tion.ro Web analytics

Greu cu noul Timpark la Primăria Timișoara. Plen extraordinar pentru serviciu, regulamentul mai așteaptă

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:

Greu cu noul Timpark la Primăria Timișoara. Plen extraordinar pentru serviciu, regulamentul mai așteaptă

foto: arhiva
Reactualizat la:
Consilierii locali sunt chemați să voteze, într-o ședință extraordinară, înființarea noului Serviciu public de interes local pentru administrarea parcărilor publice. Noul regulament de parcare încă nu este supus votului și oricum nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
Scris de Roxana Deaconescu - Consilierii locali sunt chemați să voteze, într-o ședință extraordinară, înființarea noului Serviciu public de interes local pentru administrarea parcărilor publice. Noul regulament de parcare încă nu este supus votului și oricum nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie.

În baza unui studiu de peste 15 pagini publicat în august, care arată ceea ce este deja evident în Timișoara, și anume faptul că nu există locuri de parcare suficiente în oraș, reprezentanții primăriei au propus înființarea unui nou serviciu în subordinea directă a PMT. S-au făcut deja vreo patru dezbateri publice pe tema Timpark, fie că este vorba despre studiul de fundamentare, fie că este vorba despre regulament sau înființarea noului serviciu. Consilierii locali sunt puși să voteze, marți, într-o ședință extraordinară, înființarea noului serviciu de parcare. Regulamentul Timpark modificat încă nu a fost supus votului CL.

Administrația Fritz a ajuns la concluzia că „actualul mod de gestiune a parcărilor publice cu plată, fără investiții majore în ultimii ani, nu este eficient”. Societatea de Drumuri Municipale, aflată tot în subordinea primăriei, administrează din anul 2013 sistemul de parcare, când a absorbit ADP, adică Societatea de Administrare a Domeniului Public. Iar ADP administra Telpark (actualul Timpark – n.r.) din anul 1998.

„SDM nu are nici expertiza, nici rolul, ca și societate, să se ocupe de parcaje și de administrări de parcaje. Timpark a fost o bucată din SDM care a cam stat înghețată în loc, ei fiind mai preocupați de lucrările de infrastructură pe care le fac, pe bun dreptate, decât de îmbunătățirile pe sistemul de parcare. În momentul în care acest serviciu ar fi o companie publică, chiar dacă este a CL, ea nu poate să investească în domeniul public, ea poate să investească în domeniul pe care îl deține. SDM încasează undeva la vreo 10 milioane prin Timpark, undeva la 5 milioane sunt cheltuieli de funcționare. Ca SDM să investească într-un loc nou de parcare, primăria ar trebui să le dea în administrare sau să le doneze acel teren”, a explicat viceprimarul Ruben Lațcău, la ultima dezbatere publică pe tema Timpark.

Se vor face aproape 30 de angajări

Noul serviciu care va gestiona Timpark, regulamentul de parcare din oraș, va fi practic ca o instituție nouă a primăriei, cu personalitate juridică și buget propriu. Va prelua baza materială și personalul angajat al Serviciului de Administrare Parcări de la Societatea de Drumuri Municipale. Așadar, va avea din start 60 de angajați (potrivit surselor SDM – n.r.), dar primăria va mai face angajări până se va ajunge la 87 de oameni.

„60 de oameni vor fi mutați de la SDM la noul Timpark. 87 vom fi pe noua structură, va trebui să angajăm. Este vorba despre extindere, plus serviciile care nu sunt, achiziții, resurse umane, administrativ, consilieri juridici. Se așteaptă rezultate mai bune, ideea este să fim în sânul primăriei și veniturile să intre într-un cont al primăriei”, ne-a declarat Ionel Ursu, șeful Serviciului Timpark încă de pe vremea ADP.

Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, va fi vorba despre personal contractual, ceea ce înseamnă „o flexibilitate mai mare a relațiilor de muncă”, pentru că funcționarii publici sunt „oameni cu superdrepturi”.

„Alte posturi apar tocmai pentru că vrem cumva să avem și această parte de dezvoltare, să ne gândim cum facem o amenajare, după care mai este o creștere pe personalul operativ, oameni care vor merge în control. Având în vedere că zona va crește, vom include și Soarelui, o parte din Girocului, vor fi și porțiuni din Calea Aradului, atunci credem că fiind nevoie să facem drumuri mai multe în oraș va fi nevoie atunci să avem un număr mai mare de personal operativ, oameni care merg și controlează. Vrem să achiziționăm două mașini cu cameră care vor vedea în mod automat dacă mașinile au parcarea plătită. Ăsta este și motivul pentru care avem o creștere de la 70 și ceva (șeful Timpark spune 60 – n.r.) la 87”, a mai spus Lațcău.

