Vizitatorii au putut descoperi Secția de Nou-Născuți la Termen, Secția de Prematuri și Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală. Potrivit dr. Mihaela Țunescu, medic primar neonatolog și șefa Secției de Neonatologie, maternitatea are 15 paturi de terapie intensivă neonatală, 15 paturi pentru prematuri și 34 de paturi în sistem rooming-in, în care mama și copilul stau împreună.
„Toate serviciile sunt gratuite. La internare, mamele sunt informate în privința tuturor condițiilor de internare în maternitatea noastră. La fel, și gravidele urmărite sunt informate de către medicii obstetricieni. Dotările sunt la standarde internaționale. Îngrijirea nou-născutului – atât a celui la termen, cât și a celui prematur și a celui care ajunge în terapia intensivă neonatală – se face la standarde europene și mondiale. Aparatura este performantă, de ultimă generație, și ceea ce este foarte important este că acești copii pot fi monitorizați în continuare, pentru că avem un cabinet de follow-up, de urmărire a nou-născutului cu risc, până la vârsta de 2 ani”, a explicat dr. Mihaela Țunescu.
Maternitatea funcționează în noua locație din 2025
Maternitatea Odobescu face parte din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Timișoara și funcționează din vara anului 2025 în clădirea de pe strada Franyo Zoltan nr. 6. Activitatea a fost mutată din vechiul sediu de pe strada 16 Decembrie 1989, după apariția unor probleme structurale la clădirea în care funcționa maternitatea.
Maternitatea, amenajată în fosta clinică President, include spații pentru neonatologie, obstetrică, terapie intensivă, bloc operator și săli de naștere.
În primul an de funcționare aici au avut loc 2.350 de nașteri, cu o medie de aproximativ 170–200 de nașteri pe lună, potrivit dr. Mihaela Țunescu, șefa Secției de Neonatologie.
foto: Tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!