Grandi, care predă la Universitatea din Parma, în Italia, a declarat pentru Financial Times că s-a îndoit de autenticitatea anumitor preparate italiene de mulţi ani, în special în ceea ce priveşte pizza, carbonara şi parmezanul.

„Atunci când o comunitate este vitregită de sentimentul de identitate, din cauza unui şoc istoric sau a unei fracturi cu trecutul, inventează tradiţii care acţionează asemenea unor mituri fondatoare. Bucătăria italiană este mai degrabă americană decât italiană”, a spus el, sugerând că istoria gastronomică a Italiei ar putea fi mai degrabă una fictivă.

În ziua publicării articolului, ministerele italiene ale Culturii şi Agriculturii au depus o cerere oficială pentru candidatura bucătăriei italiene la statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO.

Dezbaterea legată de apartenenţa culturală a preparatelor italiene a luat amploare. Grandi a reacţionat la demersul guvernului, declarând pentru cotidianul La Repubblica că sunt „o grămadă de prostii” în candidatura depusă la UNESCO de autorităţile italiene. După aceste discuții, el a mai explicat că, parţial, ideea că italienii au emigrat în Statele Unite şi i-au învăţat pe oameni cum să gătească este inofensivă.

„Au emigrat pentru că nu au avut ce mânca aici, erau săraci. Au plecat pentru că mureau de foame. Este ofensator faţă de bunicii noștri să descriem situaţia diferit”, a adăugat Grandi.

O decizie în acest sens va fi luată abia în 2025, dar ministerele au solicitat de asemenea ca UNESCO să includă bucătăria italiană pe Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii în 2023.

UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, este o agenţie specializată a ONU care are misiunea de a încuraja „identificarea, protejarea şi conservarea patrimoniului cultural şi natural din lumea întreagă, considerat de o valoare excepţională pentru umanitate”.