Zi de zi, la cabinet, Aurelia Marcoane întâlnește pacienți cu diferite probleme sau dependențe. Ca să-i poată ajuta, formarea continuă este obligatorie.

Ți-ai început cariera la televiziunea locală Europa Nova, unde ai fost crainică. De ce ai decis să faci o schimbare majoră?

Alegerea unei meserii nu este întâmplătoare, în spatele ei se află întotdeauna factorii psihologici. Am ales inițial Facultatea de Jurnalism și am lucrat timp de 12 ani în televiziune (Europa Nova, TVT 89) și radio (Radio Guerrilla), dintr-o nevoie de a comunica și de a învăța să comunic. În spatele acestei dorințe era figura tatălui meu, cu care, ca și copil, mi-aș fi dorit o relație de comunicare mai bună. Lumea televiziunii era fascinantă, dar simțeam că îmi lipsește o ancorare mai profundă și o conexiune reală cu oamenii. Astfel, am decis să mă reorientez spre psihologie. Am urmat cursurile Facultății de Psihologie la Universitatea de Vest din Timișoara, căutând să înțeleg mai bine mintea umană, emoțiile și mecanismele interne, care ne influențează deciziile și viața până la urmă. Mi-am completat studiile cu un master în psihologie clinică și formări în psihoterapie integrativă. De peste zece ani, lucrez ca psiholog clinician și psihoterapeut, oferind evaluări și intervenții pentru adulți și adolescenți.

Care sunt provocările meseriei de psiholog clinician?

Este o meserie care cere un echilibru constant între empatie și granițe sănătoase. Printre cele mai importante provocări se numără: susținerea emoțională constantă, fără a te suprasolicita – este esențială auto-reflecția și supervizarea periodică, diversitatea clinică – fiecare caz (anxietate, depresie, traume, dependențe, tulburări alimentare etc.) necesită o abordare personalizată și reziliența emoțională – unele cazuri implică evoluție lentă și emoții copleșitoare, ceea ce solicită adaptabilitate și grijă față de propriile resurse. Este, totodată, o profesie în care formarea continuă este obligatorie.

Cu ce probleme se confruntă cel mai des cei care îți trec pragul?

Lucrez atât cu adolescenți (11–17 ani), cât și cu adulți. Cele mai frecvente probleme includ: Adolescenți: tulburări de identitate, anxietate socială, presiune de grup, abuz de substanțe, tulburări alimentare, depresie, tulburare borderline.

Adulți: atacuri de panică, anxietate, depresie, dificultăți de adaptare la schimbări majore (divorț, pierderea jobului, relocare), traume din copilărie, gestionarea unui diagnostic psihiatric sau fiziologic propriu ori al copilului. O parte importantă a practicii actuale include mame ai căror copii au fost diagnosticați cu TSA (n.r. – tulburare de spectru autist), întârziere globală în dezvoltare sau sindroame genetice rare. Profilul tipic al clientului: adolescent implicat în sport și școală sau adult cu vârsta între 30–50 de ani, cu multiple responsabilități, în căutarea unui spațiu de echilibru și înțelegere.

Care sunt cele mai grele cazuri pe care a trebuit să le gestionezi și cum ai reușit să le faci față?

Nu le-aș numi „grele”, ci mai degrabă cazuri cu șanse reduse de a obține rezultatele dorite. Îmi amintesc două în mod special: un caz de dependență de alcool combinată cu traume complexe, inclusiv abandonul matern, precum și un caz de bulimie nervoasă, în care trauma principală era tot legată de abandonul de către mamă. În ambele situații evoluția a fost destul de lentă și dificilă, dar cu atingerea obiectivelor propuse inițial.

Când ar trebui să mergem la psiholog?

Ideal, înainte de criză. Recomand consultarea unui psiholog când anxietatea sau tristețea interferează cu viața cotidiană; apar tulburări de somn, concentrare scăzută sau „ceață mentală”; se modifică alimentația (lipsa poftei sau alimentație compulsivă), trăim un eveniment traumatic (divorț, pierdere, abuz); vrem să ne dezvoltăm personal sau să îmbunătățim relațiile. Psihoterapia ar fi ideal să o tratăm ca pe o formă de prevenție. Întreține sănătatea mintală, dezvoltă reziliența și sprijină echilibrul emoțional.

De ce apelăm la psiholog doar în criză?

Aici cred că un rol important îl joacă și poporul român, care nu are o educație în această direcție. Și mai este și faptul că facem schimbări doar atunci când suntem nevoiți să le facem. Doar că, cu precădere în sănătatea mintală, este mai ușor să previi decât să tratezi! Și la capitolul prevenție intră atât psihoterapia de întreținere, cât și somnul, alimentația sănătoasă, mișcarea și relaxarea zilnică. Fă zilnic ceva și pentru tine!

Promovezi foarte mult sportul. Ce rol joacă mișcarea în sănătatea noastră mintală?

Sportul reglează nivelul de dopamină și serotonină, neurotransmițători esențiali pentru echilibrul emoțional și o face natural, fără efectele secundare ale medicației. Eu aleg să fac mișcare aproape zilnic, iar pacienților le spun adesea: „Sport = antidepresiv natural. Ce alegi pentru starea ta de bine?” Într-o lume a adicțiilor, sportul este o formă sănătoasă de reglare emoțională. Dacă spunem că facem totul pentru copiii noștri, de ce nu începem prin a avea grijă de noi? Un copil este fericit când părintele este bine. Și, tot ca părinți, poate ar fi mai sănătos să susținem practicarea unui sport decât să punem accent exclusiv pe performanța intelectuală. Sportul aduce disciplină, perseverență și echilibru – calități esențiale în viața adultă.

Auzim frecvent că aproape toate sursele problemelor noastre psihologice își au rădăcinile în copilărie și că părinții sunt vinovați. Așa este?

Este adevărat că multe dintre tiparele noastre emoționale și comportamentale se formează în copilărie, într-un context în care părinții au avut un rol central. Însă a spune că „părinții sunt vinovați” este o abordare simplistă și nedreaptă. Părinții noștri au făcut, în majoritatea cazurilor, tot ce au știut și tot ce au putut, în funcție de resursele lor emoționale, de educația pe care au primit-o, de contextul social și de propriile răni nevindecate. Este imposibil să fii părinte și să nu greșești. Nu există perfecțiune în relația părinte – copil. Însă, ajunși la maturitate, devine responsabilitatea noastră să ne înțelegem trecutul, să procesăm experiențele și să ne asumăm vindecarea. Nu pentru a da vina, ci pentru a ne elibera. Psihoterapia nu caută vinovați, ci explică, clarifică și oferă spațiu pentru reconstrucție interioară. A rămâne în rolul de victimă nu ne ajută. A ne înțelege istoria personală, da. Aceasta este calea spre transformare.

Ce ar trebui să ia în considerare un tânăr când își alege cariera?

Explorează prin voluntariat sau mentorat, doar așa poți descoperi ce ți se potrivește cu adevărat. Ascultă-ți vocea interioară – părinții au propriile proiecții, dar viața este a ta. Evaluează-ți compatibilitatea emoțională – cariera aleasă trebuie să se potrivească structurii tale psihice. Fii flexibil – lumea este în continuă schimbare, iar adaptabilitatea este cheia. Investește în tine – prin cursuri, formări, lecturi, vei avea un plus de siguranță și încredere profesională.

 

Dacă și tu ai o profesie a cărei poveste merită împărtășită și care îi poate inspira pe alții, scrie-ne! Tion și Agenda așteaptă mesajul tău pe redactie@tion.ro.