Satul industrializat

Credeţi că industria e valabilă numai la oraş? Vă înşelaţi! Şi ţăranii au învăţat, după 1990, să facă aşa ceva. Dar nu fabrici sau combinate. Au construit ceva mai rentabil. Asta se vede azi în comuna maramureşeană Vadu Izei. E vorba despre o adevărată industrie de turism. Totul a fost demarat pe bani europeni, încă din 1992.

Povestea asta are rădăcini adânci, încă din vremea comunismului. Poate vă amintiţi că, în anii ’80, autorităţile promovau ideea distrugerii satului românesc, construirea de blocuri între lanurile de porumb şi mutarea ţăranilor în “cutiile de chibrituri”.

Ca replică la politica asta, pe plan european s-a format atunci “Operaţiuni Satul Românesc”, pe scurt OVR, o asociaţie la care au aderat mulţi intelectuali din Occident. Imediat după căderea puterii roşii, OVR a “pompat” numeroase ajutoare în satele din România, de la medicamente până la alimente. S-a luat legătura şi cu Vadu Izei, o comună din judeţul Maramureş, despre care vom vorbi în continuare.

Fără pomeni

Ajutoarele s-au oprit, la nivelul întregii ţări, în 1993, numai că oamenii din Vadu Izei au gândit un nou mod de colaborare cu organizaţia din care făceau parte englezi, francezi, belgieni şi germani. Aşa s-a format, în inima Maramureşului, Fundaţia OVR Agrotur-Art, povesteşte preşedintele instituţiei, Ioan Borlean, localnic şi meşter popular pe deasupra, mai precis pictor de icoane pe sticlă.

Primii bani din Occident

Tot prin intermediul OVR a fost stabilită legătura între comuna asta şi Uniunea Europeană. Primul pas a fost făcut în 1992, prin tipărirea de pliante cu circuitele turistice din Transilvania, dar mai ales din Maramureş. “A fost un exerciţiu util.

Am avut după aceea sprijinul permanent al celor de la OVR, care ne-au învăţat să facem proiecte pentru accesarea fondurilor europene”, spune meşterul-preşedinte. A urmat al doilea pas, de data asta axat pe construcţie. S-au dat câte 1.000 de euro ca ajutor de pornire pentru cei care doreau să înfiinţeze o pensiune turistică. Aşa se face că în 1995 erau deja, în Vadu Izei, 20 de locaţii pregătite pentru oaspeţi.

Alfabetul gazdei de calitate

Etapa următoare, dema­rată în 1996, a însemnat deschiderea unei şcoli pentru turism rural, în care oamenii locului au învăţat ce înseamnă serviciile de cazare şi masă, în timp ce alţii s-au pregătit să devină ghizi, învăţând şi limbi străine, iar o parte din tineri s-au specializat în diverse meşteşuguri tradiţionale, revitalizate tot în scop turistic, precum sculptura în lemn, împletituri din nuiele sau pictură pe sticlă.

Până în 1997 s-au specializat câte 25 de oameni pe fiecare categorie, primind şi diplome de calificare, recunoscute pe plan naţional. Cu ocazia asta, Ioan Borlean nu uită să precizeze că primele cursuri de turism, sub organizarea Bucureştiului, s-au făcut în restul ţării abia din 2003!

“Ţăranii noştri au învăţat, cu mult timp în urmă, ce înseamnă normele europene în materie de turism, pe care le aplică de ani de zile”, conchide şeful.

Şcoală europeană

Alt mod de şcolire pentru ţăranii de pe malul Izei a fost demarat în anul 2000, dar la un nivel mai ridicat. Asta a însemnat cursuri pentru cei care doreau să fie directori de pensiune, să ştie oamenii cum se conduce o asemenea afacere, vreo zece persoane fiind astfel specializate. Au mai fost puse la punct şi câteva ateliere meşteşugăreşti de împletituri, sculptură, pictură pe sticlă, covoare şi cergi, la care turistul se poate duce să comande obiectul pe care îl doreşte, lucrarea făcându-se pe comandă fermă.

Vaci de la americani

Dar nu numai banii europeni au fost buni pentru turismul local. S-au accesat şi fonduri americane, astfel încât 30 de familii au primit, sub formă de donaţie, câte o vacă, mergându-se pe ideea că turiştii vor să mănânce după tradiţia locului, inclusiv să guste lapte proaspăt. Beneficiarii acestui cadou au fost obligaţi ulterior să doneze o viţea, aşa că până în prezent 85 de gospodării s-au ales cu o “fabrică” de lapte în bătătură, din sursă americană.

22 de ferme turistice

E linişte acum în Vadu Izei şi pe dealurile din jur. Localnicii se pregătesc pentru sezonul de iarnă. Gândiţi-vă că în comuna asta trăiesc aproape 3.000 de suflete. Industria turismului, creată aici, face ca în fiecare an să vină în acest loc peste 5.000 de turişti, majoritatea străini. Lumea ajunge direct prin agenţia de turism locală, fără să mai fie nevoie de alţi interme­diari
S-au făcut deja 22 de aşa-numite case-fermă sau pensiuni, nu numai pentru cazare, dar şi pentru asigurarea hranei din producţia proprie. Foştii agricultori sunt azi operatori de turism, comuna transformându-se într-o staţiune.

Poveşti din comunism

Stau de vorbă cu unul dintre ghizi, Denisa Covrig, care face meseria asta de peste zece ani. Ştie la perfecţie engleza şi franceza. Zice că străinii îi privesc pe ţăranii români cu admiraţie. “Ne spun tot timpul să nu renunţăm la tradiţiile noastre, că ei, în Occident, nu mai au aşa ceva.

Alţii vor să le povestesc cum se trăia la noi în comunism”, aud de la interlocutoarea mea. “Turistul vrea să locuiască în case de-ale noastre, din lemn. Nu vor decât să fie baie în casă. Şi vor mâncare tradiţională. Mulţi stau la bucătărie, lângă gazdă, să vadă cum se face mâncarea, să înveţe reţetele”, zâmbeşte moroşanca.

Revelion cu 180 de euro

Dacă tot sunt aproape sărbătorile sfârşitului de an, să vă zic şi nişte preţuri ale zonei. Revelionul înseamnă un cost de 600 de lei de persoană, reprezentând un sejur de patru zile, plus masa festivă. Asta înseamnă cam 180 de euro. Un grup de cel puţin opt persoane poate beneficia de serviciile unui ghid, contra sumei de 25 de euro pe zi. Plimbarea cu sania sau căruţa, pentru cinci oameni, face tot 25 de euro pe zi.

Dacă vrei să te plimbi cu maşina prin împrejurimi, dai 0,25 de euro pe kilometru. Se organizează şi concerte de muzică populară, artişti ai locului prezentând diverse obiceiuri tradiţionale, tariful fiind de 50 de euro pentru trei ore de divertisment. De reţinut că toate preţurile sunt înjumătăţite în cazul copiilor de până la 12 ani.