Programul Culture Quest din 2022 și 2023 a fost foarte variat, cu rezidențe, laboratoare experimentale, strategii de educație nonformală, cu colaborări între tineri și artiști/artiste/artistx, care au lucrat cu sprijinul mai multor instituții de cercetare științifică din Timișoara.
„În 2022 proiectul a adus împreună artiști locali și naționali, copii și adolescenți la Observatorul Seismologic din Timișoara. În cadrul celor trei ateliere, participanții au aflat despre cutremurele care zguduie și ne modelează planeta. Alături de Adina Rău, Rose Marie Barrientos, Ciprian Homorodean, Claudiu Cobilanschi și Ioana Vreme Moser au explorat principiile de bază ale sesizării vibrațiilor de tip seismic, au aflat ce este și cum funcționează un seismoscop, au studiat recentele descoperiri din domeniul Științelor Pământului și le-au integrat în contextul unor lucrări de artă relevante pentru acest subiect.” specifică organizatorii într-un comunicat.
Anul 2023 a fost dedicat experimentării. Participanții au observat la prima mână bacterii, ciuperci, au explorat lumea fermentației, dar și a altor metode de conservare, alături de Mihaela Vasiliu.
„Alături de Andrea Palasti & Daniel Popovic, au făcut o plimbare prin ‘Grădina botanică a Viitorului’ la Institutul Tinerilor Naturaliști din Timișoara, și-au imaginat cum va arăta viața pe Pământ peste milioane de ani din perspectiva plantelor, au descoperit evoluții neobișnuite și specii hibride și au propus scenarii noi și speculative pentru acestea. Împreună cu Ana Kun și Mihai Drăgan, au aflat mai multe despre cutremurele manmade, fracking și abordări artistice pe tema generală a activităților seismice. Sabina Suru & Andrei Tudose i-au ghidat în explorarea legăturii emoționale cu spațiile urbane. În cadrul atelierului de la Observatorul Seismologic din Timișoara, au experimentat reconstrucția orașului și a locurilor familiare atât conceptual, prin fotografie, cât și fizic, prin tehnici foto-chimice.” mai este detaliat în comunicat.
Utlimul episod al programului s-a petrecut la Uzina Hidrocentrală din Timișoara, unde tinerii angrenați în proiect au aflat mai multe despre conexiunea noastră cu apa și versatilitatea ei în viața noastră.
Expoziția de la Timișoara s-a încheiat în 3 decembrie, însă ea poate fi vizionată și în Arad, la Laboratorul Speculativ Doar Mâine, în perioada 7-22 decembrie, în cadrul evenimentului „Weekend-ul educației prin artă”.
Culture Quest face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!