După studiile de licență, masterat și doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a cercetat arhetipurile jungiene în literatură, Bianca Foghel a predat, a lucrat ca traducător și, ulterior, a descoperit domeniul consilierii educaționale pentru studiile în străinătate. Experiența internațională, inclusiv cea din Berlin și apoi din Grecia, i-a oferit o perspectivă diferită asupra modului în care tinerii își aleg universitatea și își construiesc viitorul profesional. Astăzi, este stabilită la Atena și lucrează în domeniul consultanței educaționale internaționale. Colaborează cu universități din diferite țări, încercând să îi ajute pe elevi și studenți să privească dincolo de clasamente și de ideea că succesul înseamnă neapărat admiterea la o universitate celebră.

Cum ați ajuns de la Colegiul Național Bănățean la o carieră în consultanță educațională internațională?

Nu a fost un traseu liniar și cred că au fost foarte multe momente-cheie și mulți oameni care au contribuit printr-o vorbă sau printr-o acțiune care m-au inspirat. Prima persoană care m-a inspirat și a fost un model pentru mine este o prietenă de familie, doctor în limba și literatura spaniolă la UBT, profesoară. Iar când m-am mutat în Timișoara, eu fiind din Făgăraș, mi-am dorit să fac un doctorat în literatură. Îmi plăcea foarte mult să citesc și încercam să fug de elementul bănesc și îmi doream să rămân în partea umanistă, mai visătoare. Și la Colegiul Bănățean am ajuns tot printr-o întâmplare, pentru că din Făgăraș mama a ales să ne mutăm în Timișoara pentru a fi într-un oraș cu mai multe oportunități.

La începutul anilor 2000, ca tânăr, te „lipeai” de ce vedeai și de cineva care te inspira. Dacă aveai un model, încercai să calci pe urmele acelei persoane. Nu aveai la fel de mult acces la oportunități internaționale, cum ar fi Erasmus, și îmi doream să fiu implicată și în domeniul educației. După liceu, am fost la UVT, la Facultatea de Litere Engleză-Germană, continuând cu masterat și cu doctorat.

Care a fost tema doctoratului?

Arhetipurile jungiene în literatură – deci m-am dus destul de departe pe partea de psihologie analitică, literatură. A fost o perioadă foarte frumoasă și atunci am început să călătoresc la diverse conferințe, să învăț ce înseamnă un context internațional în care lumea e curioasă de ce se studiază, de cercetarea ta, îți pune întrebări. Este un context mult mai dinamic, curios și deschis decât la noi în universitate sau în țară. Apoi, am mers la un schimb de experiență în Berlin, unde am realizat ce înseamnă, într-adevăr, o experiență de studiu internațională.

După finalizarea doctoratului, am predat în cadrul UVT ca asistent. Lucram și ca traducător, iar o fostă colegă mi-a propus un job de consiliere educațională pentru studii în străinătate. Am zis: wow, asta sună extraordinar, nu știam că există așa ceva și ce presupune, dar m-am informat și am mers la interviu la Educativa. Am început să lucrez atât în consiliere, cât și să predau în continuare și mi s-a părut o diferență foarte mare de abordare în sistemul educațional. Este o abordare foarte verticală – adică ești pus în poziția în care să împărtășești informații sau ce înseamnă curricula și structura lecțiilor, a claselor, a cursurilor. Iar partea de consiliere mi s-a părut mult mai apropiată de elevi și de studenți, era mai mult dialog, pe care oricât încercam să-l facilitez în cadrul cursurilor, nu mergea mână-n mână nici cu curricula, nici cu obiectivele și atunci am rămas doar pe partea de consiliere educațională.

La Atena cum ați ajuns?

În Atena am ajuns după patru ani de consiliere făcută la Timișoara. Educativa organizează și Târgul internațional de universități – IUF, fostul RIUF, iar după ediția de la Atena au venit foarte multe solicitări de informații despre studii în străinătate, despre ce oportunități sunt. Astfel, fondatorii Educativa mi-au propus să merg să deschid la Atena filiala Edmundo Grecia, să încercăm să replicăm ajutorul pe care îl ofeream gratuit la vremea respectivă. Edmundo a funcționat 15 ani gratuit. Am găsit colegi să construim împreună și asta fac în continuare.

Cum v-a schimbat experiența de a vă afla într-un mediu internațional?

Foarte mult, pentru că în Grecia există o altă percepție asupra educației. Educația este o investiție care începe din școala generală. Este și un sistem diferit deoarece toată familia contribuie și investește în educație. Dar există și foarte multe diferențe culturale pe care am învățat să le gestionez în timp, odată cu învățarea limbii. De exemplu, cum este perceput un serviciu gratuit față de unul contra cost. A fost foarte greu să le explicăm elevilor și studenților că oferim un serviciu gratuit de consultanță, ei fiind foarte obișnuiți să investească și să plătească pentru tot ce înseamnă educație. Ne-a luat ani de zile să le câștigăm încrederea că gratuit nu înseamnă lipsit de calitate, ci fiecare elev are parte de aceeași perspectivă, expertiză, apropiere, ghidare, asistență, adică nu se fac diferențe. În România, funcționând din 2006, serviciul era cunoscut ca fiind gratuit.

