Procesul dintre Primăria Timișoara și familia care și-a extins curtea pe domeniul public, pe celebra stradă Cezar, a ajuns la final. Municipalitatea a câștigat definitiv procesul pentru desființarea construcțiilor ilegale. Familia ceruse, de fapt, anularea dispoziției primarului Dominic Fritz, însă Curtea de Apel Timișoara a respins solicitarea și a confirmat, practic, legalitatea intervenției prin care terenul a devenit din nou stradă, creând astfel o nouă legătură între bulevardul C.D. Loga și Parcul Copiilor.
„S-a terminat și procesul cu cei care mi-au spus în față: «Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine» și «O să te cumpăr și pe tine». Mă bucur că am reușit să redăm timișorenilor încă un teren care fusese închis ilegal și folosit ca o curte personală a familiei”, spune primarul Dominic Fritz.

Vă amintim, înainte de intervenție, accesul public pe strada care leagă bulevardul C.D. Loga de Parcul Copiilor era blocat, fiind ridicate fără autorizație două clădiri, trei alei pietonale, două garduri de împrejmuire din zidărie, o poartă de acces auto și un gard frontal.
În ciuda opoziției și intimidărilor de mai multe feluri ale celebrelor familii Stancu și Cârpaci, Primăria Timișoara a emis o autorizație de demolare pe care a pus-o în practică în primăvara anului 2024.
La acel moment au fost făcute și câteva amenajări, însă din cauza lucrărilor la Clinica de Balneologie, primăria nu a intervenit foarte mult în primul an. A făcut-o, însă, în ultimele luni, terenul recuperat fiind transformat într-o legătură pietonală și velo, cu alei și spații verzi.
Trimite articolul
Xdap, inteleg ca doar una dintre familii a avut proces cu PMT. Deci cealalta familie a sustinut masura lui Frigz. Ah, l-au sustinut si in piatza Operei cand cu pierderea mandatului😉
Ce faci Frigz, te dezici de propriii-ti sustinatori?
Slava!
-
Iti pare rau ca si-a pierdut croncanitoarea strada luata cu japca de la timisoreni?
-
dap, m-ai citit! Atat la figurat cat si la propriu. Mai urmeaza sa si intelegi, mai bingo.Iti zic bingo ca si asa iti place tie sa tot iti schimbi nickname-ul ca sa trolezi aiurea, plus ca dingo e ceva specie de caine re-salbaticit, n-as vrea sa zic ca esti vreo javra, esti doar un trol stupid. Hai, noapte buna, mai trolezi tu si maine.
Slava!
-
Băi, dejecție bolșevică, tu chiar ai vrut să spui ceva și nu ai mai reușit pentru că ți s-a împiedicat neuronul? :)))
-
* national-bolsevica
apud Alex Dughin, ideologul-sef al stapanului lor suprem.
Practic omul e sincer: ne spune pe sleau ca fostii comunisti au migrat in extrema cealalta, devenind acum nationalisti, cu mari pretentii de patriotism suveranist. Adica fascisti.
-
-
-
Fritz realizezi ca ai prietenii pe viata in Timisoara
O victorie uriasa pentru Timisoara.
Anna si Dap, va inteleg ca nu puteti retine olteanul din voi, dar va rog, mai temperati-va cu comentariile, sunteti prea amuzanti. E penurie de praz la penny si v-ati activat?
-
Spre deosebire de tine care pupi in dos un comunist. Cum ramane cu nevasta comunista ? Vrei sa aduci “democratia” chineza si in Romania ?
-
Dar tu pe cine pupi și unde, păduche sinistru?
-
Paduchii bolsevici s-au revopsit in nationalisti (a se citi “fascisti”) si, conform zicerii cu hotul care striga “Hotul!”, acu-i acuza de comunism pe oamenii normali la cap. Le uram multa puscarie acestor tradatori de neam, in frunte cu messia lor CG, reprezentantul intereselor imperiului tarist-bolsevic in Romania.
