Masa tradițională de Paști nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru sănătate, atâta timp cât este consumată cu măsură și responsabilitate. Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara subliniază că echilibrul este cheia, mai ales după perioada de post, când organismul s-a obișnuit cu un regim alimentar mai ușor.
Cum pot deosebi părinții simptomele unei răceli banale de ceva mai grav? Ce încearcă să ne transmită copiii, chiar dacă nu știu să spună exact ce simt? Cât adevăr stă în spatele ideii că febra trebuie „scăzută imediat”? În prima parte a unui interviul acordat pentru Tion despre problemele copilăriei, dr. Radmila Costachescu, medic primar pediatru, răspunde la cele mai frecvente întrebări ale părinților. De la bolile copilăriei la impactul poluării, de la obezitate la suplimente și imunitate, pășim într-un univers unde blândețea contează la fel de mult ca știința.
Peste 50 de persoane au fost tratate anul trecut de hipertensiune pulmonară (HTP) la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, singurul centru acreditat pentru această boală în vestul țării. Într-o nouă „lecție”, reprezentanții spitalului ne explică ce înseamnă boala, ce simptome are, dar și ce riscuri implică.
Spitalul Victor Babeș din Timișoara oferă, începând din această săptămână, analize de sânge gratuite tuturor pacienților care se prezintă cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Măsura este posibilă după semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș pentru decontarea acestor servicii.
România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană ia în calcul introducerea unei limite minime de vârstă pentru accesul la rețelele sociale, iar o propunere legislativă ar putea fi prezentată chiar din această vară.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția Insectarium, „un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane”. Realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, expoziția reunește lucrările studenților și tinerilor artiști coordonați de profesori ai secției de Grafică, propunând „o incursiune vizuală în lumea discretă a vieții microscopice”.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul (FBT) invită publicul la o nouă ediție a evenimentului Noaptea Albă a Muzeelor, desfășurată în Sala Capitol și Grădina de Vară. „Programul propune o experiență culturală complexă, în care filmul mut, muzica live și patrimoniul cultural se întâlnesc într-un dialog artistic aparte”, anunță organizatorii.
Ştiri din Timiș
Noi suspendări de trenuri de la și către Timișoara în această vară. Mai multe garnituri spre și dinspre Iași și Oradea vor circula doar până la Arad, iar pasagerii vor fi transportați cu autocare pe relația Arad – Timișoara, în perioadele 14-27 iunie și 6-18 iulie.
Ştiri din Timiș
Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a II-a a început marți, 12 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare, în limba română și limba maternă. În județul Timiș au fost înscriși 6.837 de elevi, iar la test s-au prezentat 6.415, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Timiș.
Ştiri din Timiș
Timișoara găzduiește un eveniment dedicat unuia dintre cele mai puțin discutate, dar esențiale subiecte din viața femeilor: menopauza. „Let’s Talk About Menopause – 72 de manifestări ale menopauzei” își propune să deschidă un dialog autentic, bazat pe informații medicale validate și experiențe reale, într-un cadru în care femeile pot înțelege mai bine schimbările prin care trec.
Ştiri din Timiș
Un cititor Tion reclamă că problemele din trafic persistă în mai multe zone aglomerate din Timișoara, unde mașinile oprite neregulamentar blochează câte o bandă de circulație în apropierea unităților de învățământ.
3
Lugoj
Municipiul Lugoj face un pas radical împotriva industriei jocurilor de noroc. Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care interzice organizarea și exploatarea activităților de jocuri de noroc pe raza orașului.