Cine finanța Edmundo?

Fiind parte din Fundația Educativa, noi primeam finanțare fie de la universitățile partenere cu care lucram, în cazul în care unii dintre elevi, studenți mergeau la universități partenere. Pe noi acest lucru ne ajuta atât să acoperim consilierea pentru cei care mergeau la universități partenere, cât și pentru orice alte universități. Din păcate, modelul acesta s-a schimbat foarte mult odată cu Brexit și a însemnat pentru noi o lovitură și o reconfigurare, adică nu mai puteam să funcționăm gratuit ca fundație. Acum avem taxe de consiliere, ceea ce a fost o lovitură foarte mare la nivel de echipă, pentru că noi toți eram uniți de dorința de a ajuta fără costuri și să ajungem la cât mai mulți elevi, mai ales din zone mai puțin favorizate academic. Și în continuare, bineînțeles, oferim sesiuni de informare și cât putem de multe servicii gratuite, inclusiv consiliere și cursuri de consiliere. Chiar dacă ceva s-a schimbat atunci în percepția echipei, modificarea a fost foarte bine venită în Grecia pentru că, în sfârșit, nu mai trebuia să explicăm și să justificăm gratuitatea serviciului.

Colaborați cu universități internaționale. Ce presupune concret activitatea dumneavoastră?

Activitatea, pe partea de parteneriate cu universități, presupune creșterea vizibilității în România sau în Grecia. Este vorba despre participarea la sesiuni informative, comunicarea programelor noi, a burselor, încercarea de a înțelege cât mai bine ce oferă fiecare universitate, astfel încât să putem să realizăm o potrivire între elevii care caută ceva anume și încercăm, bineînțeles, să identificăm criteriile pentru care un elev sau un student își alege facultatea. De multe ori, criteriile nu sunt clare nici pentru ei și acesta este începutul conversației.

Ce e important: să faci mai multă practică, să fie taxele scăzute, să ai bursă, să fie mai ușor de intrat sau cauți o universitate de renume? Pentru că în România, din păcate, foarte multă lume din nevoia de a asocia succesul cu numărul 1 în topuri, își alege universitatea în funcție de ceva foarte distant și irelevant, până la urmă. Sunt niște cifre, sunt niște topuri realizate la nivel internațional, pe anumite criterii. Dar nu îți spune nimeni că dacă îți alegi Arte vei avea acces la workshop-uri sau la anumiți artiști sau galerii. Sunt lucruri mult mai specifice, care sunt primele care trebuie luate în calcul în alegerea universității și încercăm din răsputeri să demitizăm ideea că trebuie neapărat să merg la Oxford sau la Cambridge. Dar, până la urmă, contează mult înțelegerea propriilor așteptări, ce îți dorești nu doar de la viața de student, ci și de la viața profesională, care oricum este într-o mare schimbare și revoluție, aș putea spune.

Din cauza AI?

Din cauza AI și a schimbărilor economice, geopolitice, atât în Europa, cât și în toată lumea. Dar da, AI este, într-adevăr, un mare semn de întrebare și este pe buzele tuturor. Dar cred că trebuie să tratăm asta nu cu teamă, ci cu a încerca să înțelegem ce anume ne face umani și relevanți unii pentru alții și la ce putem să renunțăm din munca automatizată, legată de date sau centralizări. Putem să luăm timpul acela să-l petrecem în dialog sau în conversații cu oameni, în a crea parteneriate, colaborări. Suntem multe comunități de elevi, studenți, cu valori și misiuni similare, și, totuși, suntem destul de deconectați. Poate știm unii de alții, poate nu. Mi-am dat seama că un efort susținut de a uni și de a crea un context în care suntem împreună, ne face vocea mult mai puternică și auzită în rândul tinerilor, elevi, studenți și părinților, bineînțeles. Și asta e ceva ce nu va fi înlocuit de AI.

Ce diferențe notabile vedeți între sistemele educaționale din România și cele din alte țări?

Din ce am observat, în alte țări sistemele educaționale sunt mult mai proactive și mult mai conectate cu piața muncii, cu industria în care chiar vor merge absolvenții. În România, tindem să fim foarte deconectați. Avem învățământul primar, secundar, de liceu, de universitate, de carieră. Fiecare își face partea lui și, apoi, succes. Dar, în alte țări, au tot timpul în perspectivă ce va face absolventul, ce oportunități va avea de internship, chiar de a lucra poate din timpul facultății în domeniu, fie pentru o experiență de câteva săptămâni sau luni în care se înțeleagă dacă i se potrivește sau nu, pe ce trebuie să insiste. Trebuie pus mai mult accent pe student, pe ce anume va face, cu ce pleacă de acolo și ce aduce. Deci în străinătate sunt mult mai selectivi la nivel de motivație, de personalitate. În schimb, la noi în țară, fiecare domeniu e cu treaba sa. La noi, este foarte vertical, adică vine toată informația de sus în jos și atât. La nivel orizontal, sunt comunitățile de studenți care sunt foarte active, dar nu știu cât ajunge înapoi.

