La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Stației Făget, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În autoturismul implicat în accident se aflau două persoane.
Din nefericire, pentru un bărbat pasager, echipajele medicale nu au mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
Conducătorul autoturismului a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Orășenesc Făget. Acesta era conștient și cooperant.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autorități.
Citiți principiile noastre de moderare aici!