Satul care tremură de frica strigoilor

O ultimă categorie, reprezentată de cei care nu pun niciodată la îndoială existenţa moroilor şi a strigvoilor, trăieşte, de generaţii întregi, între graniţele comunei Celaru (jud. Dolj), locul în care, de zeci de ani, localnicii obişnuiesc să-şi dezgroape morţii despre care cred că sunt strigoi, să le smulgă inima şi să le înfigă în piept un “cui de dădărac” sau un vârf de coasă. Ultima ispravă de acest gen, petrecută în iarna lui 2003, cand i s-a făcut safteaua “strigoiului” Petrică Toma, a ajuns la urechile întregii lumi.

28 decembrie 2003. Cimitirul din satul Marotinul de Sus (comuna Celaru) era plin până la refuz de săteni îmbrăcaţi din cap până în picioare în doliu. Bocete sinistre sfâşiau din când în când liniştea aşternută peste ţintirim.

Aşa a început, cu patru ani în urmă, povestea incredibilă a primului strigoi cunoscut din Celaru (jud. Dolj), executat de către săteni după litera unui ritual barbar specific. Petre Toma. Aşa îl chema pe cel care fusese înmormântat în acel sfârşit de decembrie. Despre el se spunea că s-ar fi născut “cu chitie”, sub semnul blestemat al strigoiului.

“La câteva zile după ce s-a prăpădit Petre, strigoiul lui a început să-i bântuie familia. O nepoţică de-a lui a fost la un pas de moarte. La noi e un obicei vechi care spune că ăla de moare şi se întoarce pentru a-şi chinui rudele în chip de strigoi trebuie ucis. Sunt băieţi în sat care cu aşa ceva se ocupă: vânează strigoi. Se duc noaptea, la câteva zile după ce moare cel ce-i considerat strigoi, îl dezgroapă, îi scoate inima din piept, iar în locul ei îi pun 9 batiste înnodate. Aşa au făcut şi cu Petre. L-au scos din groapă, l-au tăiat, i-au luat inima, au ars-o şi au dat cenuşa ei nepoţelei bolnave s-o bea”, ne-a mărturisit, la 4 ani de la consumarea evenimentelor ce au dus la profanarea mormântului lui Petre Toma, Iacob Nicolae (57 de ani), unul din groparii cimitirului.

Bărbatul ne-a povestit, cu lux de amănunte, în ce constă ritualul ucideriistrigoiului. “Se spune că dacă cel bântuit bea cenuşa de la inima strigoiului imediat se face bine şi nu mai are în veci probleme”, ne-a mai spus Nicolae care a adăugat că, unii dintre vânătorii de strigoi obişnuiesc să înfigă în pieptul strigoiului un vârf de coasă sau “un cui de dădărac”.

Afirmaţiile săteanului au fost susţinute de aproape toţi colegii lui de breaslă. “Istoria cu strigoii e cât se poate de adevărată, domnu’. Ascultaţi la mine că ştiu ce spun”, şi-a început povestea nea Ion Diaconu (68 ani), şi el gropar de meserie.

“Îmi aduc aminte că pe vremea lui Ceauşescu, îl aveam pe unul în sat de-i ziceam Gheorghe al lui Chibrit. Cu asta se ocupa. Ucidea strigoi. Când se îmbăta, venea la crâşma din sat şi ne povestea grozăvii mari, cum făcea el cu fârtaţii lui de scăpa lumea de moroi. Era, de multe ori, plin de praf şi moloz că de- abia se întorsese de la ţintirim unde scăpase mortul de spiritul strigoiului”.

Nea Ion îşi mai aminteşte că tot al lui Chibrit povestea că, “după ce scotea inima strigoiului, se ducea la o răspântie, unde trebuia musai să existe o fântână. Acolo ardea inima şi tot acolo prepara băutura de o dădea celui bântuit să o bea”.

SURSA: Click