Jocurile de noroc pot părea, la început, o simplă distracție sau o metodă de relaxare, însă, pentru unii oameni ele devin o dependență care le afectează profund viața personală, profesională și financiară. Din perspectiva Aureliei Marcoane, psiholog clinician, problema jocurilor de noroc este una complexă, care implică atât factori psihologici, cât și sociali și neurobiologici.
Schimbări la nivelul Partidului Liberal Reformator, în judeţul Timiş. La conducerea organizaţiei municipale a PLR a fost numită Aurelia Marcoane. Tânăra în vârstă de 32 de ani vine din mass-media, unde a activat până acum timp de 12 ani, şi vrea să se implice în politică pentru a promova proiectele comunităţii. Partidul lui Tăriceanu numără sub 600 de membri, la ora actuală, în Timiş.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.
România
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la amplificarea tensiunilor, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a semnat, joi, cu ADR Vest, contractul de finanțare europeană pentru regenerarea Pieței Mocioni (Küttel/Sinaia), proiect în valoare totală de peste 14,7 milioane de euro. Din această sumă, 9,1 milioane vin din fonduri europene, iar restul va fi acoperit din bugetul local.
România
În urma intensificării circulației virusurilor respiratorii în lunile reci, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra creșterii activității virusului sincițial respirator (VSR) la nivel european și în România. Organizația subliniază că, anual, peste 10.000 de persoane au nevoie de spitalizare din cauza VSR, dintre care mai mult de 5.000 sunt sugari cu vârsta sub șase luni.
Cinema
Cinema Johnny din cartierul Freidorf, își continuă programul în acest final de săptămână, combinând filme, spectacole și activități speciale. Redeschis luna trecută, cinematograful poartă numele celebrului actor și înotător Johnny Weissmuller, născut în Freidorf.
Ştiri din Timiș
Iubitorii de colinde sunt invitați duminică, 7 decembrie, de la ora 14:00, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul se va desfășura în Biserica Romano-Catolică din localitate și promite o atmosferă de sărbătoare aparte, în liniștea și farmecul zonei.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service SA a invitat jurnaliștii, joi, 4 decembrie, la ora 12:00, să asiste când predă echipamentele de tratare a levigatului utilizate în Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela. Procedura trebuia să aibă loc în prezența reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Banat, Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș, precum și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Însă accesul firmei nu a fost permis de către Ecoserv, firma Consiliului Județean Timiș (CJT), instituție care deține amplasamentul.