Ziua de miercuri, 27 mai 2015, aduce în Festivalul TESZT un spectacol dur, bazat pe un caz real din războiul din Croația, cazul familiei Zec, și o capodoperă universală, Don Quijote, jucată de o trupă celebră, Arta Spectatorului S.R.L, a cărei prezență în Timișoara este întotdeauna un mega-eveniment ce pune la încercare capacitatea sălii Teatrului Maghiar. Tion.ro vă oferă, prin concurs, invitații la ambele evenimente.
Studenţii timişoreni se vor întrece, în aceste zile, la Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, în domeniul produselor alimentare. Marţi şi miercuri, aici are loc Ecotrophelia România 2015, o competiţie dedicată celor care studiază în acest domeniu.
Părinții care sunt în căutare de hăinuțe, încălțăminte sau jucării pentru copiii lor sunt așteptați la o nouă ediție a târgului „Bebe 4 Seasons”. Aici vor fi expuse peste 50 de standuri cu produse. Copiii sunt și ei bineveniți la eveniment, pentru aceștia pregătindu-se o mulțime de surprize.
Perchezitii, marți dimineață, la Timișoara. Polițiștii de la Crimă Organizată au descins în zeci de locații pentru anihilarea unei rețele de traficanți care vindea droguri elevilor din orașul de pe Bega.
Timişorenii care aşteaptă să primească un acoperiş de-asupra capului de la primărie mai au de aşteptat, dar, ca să rămână pe lista de priorităţi pentru atribuirea unei locuinţe din fondul locativ de stat şi de locuinţe sociale, trebuie să îşi reactualizeze cererea. Dacă în alţi ani erau şi peste 6.000 de cereri, lista aprobată în consiliul local la începutul anului cuprinde sub 600 de solicitări.
Carambol pe șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj, în apropiere de Remetea Mare. Un bărbat a fost rănit după ce mașina în care se afla, un Peugeot, a fost lovită în spate de un autobuz și a ricoșat pe contrasens, unde a fost izbită de un alt autovehicul care venea din sens opus. Șoferul mașinii Peugeot a rămas încarcerat și a fost necesară intervenția pompierilor pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului.
Astăzi vezi imagini cu un șofer inconștient, care gonește și nu-i pasă că ar putea lovi o tânăra pe trecerea de pietoni. Vezi apoi care este stadiul lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva.
Incanto Quartetto încheie a patra sa stagiune din Sala Multifuncțională a Consiliului Județean în seara de 26 mai 2015 , cu un program intitulat Incanto Clasic . Concertul va începe la ora 19, iar accesul publicului va fi, ca de fiecare dată, liber.
Timișorenii sunt așteptați cu mic cu mare la un spectacol de magie organizat cu ocazia sărbătorii de 1 Iunie. Curioșii vor putea să se bucure de un eveniment inedit, care va fi, cu siguranță, pe placul copiilor de toate vârstele.
Tinerii din Timişoara sunt invitaţi de Asociaţia Darul Vieţii să depună... "Angajamentul pentru Castitate". La Biserica Sf. Maria Regina Păcii din Timișoara va avea loc duminică o întâlnire a Clubului select al celor curați cu inima.
Ştiri din Timiș
Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara prinde contur, după ce vechea structură a fost demolată. Constructorul lucrează acum la fundația noii pasarele, forarea piloților fiind finalizată, iar următoarele etape sunt armarea și betonarea.
Sănătate
Peste 2.500 de pacienți din regiunea transfrontalieră România–Serbia au beneficiat de servicii de screening, diagnostic și tratament pentru afecțiuni hepatice și tumori cutanate, în cadrul proiectului HEPASKIN, derulat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Spitalul General „Đorđe Joanović” din Zrenjanin. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a urmărit îmbunătățirea accesului la servicii medicale specializate în cele două țări.
Ştiri din Timiș
La șase luni de la începerea lucrărilor, Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30%. Șantierul avansează pe mai multe fronturi, iar lucrările la poduri și pasaje au intrat într-o etapă importantă, potrivit DRDP Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Copiii sunt invitați să petreacă un altfel de Crăciun la Muzeul Cinegetic și Silvic Charlottenburg, unde magia sărbătorilor se va îmbina cu activități educative despre natură, păduri și protecția mediului. Moș Crăciun și Doamna Crăciun vor reveni la muzeu în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, pregătiți să le citească celor mici scrisorile și să răspundă curiozităților lor.
Ştiri din Timiș
SaluT caută din nou furnizor pentru trei autoutilitare de deszăpezire, după ce prima licitație, lansată în septembrie, nu a atras nicio ofertă pentru vehicule. Compania municipală a majorat acum bugetul alocat la 1,7 milioane de lei, fără TVA.
1
Eveniment
O încercare de trecere ilegală a frontierei a fost descoperită de polițiștii din Jimbolia, în apropiere de localitatea Checea. Un cetățean turc ar fi încercat să-și ajute soția, care nu avea viză valabilă pentru spațiul Schengen, să intre în România din Serbia.
Ştiri din Timiș
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
1
Turism
Timișorenii și turiștii sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o plimbare ghidată prin centrul istoric al orașului, dedicată tradițiilor de toamnă din Banat. Evenimentul, intitulat „Obiceiuri de toamnă din Banat – Tradiții, gusturi și povești multiculturale”, va avea loc între orele 16 și 18 și este organizat de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours.