Românii, scalvi în Spania

In centru este biserica. La Mancha este plina de astfel de sate. Ne aflam in plin sezon de cules al viilor.

Oficial, in Moral de Calatrava traiesc 5.500 de oameni. Dar oricine ar ridica perdeaua unei case in timpul noptii ar putea nega aceasta cifra. O multime de oameni in interior si, in lumina unui felinar, este posibil sa vezi zeci de corpuri de barbati, femei si copii care dorm inghesuiti pe saltele puse pe podea. In penumbra se poate vedea luciul unui dinte de aur.

Acesti oameni fac parte din cei circa o mie de straini care au sosist sa munceasca la culesul viei. Majoritatea sunt bulgari si romani de etnie tiganeasca. Unii au venit in autobuze, direct din tarile lor (doua zile de drum fara oprire). Altii au venit din alte regiuni, urmand drumul recoltei.

In ultima luna, multi dintre ei au trecut de la neliniste la disperare: inca nu stiu daca agricultorii ii vor angaja, pentru ca desi tarile lor au intrat in UE la 1 ianuarie, moratoriul de doi ani impus de guvern ii face sa fie considerati in continuare imigranti din punct de vedere al muncii.

Si doar unii dintre patronii din Moral – la fel ca si in alte sate din zona – s-au deranjat sa faca demersurile oficiale. Este si cazul romanului Varga Lucian, de 33 de ani, care a sosit din Murcia cu sotia, fiica, fratele, tatal… in total sase persoane. Temerea agricultorilor de a-i angaja pentru ca nu au acte l-a obligat luna trecuta sa ceara banii imprumutati fratelui sau in Romania.

“Nu aveam sa platesc chiria”, spune. “Daca este de lucru, in regula. Daca nu are ce manca, lumea trebuie sa fure, asa se intampla intotdeauna”, spune Lucian intr-o spaniola precara.

Problema nu este ca nu ar fi de lucru, dimpotriva. Din cele 18.543 ha, peste 7.000 sunt inca neculese, avand circa 4.000 de tone de struguri parguiti. “Vor fi culesi dupa sarbatoarea locala de la 14 septembrie”, precizeaza Roque Gutierrez, de 43 ani, presedintele cooperativei Santiago Ap?stol, care reuneste 500 de asociati.

Gutierrez calculeaza ca pentru culesul din acest an va fi nevoie de “circa 2.000 de oameni, jumatate localnici si alta jumatate imigranti”. Cifra coincide cu cea a strainilor din sat. “Noi avem nevoie de mana de lucru, astfel ca satul este plin de imigranti, care insa nu pot lucra din cauza moratoriului”, spune el.

Dar este o simplificare a realitatii. Primarul, Jose Maria Molina, de 45 ani, este implicat personal in aceasta problema: are 30.000 de butuci de vie. Molina este in contact zilnic cu Delegatia Guvernului.

Recunoaste ca atat reprezentantul guvernului, Maximo Diaz-Cano, cat si cel al Ministerului Muncii din Ciudad Real, Aureo Ruiz, l-au avertizat despre necesitatea angajarii strainilor din timp, pentru ca Administratia sa poata rezolva actele. Despre dezinteresul concetatenilor sai spune: “Este pentru ca atunci imigrantii inca nu sosisera in sat”.

Asta este sigur. Dar si pentru ca, prin intermediul mecannismului pe care guvernul l-a pus la dispozitie la inceputul anului, agricultorii avusesera prilejul sa angajeze muncitori in tarile lor de origine. “Pana in ultimul moment, nu au stiut de cati oameni vor avea nevoie. Sunt unii care se descurca cu un singur muncitor, altii cu cinci…”, explica Gutierrez. Se supara si atunci cand este intrebat de ce cooperativa pe care o conduce nu a angajat un lot de muncitori, pentru ca apoi sa-i repartizeze intre membrii ei.

“Da, se putea face, dar sunt asociati care vor sa-i angajeze personal”, raspunde. Aici Legea privind strainii se izbeste de un zid. Ca majoritatea celor din sat, Roque are incredere ca guvernul va scoate pana la urma castanele din foc: “Autoritatile ne-au spus ca ne vor solutiona problema la timp”.

Incapatanarea agricultorilor are mai mult de-a face cu ignoranta decat cu dorinta de a-i exploata pe imigranti. In urma cu doar 40 de ani, pamanturile din Moral de Calatrava erau proprietatea a 18 persoane. Dar disparitia latifundiarilor a divizat pamanturile si multi dintre mostenitorii lor le-au vandut. In acest fel, fostii zilieri au devenit mici proprietari.

Exista mai mult de o mie. Este de ajuns sa le privesti chipurile zbarcite de intemperii si mainile mari si murdare ca niste sape ca sa intelegi ca este vorba de oameni obisnuiti sa se inconvoaie pe camp.

Si primarul este fiu si nepot de zilieri. “La vie se munceste zi-lumina; arand, plivind, udand…Via este foarte sensibila”, spune. Doar la sfarsitul unui an de munca grea vin beneficiile. Si ele nu sunt de lepadat: dintr-o vie de 18 ha – 18 terenuri de fotbal – se pot scoate patru milioane de pesetas curate – aici se vorbeste inca in pesetas. Adica 24.000 euro.

Sunt in sat persoane care si-au gasit totusi de lucru in toata aceasta mizerie. “Persoane, ca sa le spunem cumva”, spune primarul. In ultimii ani, multi localnici si-au vandut casele din centru si s-au mutat la periferie. Cumparatorii vechilor case, multe in stare de ruina, le inchiriaza acum imigrantilor la preturi exorbitante.

Josefa Mecinas este unul dintre acesti proprietari. Spunandu-i ca in sat sunt peste o mie de imigranti, raspunde cu un hohot: “O mie? Pai doar eu am angajat peste cinci sute!” Majoritatea caselor sunt goale, nu au nici macar bucatarie. Cu toate astea, incaseaza 100 euro pentru fiecare cladire. Ca sa fie sigura ca nu vor pleca fara sa-i plateasca, le cere pasapoartele.

Cand un strain a denuntat-o pentru ca ii retinuse actul, femeia le-a raspuns politistilor: “De ce as vrea eu un pasaport? Eu vreau bani…!”
SURSA: HOTNEWS