Salariile brute ale celor 87 de angajați (opt funcții de conducere și 79 de funcții de execuție) pe care îi va avea noul serviciu din subordinea primăriei vor fi cuprinse între 3.600 (muncitor necalificat) și 13.100 de lei (director). Structura va avea un director și director adjunct, șef de birou, expert IT, patru consilieri juridici, patru inspectori de specialitate, referenți, șoferi, muncitori calificați și muncitori necalificați.

Noua structură va avea și o echipă nouă de proiectare care va realiza proiectele de parcări de cvartal, iar primăria vrea să cumpere și „două echipamente specializate cu care să se poată asigura respectarea regulamentului”.

Nu e clar cine „taie și spânzură”

Ceea ce nu este clar încă este cine va „tăia și spânzura” în noul serviciu. Primarul sau viceprimarul ori consiliul local?

În noul regulament care ajunge marți în atenția consilierilor locali se spune că „primarul conduce și controlează” și „poate delega unuia dintre viceprimari”, apoi că „directorul este subordonat consiliului local, primarului sau unuia dintre viceprimari”, după care, la un alt articol, ni se spune că „directorul se subordonează primarului sau viceprimarului”.

Nu este clar nici cum va controla consiliul local activitatea directorului serviciului, în condițiile în care în regulament scrie că primarul controlează această nouă structură. În plus, la art. 40 scrie că „sancționarea disciplinară sau eliberarea din funcție a directorului se face de către primarul municipiului Timișoara”.

Rămâne de văzut dacă și consilierii locali vor avea aceste nelămuriri sau dacă vor vota fără prea multe întrebări. Detalii, AICI!

editor Amalia Kui

Pe aceeași temă:

Noul serviciu Timpark va fi controlat de primar sau viceprimar și va avea 87 de angajați. Se cere dezbatere publică

Primăria Timișoara vrea propriul serviciu pentru Timpark. Un fel de SDM mai mic, după un studiu care spune că nu sunt parcări în oraș

16 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. UNDE AM AJUNS says:

    USR-ul lui Dacian Cioloș continuă declinul, până la 11%. Si daca MAGIGIENI din Timisoara continue cu aruncatul banilor de la bugetul local pe tot felul de ABURELI,festivale GAY,piste de biciclisti cu stalpisori,audite externe internationale si interne,angajari peste angajari,parcurile ca niste gaoaze de buruieni,caldura in case sa nu mai vorbi,cresterea de taxe si impozite si altele si cele 11% sant multe procente

    • anonim2 says:

      Tu intelegi ce citesti ? ” Ca SDM să investească într-un loc nou de parcare, primăria ar trebui să le dea în administrare sau să le doneze acel teren”
      Ce e asa greu de priceput? nu iti convine ceva aveai atatea optiuni sa participi la dezbaterile publice sau sa trimiti pareri pe adresa de mail. Festivale gay erau si pe vremea lu robu, iar afacerea stalpisorii la fiecare 40 de cm a fost ideea vechii administratii sa vanda mai multe bucati si sa imparta profistul intre ei.

      • UNDE AM AJUNS says:

        Mai tovarase ANONIM 2 Primaria da terenul dar ce il da din mosia lui DONIMIC FRIG Terenul pina una alta este proprietate obstei deci nu este inca teren privat al primariei.Si parcarile se fac pe bani ce ii platim cu toti pe diferite BIRURI.Asa ca CIOCUL MIC si dute sa canti la alta masa

    • Nelu says:

      Tot mai bine decat cele 9% ale PNL-ului…

  2. Ovidiu says:

    Nu ne trebuie Timpark, parcarile trebuie sa fie gratuite pentru ca au fost facute pe domeniul public din banii nostri, ar fi dubla impozitare, e ilegala taxarea inca o data a locurilor de parcare.

  3. Sandu says:

    Sugestie: decât sa va bateti capul pentru a inventa din nou apa calda, nu este mai bine sa vedeti cum fac vecinii din tarile vestice?

  4. Poli 21 says:

    Mai sunt oare multi fomisti in usr ,asta ca sa stim cite noi angajari se vor mai face la primarie ?

  5. gore says:

    CONSILIERII SA VOTEZE IMPOTRIVA! E O MIZERIE FACUTA SA IA BANI CU JAPCA PE CARE SA-I CHELTUIE PRIMARIA DISCRETIONAR! IAR FLEXIBILIZAREA AIA E DE FAPT ABUZAREA ANGAJATILOR DE CATRE UN PENAL! HUUUUUOOOOO, JEGURILOR!

