O ceremonie religioasă emoționantă a avut loc joi după-amiază pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara pentru cei șapte tineri care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier de pe DN6. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului, în prezența unor rude îndoliate și a oficialităților locale.
Miercuri a fost zi de sărbătoare și binecuvântare la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel. Piatra de temelie a viitoarei bisericii a fost sfințită de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan. Ca în fiecare an, acesta a decis să-și serbeze onomastica printre semeni de-ai săi năpăstuiți de soartă.
Sub genericul „Gala Gratitudinii”, biserica parohiei din comuna Gavojdia a găzduit joi, un eveniment organizat de Asociația Primarilor din Banatul Istoric, în parteneriat cu Primăria Gavojdia și Uniunea Ziariștilor din Banatul Istoric. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Gavojdia.
ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, îndeamnă ca următoarele două săptămâni să fie folosite pentru a vizita și consola semenii noștri aflați în suferință, în spitale sau la casele lor, pe cei singuri și marginalizați, dar și pe vârstnicii cu neputințe și fără aparținători. În 1 august a început postul Sfintei Maria.

Cariere de Poveste

FOTO. Francisca Hoca Virag, campioană națională la acrobație la cerc suspendat: „Dacă ești dedicat, e mult mai ușor să performezi”
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.

Horoscop

Horoscop săptămâna 3-9 august
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 3 august 2026, în Timișoara?
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.

Utile

Întreruperile de curent din Timișoara și județ, în săptămâna 3 - 9 august 2026
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 3 - 9 august 2026.

Eveniment

UPDATE. Tragedie în Timiș. Un bărbat a fost găsit mort într-un lac din satul Soca
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani

Turism

Cetatea dacică Bănița poate fi vizitată pe un nou traseu tematic. Ce trebuie să știe turiștii înainte de ascensiune
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.

Mapamond

Îți scanezi singur cumpărăturile? Cum ar fi să primești o reducere de 10%?
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout. 2

România

Atenție la mesajele cu „amenzi” de la Poliția Română! Escrocii încearcă să fure bani și date bancare prin SMS-uri false
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici