

Ştiri din Timiș

Luna octombrie începe cu o nouă dezinsecție la Timișoara
Primăria Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor, programată în prima parte a lunii octombrie. Stropirile se vor face de la sol, exclusiv pe timpul nopții.

Ştiri din Timiș

Terenurile neîngrijite din Timișoara, luate la control. Amenzi și avertismente date de Poliția Locală
În ultimele cinci luni, Poliția Locală Timișoara a făcut peste 1000 de verificări și reverificări ale terenurilor neîngrijite, unde se aruncă gunoaie sau sunt pline de plante alergene.

Sănătate

Bolile cardiovasculare, principala cauză de deces în România. Cum poate fi redus riscul și cum se măsoară corect tensiunea acasă
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces atât la nivel mondial, cât și în România, iar hipertensiunea arterială este unul dintre principalii factori de risc. De Ziua Mondială a Inimii, marcată în fiecare an pe 29 septembrie, Institutul Național de Sănătate Publică atrage atenția asupra importanței depistării timpurii și a controlului factorilor de risc cardiovascular.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 septembrie
Marți, 29 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Festivalul „Ceaunul Chișozean” revine. Muzică populară, tradiții și bucate la cea de-a șaptea ediție
Toamna aduce din nou la Chișoda o sărbătoare dedicată tradițiilor, folclorului și gastronomiei locale. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Ceaunul Chișozean” va avea loc duminică, 11 octombrie 2026, de la ora 12:00, în Grădina de Vară a Casei Naționale Chișoda.

Dialoguri Sănătoase

Reabilitare în osteoartrita de șold și fractura de șold
Coxartroza (OA) este o boală articulară degenerativă care afectează cartilajul articular și țesuturile înconjurătoare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici