Social-democratul Adrian Pau îl înlocuiește pe avocatul Paul Finta de la USR, care a fost prefect timp de patru luni. Anterior numirii în funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu, Pau a ocupat doi ani funcția de administrator publicat al județului Timiș.
Acesta va lucra alături de doi subprefecți. Este vorba despre Deian Popov, care rămâne în funcție, și Vanesa Opriș, care urmează să fie numită de Guvernul României. Aceasta este șefa de cabinet a lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Adrian Pau a anunțat prioritățile mandatului
Noul prefect de Timiș, Adrian Pau, spune că nu intenționează să schimbe direcția proiectelor începute de administrațiile anterioare, ci să continue activitatea și să intervină acolo unde este nevoie de îmbunătățiri. Printre prioritățile mandatului său se numără soluționarea problemelor de fond funciar, consolidarea colaborării dintre instituțiile publice și apropierea Prefecturii de cetățeni.
Adrian Pau a precizat că nu dorește să reinventeze activitatea instituției, ci să continue proiectele și demersurile începute de predecesorii săi, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara și administrațiile locale din județ.
„Ar trebui să încheiem odată cu tot ceea ce înseamnă acest fond funciar, care ne chinuie pe foarte mulți dintre noi de o perioadă foarte lungă de timp. Voi încerca să accelerez acest ritm în ceea ce privește partea aceasta de fond funciar”, a declarat Adrian Pau.
Prefectul consideră că instituția dispune de specialiști care pot contribui la rezolvarea acestor situații și spune că va urmări o mai bună coordonare între serviciile publice deconcentrate și primăriile din județ.
Un alt obiectiv important al noului prefect îl reprezintă îmbunătățirea relațiilor dintre instituțiile administrației publice. Adrian Pau susține că multe dintre problemele cu care se confruntă primăriile pot fi rezolvate prin dialog și colaborare, indiferent dacă acestea țin sau nu în mod direct de atribuțiile Instituției Prefectului.
Acesta a subliniat că nu dorește să încurajeze conflictele instituționale și că își propune să mențină o relație bună cu toate administrațiile și instituțiile din județ.
În opinia sa, proiectele importante pentru Timișoara și pentru județ au avut rezultate atunci când principalele instituții au reușit să colaboreze.
„Dacă s-a întâmplat ceva bun în acest județ, în acest oraș, s-a întâmplat atunci când instituțiile principale au colaborat între ele. Și cred că va trebui să plecăm de la colaborarea dintre Consiliul Județean și Primăria Timișoara”, a afirmat prefectul.
Prefectura și Consiliul Județean, discuții pentru situația sediului instituției
Întrebat despre situația tensionată dintre Instituția Prefectului și Consiliul Județean Timiș, Adrian Pau s-a arătat încrezător că lucrurile vor ajunge la o rezolvare.
Noul prefect a anunțat că intenționează să discute în perioada următoare cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, pentru a identifica o soluție în privința birourilor ocupate de Prefectură în Palatul Administrativ.
„Sunt convins că acest eveniment nefericit, dacă mă întrebați pe mine, va avea o finalitate fericită. O să am o discuție cu președintele Consiliului Județean Timiș și am convingerea că vom ajunge la un consens pentru ceea ce înseamnă sediul Prefecturii Timiș”, a declarat Adrian Pau.
Întrebat de Tion dacă îi va propune lui Alfred Simonis, în primă fază, varianta folosirii gratuite a spațiului, prefectul a răspuns:
„Îmi place să spun că, atunci când am tricou de la Poli Timișoara, joc la Poli Timișoara. Am tricou de la Prefectură, voi încerca să apăr Prefectura și voi juca pentru Prefectură. Voi încerca să fac tot ceea ce pot pentru a-mi ajuta instituția din care astăzi fac parte”.
Cetățenii, în centrul activității Prefecturii
Adrian Pau a mai transmis că Prefectura trebuie să fie, înainte de toate, în slujba cetățenilor și să le ofere sprijin în limitele atribuțiilor legale. Acesta a vorbit despre necesitatea imparțialității și a unei relații directe cu oamenii care se confruntă cu probleme administrative.
Deși a recunoscut că Instituția Prefectului nu are atribuții extinse în toate domeniile administrației publice, Adrian Pau spune că va încerca să intervină acolo unde legea îi permite, astfel încât problemele timișenilor să fie rezolvate cât mai eficient.
„Rolul nostru fundamental ar trebui să fie să fim alături de cetățeni și să îi ajutăm atunci când o putem face, în termenii și în condițiile legii, să îi sprijinim și să dăm dovadă de imparțialitate”, a mai declarat prefectul.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!