“Meseria pe care o am nu este o meserie oarecare. E o pasiune pe care mi-am format-o în timp, în cei 42 de ani de muncă. Sunt mândru că în atelierul meu s-au născut toţi bănuţii care au circulat, după Revoluţie, în România.
Pe Vasile Gabor l-am întâlnit în atelierul lui, la lucru. Ne-a primit cu bucurie în micul său birou şi ne-a povestit, timp de câteva minute, despre cea mai frumoasă meserie, cea de medalist, aşa cum îi place să spună.
“Eu sunt medalist, nu gravor, cum zic unii. E o diferenţă ca de la cer la pământ între ceea ce fac eu şi ceea ce fac, în general, gravorii. Din acest atelier pleacă totul. Pot spune că aici se nasc banii, aici se concep, aici prind prima lor formă!”.
Vasile Gabor are 57 de ani şi s-a angajat în cadrul Monetăriei în 1966. “La început am fost muncitor necalificat. Cu timpul însă, am învăţat meserie de la marele medalist Haralambie Ionescu şi am ajuns, după anul 1989, să mă descurc singur, fără vreun alt ajutor. Lucrez numai în lumină naturală, uneori cu lupa, alteori mă ajut de ochelari. În munca aceasta se pune mult suflet şi multă răbdare”.
Când Banca Naţională dă o comandă pentru o monedă nouă, Vasile Gabor primeşte, pe o foaie de hârtie, portretul sau imaginile care vor trebui să apară pe ambele faţete ale monedei. “După ce am primit modelul, îl studiez iar apoi îl realizez din plastilină. Uneltele cu care lucrez mă ajută să modelez plastilina, să sap în material, să adâncesc anumite zone. Sunt ustensile simple din lemn, os şi metal fără de care nu aş putea face nimic. După ce s-a uscat plastilina, portretul e turnat în ipsos şi astfel realizez, după mai multe proceduri, o machetă de dimensiuni foarte mari… e ca o farfurie..”, ne explică omul, zâmbind.
Acest prim modelaj ajunge apoi la angajaţii care lucrează la turnătorie. Aici se realizează o a doua machetă, de data aceasta din bronz. Apoi, cu ajutorul unui aparat numit pantograf, se fabrică, din oţel şi la mărimea unei monede normale, matriţele. Toma Cerbulescu este angajatul care manipulează, opt ore pe zi, pantograful. Bărbatul s-a obişnuit deja cu zgomotul asurzitor, ca un fâşâit, continuu şi strident. “Maşinile reproduc pe oţel machetele din bronz la o scară mult mai mică. Aşa apar matriţele”, ne explică omul aproape urlând, din cauza zgomotului infernal.
Intrăm apoi într-o altă hală pentru a vedea presele – alte maşinării şi mai zgomotoase care înghit rondelele (bănuţii neştanţaţi) şi, cu ajutorul matriţelor, îi transformă în monede adevărate. Înăuntru e cald şi miroase puternic a ulei încins. Zgomotul e asurzitor, căci presele lucrează la capacitate maximă. “De aici ies practic toţi banii. Din presă, ne explică un alt angajat, curg monedele. Acestea sunt verificare din când în când de un muncitor şi sunt transportate în alte utilaje, unde sunt aranjate în fişicuri”.
Vasile Gabor prelucrează din plastilină de culoare închisă imaginea sau portretul care va apărea pe monedă. Pentru a vedea cât mai bine detaliile, el foloseşte o lupă de dimensiuni foarte mari. Uneltele cu care lucrează medalistul sunt simple, dar foarte eficiente. Vasile modelează plastilina cu diferite pensete din os, metal şi lemn. Aceste unelte sunt folosite în funcţie de imaginea sau portretul pe care îl prelucrează artistul.
Clădirea este dotată cu sisteme de maximă securitate
Sistemul de securitate este foarte bine pus la punct, ne explică directorul de producţie, Dan Păunescu. Este vorba despre camere de luat vederi şi sisteme de alarmă. Aici se lucrează cu bani. Angajaţii sunt controlaţi la intrare ca să nu aibă monede la ei, dar mai ales la ieşire. Aşa se previne furtul”.
SURSA: www.click.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!