Furtul a fost sesizat în data de 13 noiembrie, de către o femeie care le-a spus polițiștilor că o persoană necunoscută a pătruns în camera de cămin în care locuia și a plecat cu mai multe obiecte.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, bărbatul a profitat de faptul că ușa de acces nu era asigurată. Din cameră a furat un laptop, o tabletă, două încărcătoare și alte bunuri, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 5.000 de lei.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Secției 1 Timișoara, suspectul a fost identificat, iar bunurile furate au fost recuperate.
Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, polițiștii au administrat probe în dosarul penal, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt calificat.
Sâmbătă, 14 noiembrie, acesta a fost prezentat în fața magistraților, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!