Între 1945 și 1989, serviciile de securitate ale regimului comunist din Ungaria au folosit o rețea extinsă de informatori pentru a supraveghea populația și a împiedica orice formă de opoziție. Aceștia ofereau informații despre vecini, prieteni, colegi și chiar membri ai propriilor familii. Unii au acceptat colaborarea în schimbul unor avantaje, în timp ce alții au fost șantajați sau constrânși să furnizeze informații.

Dosarele informatorilor, păstrate în Arhivele Istorice ale Serviciilor de Securitate din Ungaria, au rămas în mare parte inaccesibile publicului timp de decenii, în ciuda solicitărilor repetate de desecretizare și a unor informații apărute anterior în presă.

Deschiderea arhivelor a fost una dintre promisiunile lui Péter Magyar în campania electorală pentru alegerile parlamentare din aprilie. În septembrie, noul guvern a adoptat o lege care permite publicarea documentelor. Potrivit sondajelor menționate de The Guardian, peste două treimi dintre maghiari susțin această măsură.

Inițial, autoritățile au programat publicarea pentru aniversarea revoltei anticomuniste din 1956, însă lansarea bazei de date a fost amânată pentru 4 noiembrie.

„O societate democratică are dreptul să-și cunoască trecutul”, a transmis Zoltán Tarr, ministrul relațiilor sociale și culturii, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Zeci de mii de persoane apar în documente

Istoricii estimează că între 50.000 și 60.000 de persoane sunt menționate în documentele care urmează să fie făcute publice. Dintre acestea, aproximativ 10% ar mai fi în viață în prezent.

Noua platformă va permite căutarea numelor și consultarea informațiilor disponibile în arhive. Până acum, accesul la rapoartele informatorilor era rezervat în principal cercetătorilor și rudelor victimelor.

Istoricul István Papp, șeful departamentului academic al arhivelor, consideră că publicarea documentelor reprezintă un pas important, dar atrage atenția asupra impactului pe care descoperirea trecutului îl poate avea asupra familiilor.

„Ca istoric, sunt de acord cu publicarea dosarelor. Dar, la nivel personal, îi compătimesc pe cei care vor descoperi pentru prima dată istoria familiilor lor”, a declarat acesta, potrivit The Guardian.

Totuși, apariția unui nume în documente nu oferă automat o imagine completă asupra rolului persoanei respective. Unele dosare nu precizează motivele pentru care cineva a colaborat sau cât de multe informații a furnizat serviciilor secrete.

Din totalul persoanelor menționate, arhivele dețin documente detaliate, verificări și declarații pentru aproximativ 9.000. Aceste dosare urmează să fie publicate în februarie 2027, după eliminarea informațiilor personale protejate de lege, inclusiv a celor referitoare la sănătate, dependențe și orientarea sexuală. Vor fi anonimizate și datele care pot identifica victimele.

Cum au procedat alte foste state comuniste

Ungaria se alătură astfel altor țări din fostul bloc comunist care au decis să deschidă arhivele serviciilor secrete. În Germania de Est, documentele poliției politice Stasi au devenit accesibile publicului în 1992, în Cehia, în 2003, iar Letonia a publicat dosarele informatorilor în 2018.

În cazul Ungariei, procesul de desecretizare a fost întârziat și de dispariția unei părți importante a documentelor. Unele au fost distruse în timpul revoltei anticomuniste din 1956, iar altele au dispărut în perioada tranziției din 1989, când autoritățile au avut timp să elimine materiale compromițătoare.

Potrivit istoricului István Papp, arhiva maghiară este mai redusă decât colecțiile păstrate de serviciile secrete din Polonia și România.

În România, amploarea rețelei de informatori a fost mult mai mare. Potrivit datelor prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), peste 600.000 de persoane ar fi fost recrutate ca informatori sau colaboratori ai Securității în perioada 1948–1990.

Aproximativ o treime dintre recrutări au avut loc în ultimii nouă ani ai regimului comunist. Cifra reprezintă numărul total al persoanelor recrutate de-a lungul perioadei, nu dimensiunea rețelei active la un moment dat.

Accesul la dosare se face pe baza unor solicitări, fiind permis persoanelor vizate, rudelor unor persoane decedate și cercetătorilor acreditați. CNSAS publică separat constatările oficiale privind persoanele declarate lucrători sau colaboratori ai poliției politice.

Publicarea dosarelor ridică și întrebări despre consecințele dezvăluirilor asupra familiilor și comunităților. Miklós Kiss, supraviețuitor al unui lagăr de muncă forțată din Ungaria și președinte al unei asociații a victimelor, consideră că documentele ar fi trebuit făcute publice mult mai devreme, după modelul Germaniei.

„Oamenii vor afla că au existat trădători în fiecare familie, în fiecare cartier și pe fiecare stradă”, a declarat acesta.

În opinia sa, rămâne însă întrebarea ce se mai poate face cu aceste informații după atâtea decenii.