De-a lungul timpului, dr. Raul Rus s-a implicat în numeroase proiecte culturale, expoziții și cercetări dedicate memoriei istorice. Acesta a contribuit la promovarea și accesibilizarea patrimoniului documentar pentru publicul larg și pentru mediul academic.

Cum a început drumul dumneavoastră către conducerea Arhivelor Naționale, filiala Timiș?

Ar putea părea un clișeu, dar domeniul arhivelor m-a ales pe mine. Am urmat studiile într-un liceu militar al Ministerului de Interne, la Ploiești, între timp desființat. În 1996, când eram în clasa a XI-a, am avut o problemă medicală, iar în urma verificărilor de către Comisia Medicală a ministerului și a liceului s-a constatat că era incompatibilă cu urmarea unei cariere militare. Iar în trimestrul doi mi s-a recomandat să urmez cursurile Facultății de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și vă spun sincer că până atunci nu știam că există o astfel de facultate. Astfel, a trebuit să mă reprofilez. Din 2001, după absolvire, am lucrat în Arhivele Naționale, într-o primă etapă la Arhivele Naționale Mehedinți și, ulterior, din ianuarie 2004, la Arhivele Naționale din Timiș. Din 2008 sunt șef de serviciu. De asta zic că este un domeniu care m-a ales pe mine și nu eu pe el. Ca orice decizie, care la un moment dat ți se poate părea nepotrivită sau nu tocmai ideală ori pe placul tău, s-a dovedit în timp că a fost o decizie inspirată până la urmă, oarecum și constrânsă de situație.

Ce înseamnă concret activitatea Arhivelor Naționale ale României? Cu ce vă ocupați aici?

Atribuțiile Instituției Arhivelor Naționale sunt reglementate de Legea 16/1996. Este actul normativ care ne reglementează activitatea, denumit generic Legea Arhivelor Naționale. Aceste atribuții rezultă din articolul 5 din acest act normativ și înseamnă cu precădere administrarea și supravegherea documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Național. Rezumând, aceste documente au o valoare din punct de vedere istoric și documentar. A doua atribuție este că asigurăm acordarea asistenței de specialitate creatorilor și deținătorilor de documente care fac parte din Fondul Arhivistic Național. Elaborăm norme și metodologii pentru desfășurarea și organizarea activității arhivistice unitare la toți creatorii și deținătorii de documente. De asemenea, atestăm dacă un document face parte din Fondul Arhivistic Național sau nu. Și nu în ultimul rând, asigurăm prelucrarea arhivistică a documentelor pe care noi le deținem, adică se află în păstrarea structurii noastre.

Aveți și documente secrete aici?

Da, au fost și documente clasificate, însă s-au declasificat până în anul 1972, printr-o hotărâre de guvern, în urmă cu doi ani.

De exemplu, pe plan local avem documente create de fostele structuri ale poliției din perioada interbelică până în 1952, ale jandarmeriei după 1919-1920 până în 1952 și, bineînțeles, documente ale unor structuri din Ministerul de Justiție, procuraturii și instanțe de judecată, curți de apel și judecătorii. În ceea ce privește documentele fostei Securități, se păstrează la București de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, CNSAS, care s-a înființat la sfârșitul anilor 90.

Ce condiții de păstrare sunt necesare: temperatură, umiditate?

Condițiile de păstrare pentru documente trebuie să se încadreze în niște parametri, atât de umiditate, cât și de temperatură. Pentru a urmări acești parametri, avem acele instrumente de măsurare a umidității și temperaturii, numite higrometre. O umiditate optimă pentru păstrarea documentelor este de până la 75%, iar o temperatură optimă pentru păstrarea documentelor este între 17 și 22 de grade Celsius.

Din ce an este cel mai vechi document pe care îl aveți în arhivă?

Documentul cel mai vechi este din anul 1457. Nu este un document care se referă la zona Banatului; este o scrisoare a unui episcop din Germania. Este cu înscriere gotică pe pergament.