-
Amin
-
-
-
-
muschel vezi drk de gesturii du bist 100% ein untermensch du fotze
-
Anna, dijaba te dai schließt ca mare cunoscatoare de germana, dar esti totolpe langa. Ai o granada de greseli, se scriu uneke cuvinte in gernana cu majuscule, dar la Prazia nu se stie. Probabil esti una din acelea cu Grundsicherung, ca mai Buchseiten si jermana.
-
Halt die Klappe, du Schlampe!
-
-
dap, ce anume e incorect din ce am scris?
Tu esti amuzant! Ca o scoica.
Slava!
-
Ai uitat sa ne spui ce mai face vila de la Mosnita a sefului tau (fanariotul rosu Simonaidis), paduche bolsevic. Pardon, national-bolsevic.
-
-
De unde știi tu ca sunt olteni? Ești si tu sub acoperire?
“Primarul, mandatul și brazilienii” … Un film prost.
Mare scofală
Lasa ca vine un primar 100% si o sa fie liniste si pace si prosperitate, apartamente cu 35.000 euro pt toti.
-
Aia la voi cracraiova …oltene nu iti bate tu capul de cine vine in timisoara
-
Ionele, ma tem ca tu esti de la Cracraiova. Ca numa’ voi, astia din Brazda lu’ Novac si Craiovita Noua, nu ati vazut germani decat in filme si nu puteti intelege ce naiba cauta ei aici, intr-un oras infiintat de stramosii lor.
Iar daca numele tau complet e “Bastanul Ionelas”, te ia de-a dreptu’ cu frezoane cand auzi de germani, asta-i clar.
-
-
Corekt
-
eu abia astept, sa vina unul sa arate ca se poate rau…sa-si faca vile si palate pe banii prostilor din timisoara. v-am pupat pe portofel 🙂
@Anna, esti cârpãciaocã? Era mai bine sa ramana strada la nehakitii astia burtosi decat sa fie redara copiilor, varstnicilor, timisorenilor in general? NU il sustin pe Fritz sub nicio forma, din contra, il consider un distrugatir a tot ce inseamna bun si romanesc in Timisoara, insa victoria este a Primariei ca institutie si a juristilor care lucreaza le legal, acolo, nu a lui Fritz.
In rest, ia o gura de apa rece si revino-ti.
pai cum nu a tinut? de saptamana viitoare fritz pleaca de la primarie, s-a tinut de cuvant tiganul
Tion nu publica mesajele anti-Fritz.
De ce nu s-au deschis si alte strazi ocupate…? Sunt situatii mai grave, derapaje fantastice care au mototolit legile..Si totusi nu s-a intamplat nimic.. Strada Carol Robert de Anjou este un exemplu in centrul orasului…
Iar auzim ca la schimb au primit terenuri, ca la daramarea gardului, doar sa cada Fritz bine in reflectoare? Sunteti lipsiti de orice scrupule si nu mai are lumea incredere in voi. S-a cam prins lumea cine e USR.
-
Voi, national-bolsevicii, tot timpul “auziti” cate ceva, dar niciodata nu vi se confirma. Tot asa ati auzit ca din septembrie 2025 intram in razboi cu stapanii vostri rusi, sau ca ambulantele rapesc copii.
-
Povestea “acvariului” din centru a fost tot o “auzita” neconfirmata? Inainte de bolsevicii astia de azi ne manca obiceiurile mostenite de la ultima generatie de bolsevici, indiferent ca personajele spun “da’si mie” prin europa sau “davai” pe unde au invadat.
-
ba chiar a tinut mai bine decat se astepta cineva, a rezolvat Lia
Fritz va arde din orice pozitie …inainte de a pleca va indatora orasul pe inca vre-o 50 de anii ..iar bani vor ajunge tot la firmele Usereistilor