Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, în 10 septembrie 2026, unde a primit Premiul special al juriului. Filmul a provocat reacții puternice în Israel, unde autoritățile militare resping acuzațiile prezentate, iar regizorii au fost ținta unor amenințări.

Cum ar fi fost folosite inteligența artificială și supravegherea telefoanelor

Între 2023 și 2025, Yuval Abraham și Rachel Szor au intervievat 24 de militari și ofițeri de informații israelieni, pe acoperișurile unor clădiri din Tel Aviv. Pentru a le proteja identitatea, persoanele apar doar ca siluete, iar vocile le sunt distorsionate. Mărturiile sunt intercalate cu imagini nocturne ale orașului.

Intervievații descriu sisteme informatice care analizează informații de supraveghere, inclusiv semnale provenite de la telefoanele mobile din Gaza, pentru a identifica persoane și clădiri ce ar putea deveni ținte ale atacurilor aeriene. Potrivit acestora, tehnologia a permis generarea unui număr mare de ținte într-un timp scurt, în timp ce verificarea riscurilor pentru populația civilă ar fi fost tratată cu mai puțină atenție.

Unul dintre sistemele descrise este prezentat drept o „fabrică de ținte”. Potrivit mărturiilor, supravegherea telefoanelor putea oferi informații despre locul în care se aflau persoanele urmărite și despre momentul în care acestea ajungeau acasă. Intervievații afirmă că, în unele cazuri, atacurile vizau locuințele unor presupuși membri Hamas, deși se știa că în interior se aflau și membri ai familiilor acestora.

Titlul filmului provine de la expresia ebraică „Nezek Agavi”, tradusă prin „daune colaterale”. În sistemul descris de unul dintre militari, fiecărei ținte i-ar fi fost asociat un număr estimat de civili care puteau muri în urma unui atac. Potrivit aceleiași mărturii, pentru anumite ținte erau acceptate valori de până la 20 de decese estimate fără o aprobare specială, în timp ce alte atacuri puteau primi aprobări pentru valori mult mai mari, inclusiv de 500.

Aceste cifre sunt relatări ale surselor intervievate în documentar și sunt contestate de armata israeliană.

„Unde este tata?”: telefoane compromise și familii ucise

Una dintre practicile descrise în film este asociată expresiei „Where’s Daddy?” („Unde este tata?”). Potrivit mărturiilor, aceasta desemna o metodă prin care un telefon compromis era folosit pentru a urmări momentul în care o persoană vizată ajungea acasă, astfel încât locuința să poată fi atacată atunci când aceasta se afla în interior, alături de familie.

Unul dintre intervievați descrie direct metoda: „Îi spargi telefonul și apoi o omori”. Mărturia se referă la folosirea telefonului unei fete pentru a-l localiza pe tatăl acesteia. Un alt militar povestește că ar fi ascultat în timp real, prin telefonul unui palestinian, cum fiica acestuia murea într-un incendiu. Intervievatul spune că posibilitatea de a auzi tot ce se întâmpla în locuințele oamenilor l-a făcut să se simtă „ca Dumnezeu”.

Filmul prezintă și relatări despre așa-numitele „zone ale morții”, stabilite de la distanță, în care palestinienii puteau fi împușcați dacă intrau. Unul dintre militari își amintește că lunetiști israelieni au tras asupra unor oameni înfometați aflați la un punct de distribuire a alimentelor.

Alte mărturii descriu planuri de distrugere a zonelor locuite din nordul Fâșiei Gaza. Pe hărțile folosite în operațiuni, cartierele locuite și cele distruse erau marcate prin culori diferite. Un intervievat spune că obiectivul era transformarea zonelor locuite în zone distruse, „ca într-un joc video”, înainte ca operațiunile să fie puse sub semnul întrebării.

Mai mulți dintre cei intervievați descriu uciderea de la distanță ca pe o activitate de birou, separată de consecințele asupra oamenilor. Unii susțin că, după atacurile Hamas din 7 octombrie 2023, ideea că în Gaza nu ar exista civili nevinovați a devenit larg acceptată în mediul militar. Unul dintre ei afirmă că uciderea palestinienilor și îndeplinirea misiunii îi provocau satisfacție, iar altul spune: „Noi ucidem acești copii în mod deliberat”.

Documentarul prezintă aceste afirmații drept mărturii ale unor persoane care susțin că au fost implicate în operațiunile militare. Ele nu trebuie confundate, prin ele însele, cu hotărâri judecătorești care stabilesc răspunderea penală a unor persoane.