Mai avem documente din secolul al XVI-lea, diplome de înnobilare pentru diverse familii din zona Banatului și nu numai. Avem documente ale împărătesei Maria Tereza, care sunt tot la fel: diplome de înnobilare. Avem aproximativ 55 de documente anterioare anului 1600, relativ puține comparativ cu alte structuri județene din Transilvania și aici mă refer la Sibiu, Cluj, Brașov, dar explicabile într-o oarecare măsură, deoarece de la jumătatea secolului al XVI-lea Timișoara a fost inclusă în pașalâcul turcesc de la Buda. Administrația Imperiului Otoman, în 1716, după cucerirea Timișoarei de către trupele imperiale conduse de Eugeniu de Savoya, când s-au retras toate documentele întocmite și elaborate, le-au luat cu ei. Din perioada respectivă foarte multe documente referitoare la Banat se găsesc în arhivele turcești de la Istanbul.

Începând cu anul 1716, de la instaurarea administrației austriece, avem un fond arhivistic compact cu documente de la 1716 până la 1914. Fondul arhivistic se numește Comandamentul General Bănățean și reprezintă autoritatea militară a Imperiului Habsburgic asupra Banatului. Ulterior, bineînțeles că avem foarte multe documente din secolele XVIII și XIX. Avem statute ale diferitelor bresle care au funcționat în zona Banatului. Multe dintre documentele respective au făcut obiectul unor expoziții pe care le-am organizat în colaborare cu Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, Biblioteca Centrală Universitară și Biblioteca Politehnicii.

Și, bineînțeles, avem documente după 1919, după instaurarea administrației românești în Banat. Avem inclusiv scrisoarea lui Aurel Cosma către Iuliu Maniu din 28 iulie 1919, prin care Aurel Cosma îl informa pe Iuliu Maniu că a preluat conducerea asupra administrației românești din Banat. Era primul prefect al administrației românești, iar acel document a și stat la baza declarării zilei de 28 iulie ca ziua județului Timiș. În arhiva noastră se mai găsește marea majoritate a documentelor referitoare la acțiunile oamenilor politici de atunci cu privire la evenimentele din 1918 și la unirea Banatului cu Regatul României.

Cum se face că nu sunt la muzeu aceste documente?

Sunt două chestiuni distincte. Arhivele înființate în Țara Românească în 1831 și în 1832 în Moldova au fost înființate tocmai în acest scop, ca să păstreze documentele publice create de către instituțiile publice la vremea respectivă și documentele care fac obiectul arhivelor. În schimb, obiectele au ajuns la muzee. Bineînțeles că și muzeele păstrează sau au documente. Pe de o parte, este normal ca și aceste instituții de cultură să aibă informații scrise despre trecut, despre anumite perioade istorice și așa mai departe. Dar, în ultimul timp, se vede o oarecare tendință a personalităților culturale din diferite domenii din Timișoara și nu numai de a preda documente către Arhivele Naționale.

De exemplu, în urmă cu doi ani, ne-au fost predate documentele rezultate din activitatea generalului Teodor Șerb, care a fost la un moment dat chiar comandantul trupelor de grăniceri, o scurtă perioadă atunci când Antonescu a preluat puterea și după aceea a fost președintele Partidului Patrioților din Timișoara după 1945. A avut un rol foarte important în organizarea Gărzilor Naționale din perioada anului 1918 la Arad. Documentele ne-au fost predate de către moștenitorii succesivi ai săi, inclusiv decorațiile. Acum urmează să preluăm documentele aparținând arhitectului Mihai Opriș, a fost dorința sa expresă. Și bineînțeles că am mai avut discuții cu diverse persoane. Acum câțiva ani, înainte de a se prăpădi Virgil Miloia, unul dintre fiii lui Ioachim Miloia, cel care a înființat Arhivele Naționale la Timișoara, ne-a predat documentele rezultate din activitatea tatălui său. Le avem deja în prelucrare și urmează să fie puse în circuitul public.

