Un inspector superior de la ANAF Timișoara este cercetat de DNA, care îl acuză că ar fi cerut 1,5 milioane de euro pentru a interveni în aprobarea unor rambursări de TVA. În același dosar de trafic de influență mai sunt cercetați un om de afaceri și un alt suspect.
„Procurorii […] au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 3 septembrie 2026, față de următorii inculpați:
- CRAINIC ION-DACIAN, inspector superior la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (D.G.R.F.P.) Timișoara din cadrul A.N.A.F., pentru săvârșirea a două (2) infracțiuni de trafic de influență,
- C. G., om de afaceri, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea a două (2) infracțiuni de cumpărare de influență,
- V. A., persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea a două (2) infracțiuni de complicitate la trafic de influență”, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit procurorilor, în decembrie 2025, Dacian Crainic ar fi acceptat să primească 1,5 milioane de euro pentru a determina funcționari din ANAF Timișoara să aprobe rambursarea unei sume de aproximativ 21 de milioane de lei reprezentând TVA către o firmă controlată de omul de afaceri C.G. DNA susține că banii ar fi urmat să fie ascunși în spatele unor contracte de prestări servicii sau de management.
Pe 19 decembrie, inspectorul ar fi spus că din cei 1,5 milioane de euro ar urma să păstreze un milion de euro pentru el și pentru complicele său, iar 500.000 de euro ar fi fost destinați funcționarilor despre care susținea că îi poate influența.
Ulterior, în martie 2026, inspectorul ar fi acceptat să primească încă 100.000 de euro pentru a interveni într-un alt caz. De această dată, banii ar fi fost dați pentru ca funcționarii ANAF să aprobe redobândirea codului de TVA și rambursarea unei sume de aproximativ 5 milioane de lei pentru o altă societate. La fel ca în primul caz, cei 100.000 de euro ar fi urmat să fie mascați prin contracte de prestări servicii sau de consultanță pentru fonduri europene.
În acest al doilea caz, inspectorul ar fi comunicat prin intermediul celeilalte persoane cercetate în dosar.
Joi, 3 septembrie, cei trei suspecți au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, ei nu au voie să ia legătura, direct sau indirect, cu persoanele indicate de procurori și nu pot părăsi țara. În cazul inspectorului de la ANAF, există și interdicția de a-și exercita funcția în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara.
Trimite articolul
XUn alt MARE NESIMȚIT! Prostul dacă nu-i Fudul, parcă nu-i Prost destul!
Mai este și membru partid (pcr-pile cunoștințe relații) că doar toți din toate partidele l-au susținut/aprobat/validat/promovat (toate fiind continuatoare ale pcr-pile cunoștințe relații)!
Crainic este omul lui Bolojaf 😉
De ce nu are statul bani si de ce ne rup cu taxele…ca sa fraudeze unii si sa ia mita sume pe care noi nici nu le visam. Puscarie pe viata sau direct proportionala cu suma.
-
Ce pușcărie pe viață. A început bine,nici măcar arestat preventiv nu este, auzi control jucidiar. Vai si amar. Pare rezonabil că va lua cu suspendare.
Dincolo de acest caz, inspectorii ANAF risca enorm in razboiul cu evazionistii si totusi statutul este pensie la 65 de ani iar magistratul la 48 de ani O tara bolnave in metastaza care nu apara Legea in spiritul ei.
-
Ce tupeu . Vrei pensie la 48 ani ? De ce nu te-ai facut magistrat ? Acolo nu se intra pe pile .
-
ZAU,ia mai documenteaza-te
-