Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
România
Bebiţă, alcoolic la 11 ani

Bebiţă, alcoolic la 11 ani

la 17 May 2008 09:26 Reactualizat la: 12 February 2011 11:25
17 May 2008 09:26 Reactualizat la: 12 February 2011 11:25
Un copil din Vaslui a fost dus la spital, în comă alcoolică, de trei ori în ultimul an. Părinţii lui n-au muncit niciodată şi nu înţeleg de ce se miră lumea că fiul lor „mai bea câte un păhărel“. I se spune Bebiţă, are 11 ani, şi a fost diagnosticat de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui cu etilism cronic, pentru a treia oară în ultimul an.
Scris de IM:ONLINE - Un copil din Vaslui a fost dus la spital, în comă alcoolică, de trei ori în ultimul an. Părinţii lui n-au muncit niciodată şi nu înţeleg de ce se miră lumea că fiul lor „mai bea câte un păhărel“. I se spune Bebiţă, are 11 ani, şi a fost diagnosticat de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui cu etilism cronic, pentru a treia oară în ultimul an.

Trimite articolul

X

„Părerea noastră este că a devenit dependent de alcool. Şi-a făcut un obicei din a bea“, ne-a declarat medicul Valeriu Lupu, şeful Secţiei de pediatrie din cadrul SJU Vaslui care cunoaşte cazul lui Bebiţă.

Fusese cules de pe stradă, din zona Gării Vaslui, după ce trecătorii îngrijoraţi de starea în care se afla au chemat ambulanţa. După trei zile de îngrijiri medicale, puştiul a fost externat şi adus acasă, în satul Puşcaşi, aflat undeva în partea de est a judeţului Vaslui. Satul are fix 3.711 locuitori, preponderent romi, şi o singură asistentă socială.

„Beau uneori ca să-mi treacă foamea“

Ieri, pe uliţele satului, toţi oamenii vorbeau despre păţaniile de la oraş ale lui Bebiţă. Băiatul provine dintr-o familie nevoiaşă, nu ştie să scrie sau să citească pentru că n-a mers în viaţa lui la şcoală, iar părinţii, Mariana şi Ioan, nu s-au învrednicit până acum să-i facă nici măcar un certificat de naştere.

Pe Bebiţă l-am găsit acasă, rezemat pe prispa unei căsuţe dărăpănate de la marginea satului. Era împreună cu un frate mai mic, în vârstă de 5 ani, şi cu tatăl lui, Ioan Pricop, de 43 de ani. Soră-sa e plecată în Spania. Băiatul are trupul firav, ochii trişti şi obosiţi şi o oarecare ruşine când vorbeşte despre sine. „Eu mă duc de la 7 ani pe străzile din Vaslui să văd dacă iese ceva la cerşit. Acasă nu e niciodată nimic de mâncare. La cerşit stau cât stau, apoi vin acasă. Şi aduc tot ce câştig, fie bani, fie pâine sau bucăţi de salam“.

Bebiţă vorbeşte şi despre episodul cu băutura. „Eu nu prea beau, dar îmi dau nişte băieţi, mă forţează. Adevărat, mai beau uneori ca să-mi treacă foamea“, recunoaşte copilul, pe care lumea satului deja îl etichetează „alcoolistul“. Copilul neagă că ar fi ajuns la spital în stare de comă alcoolică şi spune că era doar un pic ameţit şi îl durea stomacul. „Eu ştiu când m-au luat şi m-au dus la spital. Băusem votcă. Cumpărase două sticle Marius, un prieten de 17 ani. N-am prea vrut să beau, nu cred că am luat mai mult de două-trei guri. Cum să fac comă alcoolică dintr-atât? Mi-a venit rău de la stomac, de-aia am mers la spital. Şi dăţile trecute tot pentru rău la stomac am fost, nu pentru comă alcoolică. Când vreau, eu beau. Când nu vreau, nu vreau“, îşi apără puştiul demnitatea.

Părinţii fug de muncă

Părinţii lui Bebiţă, Mariana şi Ioan, nu au muncit nicăieri, niciodată. Au refuzat până şi ajutorul social pentru că, în schimb, erau obligaţi să facă muncă în folosul comunităţii. Tatăl, Ioan Pricop, nu înţelege de ce se miră lumea că băiatul lui „mai bea câte un păhărel“. „E drept, mai bea el, însă puţin, şi nu este alcoolist“, spune bărbatul.

