Proiectul „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la seRvicii de cAlitate: consolidarea capacității programului național de Screening -CLARA ” este coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și implementat în parteneriat cu mai multe instituții medicale și organizații din țară, printre care Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.
Finanțat prin Programul Sănătate, din Fondul Social European Plus, CLARA are o valoare totală eligibilă de aproximativ 258,36 milioane de lei și se desfășoară până în octombrie 2029.
Testare HPV și urmărirea pacientelor după rezultate
Proiectul se adresează femeilor cu vârste între 25 și 65 de ani care îndeplinesc criteriile de eligibilitate. Pe lângă testare, sunt prevăzute activități de informare și consiliere pentru 271.556 de persoane, precum și formarea a 700 de specialiști implicați în program.
Unul dintre obiective este actualizarea metodologiei de screening și a registrului dedicat, astfel încât participantele să poată fi urmărite în cadrul programului. De asemenea, sunt prevăzute cinci centre regionale de prevenție noi și dezvoltarea altor patru centre existente.
Screeningul va avea la bază testarea HPV. Potrivit medicului Laurențiu Pirtea, șef al Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal din Timișoara, femeile cu rezultate negative vor fi reprogramate pentru o nouă testare peste cinci ani.
În cazul unui rezultat pozitiv pentru HPV, acestea vor fi îndrumate către colposcopie și biopsie. Pentru alte tipuri HPV cu rezultat pozitiv, traseul va depinde de rezultatele investigațiilor suplimentare.
„Deci pacienta nu rămâne doar cu un rezultat în mână, fără să știe exact ce înseamnă, ce implică și ce ar trebui să facă, ci, dimpotrivă, sunt prevăzute și bugetate consultații în care va fi consiliată, îndrumată și evaluată pe tot parcursul, de la screening până la tratament, indiferent ce presupune acesta”, a explicat Laurențiu-Cornel Pirtea.
Accent pe femeile care ajung mai greu la servicii medicale
Proiectul pune accent pe femeile din comunități rurale sau izolate, cele aflate în dificultate socioeconomică și alte categorii vulnerabile care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor preventive.
Acestea vor putea beneficia de informare, sprijin pentru programare și orientare către serviciile medicale disponibile. În anumite situații, proiectul prevede și sprijin pentru transport și cazare, precum și posibilitatea utilizării unui kit de autorecoltare HPV, în condițiile stabilite prin metodologie.
Reprezentanta Direcției de Sănătate Publică Timiș, dr. Petruș Andreia Ioana, a subliniat că provocarea nu constă doar în organizarea testării, ci și în a ajunge la femeile care au cel mai dificil acces la astfel de servicii.
„Datele statistice confirmă necesitatea și importanța unei asemenea intervenții, a unui asemenea proiect, având în vedere că, în România, cancerul de col uterin reprezintă una dintre principalele cauze de deces prin cancer în rândul femeilor. Peste 3.000 de cazuri sunt depistate anual și peste 1.500 de decese sunt înregistrate, cifre mult peste media anuală a Uniunii Europene.
Pe de altă parte, prevenția prin vaccinarea împotriva HPV și participarea activă la programele de screening pot reduce semnificativ numărul de cazuri noi și pot salva vieți.
Din perspectiva sănătății publice și a asistenței medicale comunitare, consider că adevărata noastră provocare nu este doar să oferim programe de screening, ci și să reușim să ajungem la acele femei care, din cauza unor condiții socioeconomice sau educaționale, au accesul cel mai dificil la aceste servicii”, a declarat aceasta.
La eveniment, subprefectul județului Timiș, Liliana Oneț, a atras atenția asupra importanței urmăririi pacientelor după depistarea unei posibile probleme.
„Transmit, în numele Instituției Prefectului din Județul Timiș, aprecierea noastră față de parteneriatul construit între Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în calitate de lider de proiect, și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, alături de ceilalți parteneri implicați în această inițiativă cu un profund impact social.
Cancerul de col uterin continuă să reprezinte una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică, însă este, în același timp, una dintre afecțiunile oncologice care pot fi prevenite și depistate precoce prin programe eficiente de screening.
Tocmai de aceea, proiectul CLARA depășește dimensiunea unui simplu program medical. El reprezintă un angajament pentru echitate, pentru acces egal la servicii medicale de calitate și pentru șansa fiecărei femei de a beneficia de prevenție și de diagnostic timpuriu, indiferent de mediul în care trăiește sau de condițiile socioeconomice.
(…) Acesta mi se pare unul dintre cele mai complexe proiecte, pentru că închide un cerc. Pornește de la identificarea unor grupuri-țintă, continuă cu screeningul și întocmirea acestui registru național, care mi se pare extraordinar, și ajunge apoi la urmărirea pacientei dacă este depistată, eventual, pozitiv”, a transmis subprefecta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!