Ce răspunde armata israeliană

La 1 octombrie, Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat un răspuns detaliat la acuzațiile din documentar, după ce au vizionat filmul. Armata a descris producția drept o prezentare „denaturată și manipulatoare a realității” și a respins modul în care sunt prezentate procedurile de selectare și aprobare a țintelor.

IDF neagă că ar fi aprobat atacuri în care se anticipa moartea a aproximativ 500 de civili pentru eliminarea unei singure persoane și contestă inclusiv raporturile dintre numărul estimat al victimelor civile și cel al combatanților prezentate în film. Armata susține, de asemenea, că țintele sunt aprobate de oameni, nu de inteligența artificială, și că persoanele intervievate nu participau la procesul decizional în ansamblu.

The Guardian, care a produs documentarul, a respins la rândul său această caracterizare. Publicația afirmă că cei 24 de intervievați au fost selectați dintr-un grup mai larg de peste 100 de surse consultate în timpul investigației, iar unii dintre ei ar fi participat la mai multe etape ale procesului de stabilire și autorizare a țintelor. Potrivit echipei, verificarea mărturiilor a inclus documente clasificate scurse, examinarea unor atacuri concrete și confirmări obținute de la alte surse confidențiale.

O investigație publicată de revista germană Der Spiegel și relatări obținute de publicația franceză Le Monde au adus informații suplimentare despre atacul din 31 octombrie 2023 asupra taberei de refugiați Jabalia, în care a fost vizat comandantul Hamas Ibrahim Biari. Mai multe surse citate de aceste publicații au afirmat că atacului i-ar fi fost asociată o valoare de 300 de posibile victime civile. Potrivit organizației Airwars, atacul a ucis cel puțin 126 de persoane, dintre care aproximativ jumătate erau minori, și a rănit alte 280.

Armata israeliană a contestat și aceste relatări, susținând că estimarea numărului de morți civili înaintea atacului de la Jabalia fusese mult mai mică și că valorile de ordinul sutelor prezentate în documentar nu reflectă procedurile sale. Prin urmare, atât mărturiile militarilor, cât și explicațiile oficiale trebuie prezentate în contextul acestei dispute.

Premiat la Veneția, criticat de guvernul israelian

„NAZA” este o producție britanică realizată de The Guardian și JW Films, compania producătorului James Wilson. Printre producătorii executivi se numără regizorul Jonathan Glazer, cunoscut pentru „The Zone of Interest”, film despre viața comandantului de la Auschwitz Rudolf Höss și familia sa, în apropierea lagărului.

Regizorii Yuval Abraham și Rachel Szor au lucrat anterior la documentarul „No Other Land” (2024), despre violențele coloniștilor israelieni împotriva comunităților palestiniene din Cisiordania ocupată. Filmul a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun documentar de lungmetraj.

La premiera de la Veneția, „NAZA” a fost aplaudat timp de aproximativ 25 de minute și a primit Premiul special al juriului.

În Israel, documentarul a fost condamnat de mai mulți oficiali. Ministrul culturii, Miki Zohar, a cerut retragerea cetățeniei regizorilor și a amenințat cu reducerea finanțării cinematografelor israeliene care vor proiecta filmul. Premierul Benjamin Netanyahu a criticat primirea favorabilă a producției la Veneția și a asociat-o cu incitarea antisemită. El a anunțat, de asemenea, că susține inițiative legislative care ar permite retragerea cetățeniei unor israelieni acuzați că denigrează armata sau statul în străinătate.

Regizorii au fost vizați și de amenințări din partea unor activiști de extremă dreapta. În săptămâna de după premiera de la Veneția, protestatari au venit în fața locuinței părinților lui Rachel Szor și au cerut pedepsirea celor pe care îi considerau trădători.

În replică, peste 1.000 de cineaști israelieni au semnat o petiție în sprijinul celor doi regizori, iar peste 40 de organizații israeliene pentru drepturile omului, egalitate și pace au cerut oprirea amenințărilor. Printre organizațiile care și-au exprimat sprijinul se numără B’Tselem, Peace Now și Breaking the Silence.

„NAZA” a fost distribuit în mai multe țări, iar The Guardian a anunțat că filmul va putea fi urmărit gratuit pe site-ul publicației la sfârșitul lunii noiembrie 2026, după lansarea în cinematografe.

Documentarul poate fi văzut și la Timișoara în două proiecții: vineri, 9 octombrie, de la ora 18:30, la Cinema Timiș, și duminică, 18 octombrie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria.