Atelierele vor avea loc pe 15, 28 – 29 octombrie și vor fi conduse de Françoise Feger, din cadrul Serviciului Educație, Democratizare și Accesibilitate al Muzeului Luvru.
„Proiectul își propune să reunească un grup de mediatori care să rămână implicat și activ pe termen lung și care să pregătească o strategie și proiecte de mediere pentru anul 2023, dar și ulterior.
În această primă etapă se vor dezvolta, testa și îmbunătăți metode, tehnici și instrumente practice de dezvoltare a publicului în jurul unor colecții ale Muzeului de Artă și al Colecției muzeale de artă Jecza și al relaționării acestora cu spațiul urban”, spun organizatorii.
Atelierele de formare se vor desfășura în limba franceză, cu interpretare în limba română, după cum urmează:
„Atragerea de noi audiențe: de ce? cum?” – 15 octombrie, în intervalul 9:30-12:30 online, pe platforma Teams.
În cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse dispozitive de mediere culturală dezvoltate de muzeu și testate cu publicul. Pot fi folosite drept inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara.
„Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban”, 28 – 29 octombrie, (față în față, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara).
Sesiunea va fi una aplicată, urmărind să creioneze proiecte de mediere care să fie dezvoltate pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se face până pe 10 octombrie prin completarea unui formular online.
Sesiunile de formare sunt inițiate în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, dezvoltate în parteneriat de Muzeul Luvru, Fundația Interart Triade și Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, alături de partenerii locali Muzeul Național de Artă din Timișoara și Institutul Francez din România la Timișoara.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!