  6. Anti_vir says:

    Se construieste o structura ambigua fara a defini clar cine se va ocupa efectiv de ea. Astfel cand vor fi probleme si cu siguranta vor fi, se va plimba vina de la primar la consiliu la vice primar cum s-a mai intamplat de atatea ori. In plus nu era nevoie de asa ceva dar din cauza ca e foame de bani la primarie prefera sa ia cu japca banii timisorenilor pe care sa ii cheltuie cu angajari si sinecuri in aparatul de stat. Sper ca timisorenii nu se lasa amagiti de astfel de incercari de a denatura adevarata menire a acestei structuri si vor vota in consecinta in 2024.

  7. Dan says:

    Parca era vorba de reduceri de cheltuieli nu de angajări de personal suplimentar. Sau aia era pentru prosti.
    Sa mărești taxele și impozitele pentru a-ți angaja toate obligațiile știe orice prost. Parca așteptăm altceva

    • cristi says:

      Daca se spune, ca vor fi zone in plus in care se va plati parcarea,e clar ca nu ai cum sa verifici, cu oameni putini. Nu ai cum sa acoperi o suprafata dubla,cu oameni putini. E ca si cum intr-o fabrica ti se dubleaza comanda si vrei sa o faci,cu acelasi numar de persoane. Si nu are legatura cu impozitile,pt ca serviciul de parcari se autofinanteaza. Cand Robu a facut schimbari,nimeni nu s-a scandalizat. Au fost 3 dezbateri publice. Unde au fost timisoarenii,mari in trompeta,pe aici ?

      • Dan says:

        Domnule USR-ist sa nu coboram limbajul la nivel de “trompetist” . Sa pui taxa pe niște locuri de parcare pe care nu le-ai făcut tu e foarte simplu. Asta înseamnă autofinanțare, sa ii pui mana în gatul cetățeanului folosind forță coercitiva a statului, iar banii luați cu japca sa ii dai unor acoliți de partid plătiți cu 13000 de lei , eu nu o vad în regula.
        Probabil mâine veți pune o taxa de mers pe jos sau cu mașina, și se vor mai angaja încă 500 de membri de partid tot pe “autofinantare”

  8. zet says:

    Asta da ,misto la adresa timisorenilor naivi.Sunt curios cum vor vota consilierii indiferent de partid.Vor vota cu cetatenii care i-au trimis sa ii reprezinte sau impotriva lor?

  9. Timisorean says:

    Ma da mult va mai zbateti cand e de chinuit cetateanul, de marit tarife, dar de exemplu pentru niste parcari etajate nu va zbateti tot la fel?? Orasele mari, bucuresti, cluj, brasov, oradea, craiova au deja parcari supraetajate gata si altele in constructie. Am inteles ca robu a fost pe palmieri, vaporase, semafoare, dar ma asteptam ca din primele luni la noul primar sa identifice terenul pentru 3-4 parcari, sa dea drumul la proiectare si la 1 an de la mandat deja sa dea drumul la executie. In schimb vad ca el ne executa pe noi, cetatenii, la propriu la buzunar!

  10. Marian says:

    Un an de zile și numai de măriri și noi impozite auzim. Mergeți la dracu să vă ia, mai pupati voi mandat veci pururi! Robu era nebun dar făcea ceva, leșinatii ăștia știu numai să mărească impozite și să chinuie șoferii cu 50 la oră. Lasă că vine 2024, nu mai pupă primăria nenorociții ăia. Măcar Robu nu ținea cu trotinetistii si homosexualii ăștia.

  11. sss says:

    Sa vedem si rezultate.

  12. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Muzică pentru toate gusturile la Zilele comunei Lovrin

    Sănătate

    Coronavirus, ultimele șapte zile în Timiș: peste 212 de infectări, dublu față de acum o săptămână

    Eveniment

    FOTO. Polițiști locali în vizită la copii de la o grădiniță din Calea Girocului din Timișoara

    Sănătate

    Urmează zile caniculare în județ. Recomandările DSP Timiș

    Eveniment

    Zeci de șoferi rămași pietoni după ce au fost opriți în trafic, în weekend, în Timiș

    Utile

    Controale Aquatim în județ pentru depistarea branșamentelor ilegale

    Ştiri din Timiș

    Anunţ finalizare proiect „Consolidarea, modernizarea şi extinderea şcolii cu clasele I-IV din localitatea Obad, oraşul Ciacova, judeţul Timiş"

    Eveniment

    Se caută polițiști locali pentru Serviciul Pază Obiective. Trei posturi disponibile

    Eveniment

    Dosare penale pentru posesie de droguri, la DubCamp. Nu au fost înregistrate incidente grave

    Ştiri din Timiș

    Se caută deținători de cai pentru schimbul de gardă de la Timișoara

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici