Deşi acestea prevăd că un cetăţean al unui stat membru nu poate sta pe teritoriul altui stat din spaţiul Schengen mai mult de trei luni, în Italia, această regulă e imposibil de respectat, cu toată bunăvoinţa unui cetăţean onest.
Pentru a obţine rezidenţa – practic, e vorba de cartea de identitate italiană –, cetăţenii comunitari trebuie să se prezinte la primărie cu dovada unui venit minim de 416 euro lunar şi cu dovada că au unde locui. Stabilite fiind liniile generale, fiecare primărie poate adapta aceste condiţii specificului local.
La Roma, obţinerea rezidenţei poate dura, într-un caz fericit, jumătate de an. La primăria municipiului XVI se primesc zilnic între patru şi şase dosare pentru cetăţenii străini, în timp ce pentru italieni nu există o limită. Una dintre “victimele” acestei trieri în funcţie de cetăţenie a fost Constantin Ababaei (35 ani) din Piatra Neamţ, stabilit în Italia de 13 ani şi căsătorit cu o italiancă.
De 13 ani în Italia, şi tot mai aşteaptă
“Este incredibil ce mi s-a întâmplat, nu pot să cred că se mai fac astfel de diferenţieri”, ne-a spus Cătălin. “Am fost în septembrie şi m-au programat pentru noiembrie, ca să depun dosarul. M-am prezentat la data stabilită, dar între timp se schimbase legea şi nimic din ce aveam eu în dosar nu era bun, ba mai trebuiau nişte acte.”
La San Giuliano Milanese, lângă Milano, nu se poate obţine rezidenţa fără doi “fluturaşi” de salariu. Nici aici matematica primăriei nu coincide cu aceea a normelor UE. Între semnarea contractului, înregistrarea acestuia, obţinerea celor doi fluturaşi şi timpul necesar rezolvării dosarului, cele trei luni sunt depăşite cu mult. Astfel, un cetăţean comunitar devine un imigrant ilegal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!