Care sunt calitățile pe care universitățile de top le caută la un candidat?

Adaptabilitate, dorința foarte mare de a fi relevant și de a avea impact în domeniul ales și interesul demonstrat pentru domeniu. Adică dacă vrei să lucrezi în criminologie, nu e suficient că te uiți la un serial cum este CSI. Am citit foarte multe astfel de eseuri ale elevilor. Universitățile vor să vadă că ești curios și că te-ai dus, ai bătut la uși și ai întrebat ce înseamnă, ce faceți voi aici, ce pot eu să învăț, cu ce pot să ajut. Deci adaptabilitate, inițiativă, curiozitate, calități care cred că ne ajută foarte mult, în general, în viață.

În ce măsură părinții din România și din afara țării le influențează copiilor decizia de a alege o facultate?

Cred că în țară există perspectiva asocierii succesului cu un număr limitat de cariere și anume: medicină, arhitectură, inginerie și cam atât. Dar, în momentul de față, în fiecare zi se nasc joburi noi de care este nevoie și pentru care ar trebui să fim pregătiți. Iar asta înseamnă că nu doar părinții, dar, în general, autoritatea în domeniul decizional, educațional, ne influențează. Pentru că dacă nu reușim sau nu ne dorim să fim medici, ceva din societate ne spune că noi nu am reușit în viață, de fapt. Și în alte țări e o percepție similară, dar cred că la noi nu sunt doar părinții, ci întreaga societate care privește admirativ pozițiile acestea liberale, medicină, arhitectură, drept, când de fapt nu toată lumea trebuie să facă asta și nu suntem toți pentru asta. Este o definiție parțială și insuficientă a succesului.

Ce este succesul, în opinia dumneavoastră?

Succesul este să te trezești dimineața entuziasmat de ziua care urmează, de ce vei face, de oamenii cu care vei interacționa, de a avea idei care crezi că vor sprijini pe cineva și experiențe noi. Adică să te trezești cu liniștea și cu entuziasmul pentru ziua respectivă. Asta depinde foarte mult de alegerile pe care le-am făcut în fiecare zi și pe care le facem în ziua respectivă.

Ce domenii considerați că vor avea cea mai mare căutare în următorii zece ani?

Sunt ariile care țin foarte mult de coordonare, de comunicare, de transmitere foarte bine a informațiilor dintr-un mediu în altul. În orice domeniu ai pe cineva care coordonează echipele, ai un proiect, ai un produs. Cum te asiguri că acel proiect este comunicat către echipa de implementare, către echipa de marketing, către echipa de decizii? Cum reușești să te asiguri că toată lumea înțelege, că toată lumea e aliniată, că știe ce are de făcut, că nu este lipsă de claritate? Asta la nivel de aptitudini și acum cam toate domeniile au nevoie și de astfel de persoane. Dar la nivel macro, cu siguranță, se vor căuta arii precum comunicare, inginerie, inclusiv domeniile umanistice. Acum parcă și mai mult contează să îți alegi ceva ce te interesează și ce îți place, pentru că oricum nu ai niciun fel de siguranță. Adică nu mai vorbim deloc de un traseu liniar în carieră și nu zic neapărat de reconversie profesională, ci tu, cu o diplomă în biologie, s-ar putea să lucrezi în consultanță sau în laborator ori în biomedicină.

Cât de dificil este pentru un tânăr să fie admis la o universitate internațională?

Depinde foarte mult de programul ales și de universitate, dar este dificil în sensul în care universitățile din străinătate chiar întreabă: ce aduci când vii la noi în campus? Ca să știm dacă te potrivești și nici nu vrem să fie toți studenții la fel. Vor și diversitate la nivel de interese, de aptitudini, dar vor și oameni hotărâți că vor să aplice acolo. Iar asta contravine sistemelor noastre, unde suntem focusați foarte mult pe note, pe medii, pentru că, normal, așa e mai ușor să uniformizezi succesul. Și atunci, de multe ori sunt surprinși și întreabă: trebuie să vorbesc despre mine? Da, normal, contează și notele, pentru că sistemul este cel care este, dar mult mai puțin decât ce ai făcut, cine ești și unde vrei să ajungi. De fapt, până la urmă, cred că în spatele întrebării eu la ce facultă dau, cum se întreabă și cum se zice, este, de fapt, o întrebare mult mai existențială. Înseamnă cine ești acum și cine vrei să ajungi. Și de multe ori ne îngheață întrebarea asta, pentru că nu e un răspuns clar și el se schimbă de-a lungul vieții.

De ce aspecte trebuie să țină cont un tânăr când își alege viitoarea carieră?

Trebuie să țină cont de curiozitățile și interesele lor și ce nu ar vrea sau ce nu se vede făcând. Trebuie să țină cont de faptul că fiecare aducem ceva nou și ceva unic la masă, dar de multe ori vocea ne este reprimată sau nu ni se pare că vocea noastră este suficient de importantă sau de relevantă. Tinerii trebuie să-și facă vocea auzită și să întrebe, să își pună întrebări și să le adreseze și mai departe.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău la redactie@tion.ro.