Ionuț Suciu, fost Creative Producer pentru Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii, a atras atenția, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că fântâna publică din Parcul Poporului, decorată în anul 2020 de artiști, a fost adusă la forma inițială fiind placată cu gresie. În replică, reprezentanții Aquatim au declarat pentru Tion că intemperiile atmosferice și vandalizările au dus, în timp, la deteriorarea fântânii.
ADVERTORIAL. Bucătăria este locul în care gătim, mâncăm, ne distrăm și socializăm, de aceea este important să cream un design  care să asigure toate aceste activități și încă multe altele. Pentru o familie ocupată, o bucătărie bine și corect amenajată reprezintă o soluție personalizată care oferă funcționalități fantastice și eficientizează spațiul astfel încât să putem profita la maximum de fiecare centimetru din spațiul disponibil.
ADVERTORIAL. Baia este una dintre încăperile din locuință asupra căreia trebuie să ne aplecăm cu multă atenție. Ne dorim o baie modernă, cu un design cât mai luxos, dar care să fie și funcțională și în care să ne simțim confortabil, răsfățați și cât mai relaxați. Cum poți avea toate aceste condiții îndeplinite? Specialiștii Ceramiche Mariner te așteaptă cu soluții care să răspundă cerințelor tale și vin cu o serie de idei creative de amenajare.

Sănătate

Schimbări la concediul medical. Cine primește în continuare bani din prima zi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că au fost aprobate excepții de la regula privind neplata primei zile de concediu medical, care a intrat în vigoare din februarie 2026. Potrivit acestuia, prima zi de concediu medical va fi plătită în continuare pentru anumite categorii de pacienți considerați vulnerabili sau aflați în situații medicale grave.

Capitală Culturală

Muzeul Național al Banatului susține Stars Gala by Revolve Dance, care aduce baletul de top la Timișoara
Timișoara devine, la final de aprilie, gazda unui eveniment cultural de excepție. Proiectul „Stars Gala by Revolve Dance”, susținut de Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Asociația pentru Sport și Integrare Socială MAPAMOND, va avea loc pe scena Teatrul Național „Mihai Eminescu”, reunind artiști consacrați și tineri balerini promițători.

Capitală Culturală

Trei zile în sunet de harpă. Masterclass și recitaluri cu Nicoletta Sanzin, la Timișoara
Harpă, harfă, arfă, arpă, arp: cu atâtea nume, un sunet fascinant și o istorie plină de mister, harpa este unul dintre cele mai vechi instrumente, fiind întâlnită la sumerieni și egipteni cu 3 milenii înainte de Hristos. Timișoara găzduiește în acest sfârșit de săptămână un eveniment muzical de excepție dedicat fermecătorului instrument diatonic, program organizat la Liceul de Artă Ion Vidu, „într-un an cu semnificație specială: aniversarea a 75 de ani de la înființarea instituției”, subliniază inițiatoatea programului, reputata harpistă Mihaela Faur.

România

Probleme cu plata rovinietelor, miercuri dimineață, din cauza fluctuațiilor de tensiune. Ce trebuie să facă șoferii care au circulat fără
Șoferii nu au putut cumpăra rovinietă miercuri dimineață, între 2:30 și 7:30, din cauza unor fluctuații de tensiune care au afectat toate platformele CNAIR. Problemele au fost remediate, iar sistemul de emitere a fost repus în funcțiune.

Ştiri din Timiș

FOTO. Continuă cercetările arheologice pe șantierul Centurii Timișoara Vest. Au fost descoperite vestigii din perioada romană
Cercetările arheologice continuă pe traseul Centurii Timișoara Vest, ca parte a pregătirilor pentru șantier, iar specialiștii au descoperit vestigii din secolele II–IV d.Hr., inclusiv ceramică „terra sigillata” și urme de locuire.

Ştiri din Timiș

PROGRAM. Timișoara celebrează Ziua Europei cu spectacole, concerte și culoare în inima orașului
Ziua Europei, marcată anual în data de 9 mai, aduce în prim-plan atât semnificația istorică a Declarația Schuman, cât și valorile solidarității, păcii și unității între națiuni. La Timișoara, această sărbătoare devine un prilej de întâlnire a comunității, într-un cadru festiv care pune în lumină identitatea europeană a orașului. 3

Ştiri din Timiș

Fonduri europene. Cu sute de milioane de euro care urmează să fie alocate, PR Vest a trecut deja de 100% contractare
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a contractat integral bugetul de 1,2 miliarde de euro din PR Vest 2021–2027, prin peste 400 de proiecte. Investițiile vizează infrastructura, educația și mediul de afaceri, iar noi apeluri de finanțare sunt pregătite. 1

Eveniment

Amenzi de peste 100.000 de lei și controale zilnice. Transportul public din Timișoara, în vizorul Poliției Locale
Polițiștii locali din Timișoara intensifică patrulele în mijloacele de transport în comun și în stațiile aferente. Prezența acestora nu are doar rol de menținere a ordinii, ci și de prevenire a furturilor din buzunare sau din bagajele călătorilor, fenomen frecvent în astfel de spații aglomerate. 1

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici