Printre dovezile găsite de autorităţile britanice se află un mesaj electronic trimis înaintea atacului, în care se vorbeşte de un act de martiriu.
Cu două ore înaintea atentatului, Kafeel Ahmed i-a trimis unei rude un mesaj care conţinea o adresă de e-mail şi parola de accesare. Potrivit The Guardian, rudele care au citit mesajul lui Ahmed spun că acesta revendica atacurile eşuate de la Londra şi pe cel pe care trebuia să îl comită la Glasgow.
În mesaj, Ahmed spunea că acţiunile sale sunt în numele lui Allah şi că reprezintă un act de martiriu. Kafeel Ahmed, şoferul autoturismului implicat în atentatul eşuat de pe aeroportul din Glasgow, a murit la începutul lunii august din cauza arsurilor grave. Pe 30 iunie, o maşină în flăcări a pătruns în trombă printr-un terminal al aeroportului din Glasgow. Atacul a avut loc la doar o zi dupa alte comploturi eşuate, la două cluburi de noapte din Londra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!