În cazul acestei afecțiuni, transmiterea se face cel mai frecvent este prin sărut, prin saliva infectată de la utilizarea la comun a tacâmurilor, paharelor sau pe cale respiratorie (prin picăturile de salivă pe care le elimină bolnavul prin vorbire, strănut, tuse).

Copiii şi adolescenţii sunt cei mai expuşi infecţiei, iar adulţii, de regulă, au anticorpi protectori, chiar dacă nu țin să fi trecut prin boală. De cele mai multe ori în tinereţe ne infectăm, dar boala poate trece diagnosticată ca simplă viroză febrilă.

Simptomatologia este foarte diversă: febră, durere în piept şi creșterea ganglionilor limfatici fiind cele mai frecvente, dar putem avea şi erupţie tegumentară, hepatită (cu sau fără icter), splenomegalie sau chiar meningită. Febra este de cele mai multe ori prelungită (2-4 săptămâni), fiind şi motivul cel mai frecvent al prezentării în clinicile de boli infecțioase. Febra nu cedează la administrarea de antibiotic și se manifestă și prin dificultăți de înghițire.

„Izolarea formelor uşoare şi medii se poate face la domiciliu, formele severe necesitând internarea în clinicile de boli infecţioase. În prezent nu există medicaţie specifică antivirală pentru mononucleoză. Prevenirea infecţiei poate fi efectuată doar prin măsuri de igienă personală”, spune dr. Voichița Lăzureanu, de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara.

Tratamentul pentru această afecțiune constă în administrarea de antiinflamatorii nonsteroidiene şi steroidiene pentru formele severe, cu afectare hepatică sau meningeană. Se dau și antitermice, antialgice sau hepatoprotectoare.