Turul face parte din programul „Turist la tine acasă” și propune o incursiune în tradițiile comunităților care au contribuit la identitatea multiculturală a Banatului. Participanții vor afla cum marcau românii, germanii, sârbii, maghiarii, bulgarii, aromânii, slovacii, croații, cehii, evreii, ucrainenii și romii venirea toamnei, încheierea muncilor agricole și pregătirile pentru sezonul rece.
Punctul de plecare va fi Bastionul Maria Theresia, unul dintre reperele istorice importante ale Timișoarei. De aici, participanții vor porni într-o plimbare prin centrul istoric, cu opriri în câteva dintre cele mai cunoscute piețe ale orașului.
Turul va aduce în prim-plan obiceiurile legate de culesul viilor și pregătirea vinului, recoltarea porumbului, conservarea fructelor și legumelor pentru iarnă, prepararea dulcețurilor și a mâncărurilor tradiționale.
Vor fi prezentate, de asemenea, sărbătorile și târgurile de sezon, obiceiurile culinare, portul popular, muzica și dansurile specifice diferitelor comunități din Banat.
Organizatorii își propun să evidențieze nu doar particularitățile fiecărei culturi, ci și elementele care le apropie: importanța familiei, respectul pentru muncă, ospitalitatea și bucuria întâlnirilor comunitare. Rețetele și obiceiurile transmise din generație în generație sunt mărturii ale unei istorii comune și ale conviețuirii multiculturale din această regiune.
Traseul va cuprinde Bastionul Maria Theresia, Piața Sfântul Gheorghe, Piața Libertății, Piața Victoriei și Piața Unirii.
Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al programului „Turist la tine acasă”, desfășurat de Timișoara Free Tours sub motto-ul „Află poveștile orașului!”. Inițiativa le oferă localnicilor și vizitatorilor ocazia de a descoperi istoria, patrimoniul și poveștile mai puțin cunoscute ale Timișoarei, prin tururi ghidate tematice și experiențe culturale.
Timișoara Free Tours este un proiect al Asociației Turism Alternativ, lansat în 2021, ca inițiativă complementară Școlii de Turism Alternativ. Acesta promovează tururile ghidate gratuite și le oferă absolvenților școlii posibilitatea de a-și exersa și dezvolta competențele de ghidaj, prin activități conectate la comunitatea locală.
În cei cinci ani de activitate, echipa a organizat sute de tururi, a ghidat mii de turiști de pe cinci continente și a desfășurat zeci de evenimente dedicate comunității. Oferta a inclus tururi clasice de oraș, trasee tematice și de nișă, dar și plimbări pe bicicletă.
Toate activitățile sunt realizate pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Timișoara, istoria și poveștile sale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!