Peste jumătate dintre europeni sunt supraponderali sau obezi, iar România urmează aceeași tendință. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, mai mult de o treime dintre adulții români suferă de obezitate, iar proiecțiile arată că, până în 2030, numărul persoanelor cu exces ponderal ar putea depăși 10,8 milioane.
Vaccinarea împotriva hepatitei A este cea mai sigură metodă de prevenție, explică medicii timișoreni
Spitalul Victor Babeș Timișoara continuă campania dedicată importanței vaccinării și prezintă în această săptămână vaccinul hepatitic A, un ser esențial pentru persoanele aflate la risc crescut de expunere.
Asociația Română de Educație în Alergii marchează în această săptămână Ziua Mondială a Dermatitei Atopice, printr-o campanie online dedicată informării publicului și sprijinirii pacienților. Septembrie este, în fiecare an, luna rezervată conștientizării acestei afecțiuni cronice, iar tema campaniei din 2025 este „7 file din povestea mea cu dermatita atopică”, o serie de materiale care explorează cauzele, impactul emoțional și soluțiile de gestionare a bolii.
Polenul de ambrozie, o buruiană tot mai răspândită pe terenurile neîntreținute, provoacă alergii tot mai severe, afectând atât copii, cât și adulți sau vârstnici. Dr. Ramona Mureșan, medic specialist alergolog, ne explică ce este ambrozia, cum se manifestă alergia la polenul acesteia, ce metode de prevenție și tratamente există, inclusiv imunoterapia, și cum schimbările climatice și poluarea influențează severitatea simptomelor. Aflați care sunt semnele de alarmă, ce riscuri apar dacă alergia nu este tratată și cum vă puteți proteja eficient în timpul sezonului de polenizare.
Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră benignă a aparatului genital feminin și, potrivit statisticilor, până la 70% dintre femei pot dezvolta această afecțiune până la vârsta de 50 de ani. Medicii Spitalului CFR Timișoara transmit că, deși nu toate cazurile se manifestă prin simptome vizibile, boala poate influența semnificativ calitatea vieții.
Infecțiile urinare sunt al doilea cel mai comun tip de infecții bacteriene, după cele respiratorii. În trecut, acestea erau ușor de tratat. În prezent, însă, aproape jumătate dintre pacienți se prezintă cu bacterii rezistente la majoritatea antibioticelor, iar mai bine de unul din zece – cu bacterii rezistente la toate antibioticele de pe piață.
Ştiri din Timiș
Senatorul USR Sorin Șipoș, ministrul Mediului Diana Buzoianu și ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, au vorbit duminică, la evenimentul „Revoluția continuă”, despre plecarea lui Dominic Fritz de la conducerea Primăriei Timișoara și despre continuarea proiectului politic al USR. Evenimentul a avut loc la șase ani de la alegerea lui Fritz pentru primul mandat de primar și cu trei zile înainte de încetarea mandatului său.
România
Prețurile alimentelor și băuturilor nealcoolice au crescut cu 53% în România între august 2021 și august 2026, una dintre cele mai mari majorări înregistrate în Europa. În aceeași perioadă, creșterea salariului minim a fost suficient de mare pentru ca puterea de cumpărare a acestuia în raport cu alimentele să crească cu peste 20%, potrivit unei analize Euronews Business bazate pe date Eurostat, citate de Mediafax.
1
Ştiri din Timiș
La evenimentul USR „Revoluția continuă”, de duminică, 27 septembrie, organizat în contextul în care Dominic Fritz urmează să își piardă zilele viitoare funcția de primar, acesta a spus că nu consideră momentul un rămas-bun și a anunțat că își va continua activitatea politică.
6
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a prezentat, duminică, 27 septembrie, echipa care va rămâne la conducerea Primăriei Timișoara după încetarea mandatului său ca urmare a intrării în vigoare a Legii Integrității. La evenimentul „Revoluția continuă”, primarul a vorbit despre cei trei oameni cu care a lucrat în ultimii ani, viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și administratorul public Matei Creiveanu.
4
Sănătate
Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare an, deoarece virusurile gripale se modifică, iar tulpinile care circulă într-un sezon pot fi diferite de cele din anii precedenți. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică și de ce vaccinarea este recomandată înainte de creșterea circulației virusurilor gripale, dar și cine beneficiază de vaccin compensat.
1
Ştiri din Timiș
SCM USV Timișoara a câștigat titlul de campioană națională la rugby, după ce a învins-o pe CS Dinamo București cu 28-24, sâmbătă, în finala Ligii Naționale, disputată pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București.
1
Ştiri din Timiș
Șapte centre sociale administrate de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiesc, în această perioadă, activități pentru copii, tineri, familii și seniori, în cadrul programului „O Comunitate 2026”. Programul este finanțat de Primăria Timișoara și este derulat împreună cu nouă organizații neguvernamentale.
Ştiri din Timiș
Elev din Timișoara, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori
Un elev de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara a obținut medalia de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată în această săptămână la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina. Vlad Muntoiu este unul dintre elevii care a reprezentat România la competiția la care participă tineri din 13 țări.
2