Psihologii şi psihiatrii atrag atenţia că problemele copiilor şi adolescenţilor sunt din ce în ce mai multe şi mai profunde, făcându-i să fie mult mai vulnerabili la depresii. Neremarcate la timp de adulţi pentru a putea fi tratate în familie sau cu ajutorul specialiştilor, depresiile pot duce la dorinţa tinerilor de a încheia socotelile cu viaţa.
„Puştiul din Argeş care s-a sinucis luni a dorit, de fapt, să-i pedepsească prin ricoşeu pe apropiaţii care nu i-au dat atenţia cuvenită. Practic, el a vrut să le spună: «Voi sunteţi vinovaţi pentru ce mi s-a întâmplat!». Copil inteligent, el a fost lipsit de părinţi tocmai când avea o dorinţă foarte mare de comunicare cu ei.
De aceea s-a şi plasat în rolul părintelui grijuliu dând indicaţii foarte realiste pentru restul familiei în scrisoarea de adio pe care le-a lăsat-o”, este de părere conf. univ. Constantin Oancea, medic primar psihiatru la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din Capitală.
Statisticile indică o tendinţă uşor crescătoare a suicidului în România. Anul trecut s-au sinucis 3.187 de români, faţă de 2.913 – în 2005, şi de 2.720 – în 2004, potrivit statisticilor Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici“.
Numărul sinucigaşilor din 2006 îl depăşeşte pe al morţilor în accidente rutiere. Din totalul de 3.187, copiii şi adolescenţii reprezintă mai puţin de 5%. Dar, în creşterea totală, această proporţie se păstrează, sinucigaşii de vârstă fragedă fiind din ce în ce mai mulţi, de la an la an.
Instabilitatea generală, principala cauză
„Cea mai frecventă cauză este instabilitatea vieţii sociale, economice şi a familiei. La ea se adaugă evadarea în lumea virtuală generată de computer, care îl face pe copil să ajungă la aspiraţii exagerate pentru vârsta lui, convingându-l totodată că este mult mai bine să trăiască «acolo».
Pentru că lumea virtuală le dă falsa impresie că «acolo» pot fi într-adevăr ceea ce îşi doresc să fie… Dar, în contact cu lumea reală, sunt deziluzionaţi puternic! Şi mulţi nu rezistă acestei treziri bruşte la realitate…”, precizează psihiatrul Alexandru Oancea. Dar medicul arată că acest risc poate fi eliminat destul de rapid.
„Este suficient să discutăm două-trei ore săptămânal cu copiii noştri, să aflăm nu doar ce au făcut la şcoală, ce note au luat sau diverse alte chestii mărunte. Discuţiile trebuie purtate nu doar când se observă o stare de deprimare, ci continuu, săptămână de saptămână, pe toate temele alese de copii. Aşa ne putem da seama uşor de tendinţele lor, dar şi de multe alte probleme pe care le au”, sfătuieşte Oancea.
Lipsa dragostei părinteşti se manifestă ca şi carenţele de vitamine necesare unei dezvoltări armonioase a copilului, potrivit psihopedagogului Dana Drăghici. „De aceea, în cazul unor despărţiri de lungă durată, părinţii trebuie să facă o evaluare psihologică iniţială a situaţiei copilului, atât la şcoală, cât şi în familie, cu ajutorul unui specialist, pentru a vedea exact riscurile, şi, dacă este cazul, pentru o pregătire psihologică, în prealabil”, atrage atenţia psihopedagogul.
Primul semn de întrebare apare când copilul este trist mai mult de o săptămână. „Adulţii din jurul său trebuie să discute cu el. Dacă ei nu au reacţii, copilul intră în starea de izolare. Aşa apare starea de impulsivitate. Copilul reacţionează necontrolat la impulsurile interioare, chiar dacă îl împing la autodistrugere”, a explicat Dana Drăghici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!