Care sunt cele mai frecvente solicitări pe care le primiți de la timișeni?

Pe de-o parte, sunt solicitările cetățenilor pentru dovedirea unor drepturi patrimoniale sau a anumitor filiații. Și aici sunt cererile acestora pentru documente de proprietate, pentru documente de stare civilă, documente notariale și așa mai departe. Acestea sunt cele mai frecvente. Și, bineînțeles, sunt solicitări de la persoane cu privire la îndrumarea lor spre anumiți deținători de documente în vederea obținerii unor adeverințe de vechime în muncă, de salarizare pentru întocmirea dosarului de pensionare. Și cealaltă categorie este reprezentată de cercetătorii care vin la sala de studiu și doresc să li se pună la dispoziție documente în vederea întocmirii de diverse studii, articole, volume, cărți etc.

Ce obligații legale au firmele și instituțiile în ceea ce privește păstrarea documentelor?

Obligațiile lor derivă tot din Legea 16/1996. Sunt obligate să asigure evidența acestor documente, să asigure prelucrarea arhivistică a lor, să le asigure împotriva degradării, adică să asigure condiții optime de păstrare și conservare. Și, nu în ultimul rând, să elibereze copii sau adeverințe la solicitările cetățenilor de pe documentele respective.

Aveți vreo pârghie legală să dați amenzi?

Da. Am aplicat amenzi în anii trecuți; am și făcut trei plângeri penale pentru distrugere de documente la firme private, care au fost înainte de 1990, întreprinderi ale statului. Cercetările continuă, nu știu cum se vor soluționa. Distrugerile pot să fie și fără intenție, din cauze naturale, nu neapărat intenționate.

Câți angajați aveți? Sunt suficienți?

În momentul de față ne desfășurăm activitatea cu 14 angajați. Sunt angajați încadrați pe studii superioare și angajați încadrați pe studii medii și mai avem personalul contractual, două persoane care sunt restauratorul de documente și îngrijitorul instituției. Avem șapte persoane încadrate pe studii superioare, cu tot cu subsemnatul. Din cele șapte avem un coleg care se ocupă exclusiv de partea de IT și cinci colegi care efectuează activitățile prevăzute de Legea 16/1996 în ceea ce privește relaționarea cu persoane juridice de drept public, de drept privat, urmăresc modul de aplicare a legislației arhivistice la organizații creatoare, deținătoare de documente și așa mai departe.

Arhivele nu au fost una dintre instituțiile răsfățate din punct de vedere al încadrării cu personal sau al alocării resurselor bugetare. Și categoric, subîncadrarea cu personal se răsfrânge asupra faptului că nu putem să facem atâtea preluări pe câte am vrea să facem, să facem atât de multe controale pe câte am vrea să facem sau să prelucrăm arhivistic o cantitate însemnată de documente pe cât am vrea să prelucrăm. Chiar și în aceste condiții, am reușit, anul trecut, alături de cinci colegi să verificăm lucrările de selecționare. Sunt acele lucrări pe care le întocmesc organizațiile prin care doresc să elimine documente și toate lucrurile respective trebuie verificate. Sunt un fel de controale tematice și anul trecut au fost peste 200. De asemenea, în 2025 au mai existat aproximativ 35 de controale de fond.

Și, bineînțeles, am avut în analiză și în verificare aproximativ 50 de nomenclatoare arhivistice.

În ce stadiu sunteți cu digitalizarea arhivelor?

