Timp de două zile, Parcul Bisericii Reformate din comuna Dumbrava va găzdui un program dedicat tradițiilor locale, gastronomiei, muzicii și activităților pentru întreaga comunitate. Evenimentul este organizat de administrația locală, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș.
Festivalul va începe sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12, cu deschiderea oficială a manifestărilor și startul celei de-a XVIII-a ediții a concursului gastronomic „Lingura de aur”.
Echipele participante vor aprinde focul la ceaune și vor intra în competiție pentru prepararea celui mai gustos gulaș. Preparatele vor putea fi degustate de public începând cu ora 17.
Programul artistic începe la ora 16, când pe scenă va urca formația „Absolut 25”.
Seara continuă cu Ruga comunei Dumbrava, care va începe la ora 18. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpreta Giulia Popovici, alături de formația sa.
Cea de-a doua zi a evenimentului, duminică, 20 septembrie, debutează cu momente religioase. La ora 09:30 este programată slujba la Biserica Ortodoxă din Dumbrava, iar de la 11 va avea loc slujba la Biserica Reformată din localitate.
După-amiaza este dedicată în special copiilor și tinerilor. Începând cu ora 16, aceștia sunt așteptați la o serie de concursuri și activități recreative.
Printre atracțiile programului se numără concursul pentru „Cel mai frumos lămpaș de dovleac”, competiția pentru cea mai „urâtă” sperietoare de ciori, dar și concursul de frumusețe „Miss și Mister Țara Făgetului”.
Duminică, de la ora 18, va avea loc un spectacol susținut de solista de muzică populară Ramona Miheț, împreună cu formația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!