Tatăl e supărat doar fiindcă băiatul lui obişnuieşte să fugă de acasă. „Nu îl pot priponi. Mi-a lipsit şi câte o lună, dar tot a venit înapoi. Cred că l-aş da la o şcoală specială, ceva“, spune bărbatul.

Autorităţile locale nu se simt responsabile, poate şi fiindcă în Puşcaşi, localitate cu populaţie predominant de etnie romă, peste 50 de familii sunt în situaţii similare. „Sunt beţivi şi nu muncesc. Nu sunt singurii necăjiţi, dar Pricopii sunt singurii care refuză să trimită copiii la şcoală“, se lamentează primarul Neculai Ignat.

FENOMEN

Jumătate dintre elevi consumă alcool

Vârsta medie la care copiii din România au băut primul lor pahar cu alcool este de doar 12 ani, reiese dintrun studiu publicat în urmă cu doi ani de organizaţia Salvaţi Copiii. Aproape jumătate din copiii cu vârste între 11 şi 14 ani au consumat alcool cel puţin o dată, iar peste 4% dintre ei şi 12% dintre cei între 15 şi 18 ani consumă alcool frecvent. Un alt studiu, realizat anul trecut de Ministerul Educaţiei, arată că între 7% şi 20% dintre elevi au consumat alcool în incinta şcolii.

EFECTE

Se distruge sistemul nervos al copiilor

Un copil care nu a împlinit încă 14 ani intră uşor în comă alcoolică deoarece organismul său procesează cu întârziere alcoolul. „Ficatul celor mici nu are atât de multe enzime precum cel al unui adult. Enzimele sunt esenţiale pentru metabolizarea alcoolului. De aceea, la copii coma alcoolică se instalează mult mai repede“, explică medicul Lucian Vasilescu, şeful Secţiei toxicomani de la Spitalul „Al. Obregia“ din Bucureşti. În cazul unui copil, coma alcoolică se recunoaşte după dificultatea acestuia de a mai vorbi, de a se mişca, de a reacţiona la stimulii din jur. „În stadiul iniţial, copilul se trezeşte după ce ţipi la el sau îl pălmuieşti. În stadii mai grave, acesta poate intra într-un somn profund“, explică medicul. Dacă astfel de episoade apar o dată sau de două ori, sistemul nervos va fi afectat pe moment. La copii, consumul cronic de alcool poate fi însă dramatic: le afectează dezvoltarea, memoria şi pot apărea tulburări de comportament.

Sursa: EVZ

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
    2
    Tânăr de 23 de ani cercetat pentru pornografie infantilă la Timișoara
    3
    Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea din 14 septembrie. Povestea lemnului pe care a fost răstignit Mântuitorul
    4
    Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
    5
    Producția de cereale din Timiș, afectată grav de secetă
    6
    VIDEO. A fost străpunsă și ultima galerie a tunelurilor de pe Margina – Holdea. Șantierul, la 75%
    7
    Tânăr din Timișoara arestat după ce a fost prins iar că a vândut droguri în oraș
    8
    „The Pitt” triumfă din nou la Premiile Emmy. Lista câștigătorilor
    9
    Termoficarea din Timișoara se „rupe” oficial în două. Din 15 octombrie, Colterm nu se va mai ocupa de furnizare
    10
    Noi reguli în școlile din Italia. Limită pentru elevii străini și interdicție pentru burqa și niqab

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara

    Cinema

    Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina

    Ştiri din Timiș

    Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ

    Ştiri din Timiș

    O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene

    Ştiri din Timiș

    Peste 300.000 de treceri pe traseele velo monitorizate din Timiș. Ce pregătește CJT pentru EuroVelo 13

    Ştiri din Timiș

    Parteneriatul public-privat pentru noul Spital Municipal Timișoara într-o nouă etapă. Primăria caută privatul

    Ştiri din Timiș

    Primăria a emis certificatul de urbanism pentru noul „Dan Păltinișanu”. Lațcău: „Să începem munca reală”

    Ştiri din Timiș

    Săptămâni întregi cu noi restricții de circulație în Timișoara

    Eveniment

    VIDEO. Canabis cultivat în Arad și cocaină vândută în Timiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv

    Ştiri din Timiș

    Vanessa Opriș (PSD), noua subprefectă de Timiș, a depus jurământul. „Vin într-o instituție pe care o cunosc foarte bine”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323