Bolojan a invocat datele publicate de Institutul Național de Statistică, potrivit cărora economia a crescut cu 2,1% în trimestrul al treilea față de trimestrul precedent. De asemenea, deficitul bugetar a ajuns la 3,81% din PIB după primele nouă luni, iar investițiile publice au însumat aproape 108 miliarde de lei, cu peste 25 de miliarde mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.
Fostul premier spune că rezultatele obținute nu trebuie compromise și avertizează că redresarea economică rămâne fragilă.
„ Nu am promis că va fi o redresare peste noapte. Am promis că efectele bune se vor vedea și ne-am ținut de cuvânt. Le mulțumesc românilor și companiilor din România pentru eforturile pe care le-au făcut și le fac. Aceste eforturi nu trebuie risipite. Trebuie să fim prudenți, pentru că dificultățile nu au trecut. Creșterea economică este fragilă și avem încă mult de lucru. Avem nevoie de finanțe publice sănătoase și de o economie puternică, obiective care se construiesc cu disciplină, tenacitate și fără populisme”, a scris Bolojan pe Facebook.
Liderul PNL a lansat apoi un atac direct la adresa social-democraților, pe care îi acuză că nu se concentrează pe guvernare și că folosesc proiecte pe care nu le fundamentează pentru a distrage atenția de la problemele proprii.
„PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării noastre. Le-am lăsat o economie care a reînceput să crească și un buget stabilizat. Sper să nu își bată joc de moștenirea primită”, a mai transmis fostul premier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!