Digitalizarea este un proces dinamic, un proces într-o dezvoltare progresivă. La nivel național, Arhivele au inițiat trei proiecte mari de digitalizare. Și a fost proiectul de digitalizare a documentelor medievale până la 1600, așa-numita Arhiva medievală. Au fost digitalizate peste 40.000 de documente medievale din Arhivele Naționale, se află pe internet, pot fi vizualizate. După care a fost proiectul privind digitalizarea registrelor de stare civilă până în 1920. Și la nivel național, până acum sunt peste 11 milioane de pagini digitalizate din cadrul colecțiilor de stare civilă, iar în Timiș numai anul trecut, de exemplu, au fost digitalizate aproximativ 25.000 de pagini din registrele de stare civilă. Toate aceste documente pot fi studiate pe portalul arhivelor naționale, descoperă.arhivelenaționale.ro.

Ce vă motivează să lucrați de 25 de ani într-un domeniu care nu e vizibil, dar e foarte important pentru societate?

Pot spune că arhivele sunt un domeniu discret, dar asta nu înseamnă că este mai puțin important. Suntem un fel de infrastructură invizibilă a memoriei instituționale, pentru că documentele create de către autoritățile publice după 30 de ani se predau la Arhivele Naționale. Îți dai seama cât de important este un document atunci când ai nevoie de el. Pe de altă parte, activitatea pe care noi o desfășurăm, zi de zi, eu și colegii mei, probabil că nu produce efecte imediat vizibile. Dar în timp are efecte reale. Fiecare drept al unei persoane este dovedit prin documentele pe care noi le păstrăm și pe care le utilizăm și le gestionăm.

Fiecare document care stă la baza întocmirii unui studiu, unui articol aflat în păstrarea noastră, este, bineînțeles, o motivație în plus, mai ales că foarte multe cărți, cel puțin de istorie locală, zonală, regională, s-au întocmit pe baza documentelor aflate în păstrarea noastră. Și, nu în ultimul rând, ce ne motivează este faptul că orice document sau orice arhivă salvată este un motiv de satisfacție. Pentru că știm că dacă o arhivă este distrusă, anumite drepturi sunt pierdute și anumite evenimente istorice nu mai pot fi scrise. Așa că motivația derivă în primul și în primul rând din faptul că suntem conștienți că munca noastră nu este vizibilă, dar în timp se dovedește a fi foarte, foarte importantă.

Și cred că este și o vocație; aș putea spune că este o meserie vocațională. Trebuie să ai o anumită înclinație spre a lucra cu documentul, anumite abilități pentru că suntem trei colegi aici care am urmat Facultatea de Arhivistică și Facultatea de Istorie și am făcut cursuri de paleografie, de aceea știm să descifrăm documente în scrierea veche. Documentele a căror descifrare ridică cele mai mari probleme sunt cele scrise în alfabetul chirilic de tranziție, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se scria atât cu caractere chirilice, cât și cu caractere latine. Una dintre atribuțiile noastre este să atestăm și dacă un document este autentic. Analizăm toate elementele unui document, îl încadrăm în epocă, vedem ce fel de documente s-au mai emis în epoca respectivă având același obiect, emise eventual de același emitent și așa mai departe.

De ce anume ar trebui să țină cont tinerii când își aleg viitoarea ocupație?

Nu cred că mi-aș permite să le dau sfaturi tinerilor din ziua de azi, dar aș putea să le spun că atunci când îți alegi o meserie, ar trebui să te interesezi de fața mai puțin vizibilă a acelei profesii, și nu de fața ei mediatizată, vizibilă, care poate părea uneori foarte OK. Și, nu în ultimul rând, aș putea spune că poți să te îndrăgostești de o profesie fără să cunoști foarte multe lucruri despre ea la prima vedere. Dar cu timpul, și mă dau exemplu pe mine aici, după ce o înțelegi, poți să-ți dai seama că a fost alegerea potrivită. Nu tot timpul trebuie să te uiți la o profesie care să-ți ofere o perspectivă financiară pe termen scurt sau o perspectivă financiară imediată.

Până la urmă, orice meserie, atunci când începi, nu te va îmbogăți. Dar bogăția poate fi și financiară și sufletească.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.