Conform Agerpres, ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este pragul dintre anul vechi şi anul nou, prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an. De exemplu, folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiu la Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul era considerat drept o întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou.

În prezent, momentul sacrificării porcului a devenit un prilej de reunire a familiei, fiind văzut și ca un prag între vechi și nou. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participă toţi membrii familiei şi el este pregătit în cele mai mici amănunte. Cu o seară înainte, oamenii de la sat pregătesc mai multe cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, dar şi vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric. Tăierea porcului este făcută de obicei de bărbați și este adesea însoțită de respectarea unor obiceiuri:

Sângele porcului – În trecut, se credea că sângele porcului are puteri protectoare. În unele regiuni, copiii erau „marcați” simbolic cu o picătură de sânge pe frunte, ca semn de sănătate și noroc.

Pregătirea cărnii – Gospodinele transformă carnea proaspătă în delicatese tradiționale precum caltaboși, jumări, cârnați sau tobă, care urmează să fie puse pe masa de Crăciun.

Pomana porcului – O masă festivă organizată imediat după sacrificiu, la care participă întreaga familie. Este un moment de sărbătoare, dar și de recunoștință pentru rodnicia anului.

Fiecare bucată din porc este folosită – începând de la urechi şi coadă (folosite la piftie), de la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele bine curăţate, spălate şi opărite, folosite pentru a fi umplute cu carne tocată, usturoi şi condimente – care se transformă în cârnaţi – ori cu organe (ficat, splină, rinichi) – care se transformă în tobă, lebăr sau caltaboşi. Toate aceste preparate urmează să fie puse pe masă în ziua Naşterii Domnului.

După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă, numită tradiţional „pomana porcului”, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea animalului. Aceasta se aşează de obicei în curte, unde oamenii mănâncă în picioare şi beau ţuică fiartă.

În tradiția românească există și anumite superstiții legate de Ignat. De exemplu, în ajun, se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

De asemenea, în ziua de Ignat, în 20 decembrie, alte activități sunt interzise – se crede că cei care lucrează în ziua de Ignat vor avea un an următor dificil. În unele sate, femeile frământă pâine sau cozonaci, considerând că aluatul „crește” mai bine în această zi. Tot acum se prepară niște turte speciale, numite „cârpele Domnului Hristos”, cu foi subțiri de aluat, unse cu miere și presărate cu nucă. Tot în această zi se pregătește focul în sobă încă de dimineață, pentru a alunga spiritele rele.

Deși în orașe Ignatul a pierdut din rădăcinile sale tradiționale, el rămâne o parte esențială a identității culturale românești. Mulți români din marile orașe fie preferă să se îndrepte spre sate pentru a participa la tăierea porcului, fie cumpără produse tradiționale de porc de la țară sau din târguri, păstrând astfel viu spiritul sărbătorii.